Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine erau şi ce au devenit: schimbarea la faţă a celor mai cunoscute vedete

Publicat in Adevarul, joi 4 aprilie 2013 ·

Unele dintre cele mai cunoscute vedete pe plan internaţional şi-au început cariera de la o vârstă fragedă şi au rezistat până astăzi în industra divertismentului, chiar dacă transformările au fost unele radicale. Droguri, teribilismul vârstei şi încălcari ale legii. Cam acestea sunt coordonatele care au guvernat drumul spre insucces al unora dintre vedete. Transformărea acestora a şocat uneori opinia publică.

Este cazul lui Macaulay Culkin, copilul descurcăreţ din „Singur Acasă” care a căzut în patima drogurilor, şi a cărui carieră a avut teribil de suferit. În cea mai recentă apariţie a sa, Culkin poartă părul strâns, având ochii acoperiţi de o pereche de ochelari roşii şi unghiile pictate în diverse culori.

O altă reprezentantă a showbiz-ului care a intrat într-o pantă descendentă este Lindsay Lohan, cea care a fost obligată prin ordin judecătoresc să se înscrie într-un program de reabilitare, aceasta fiind o parte a pedepsei pentru accidentul auto provocat în vara anului trecut.

Astfel, „Hollywood Reporter” a întocmit o listă cu vedete care au călcat strâmb în carierele lor şi care s-au transformat din copii promiţători în oameni care au simţit gustul eşecului.

Britney Spears

Britney Spears şi-a început cariera la Clubul Mickey Mouse alături de vedete precum Justin Timberlake şi Ryan Gosling. În curând, Britney a devenit un idol al adolescenţilor de pretudinteni în perioada 1990 – 2000, dar în 2007 viaţa ei a intrat în vrie, atunci când s-a ras în cap. Recent, imaginea celebrei Britney a început să aibă o ascensiune constantă, aceasta fiind unul dintre juraţii concursului X Factor.

Christina Aguilera

Una dintre multele vedete pe care le-a exportat „fabrica” Clubul Mickey Mouse, Christina Aguilera şi-a lansat albumul auto-intitulat de debut în 1999 cu piesa „Genie in a Bottle”. Piesa avea să devină unul dintre cele mai de s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2, înjunghiată mortal de un bărbat / Acesta a fost dus la audieri de către poliţişti

News.ro acum o ora
O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei, a fost înjunghiată mortal, joi seară, de un bărbat. Acesta a fost dus la audieri de către poliţişti ”La data de 28 martie 2024, în jurul orei 19.10, Poliţia Capitalei- Secţia 9 a fost

Accident în Bragadiru: un motociclist a lovit mortal un pieton

HotNews acum o ora
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seară, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a lovit un pieton. 112Foto: Agerpres Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, citat de Agerpres, în urma impactu

Rusia acuză Armenia că încearcă să rupă legăturile cu Moscova

HotNews acum o ora
Rusia a acuzat joi Armenia că încearcă să rupă legăturile din ce în ce mai fragile între cele două ţări, într-un moment în care Erevanul pune şi mai mult sub semnul întrebării rolul Moscovei de garant al securităţii regionale, relatează AFP și Agerp

Ministrul Câciu spune că nu e mulţumit de câţi bani s-au cheltuit din PNRR: România a primit 33% din banii alocaţi şi doar 20% din banii primiţi au fost cheltuiți

HotNews acum 56 minute
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat joi seară, într-o emisiune la Prima News, că nu e mulţumit de câţi bani s-au cheltuit din PNRR (Programul Național de Redresare și Reziliență), el precizând că România a primi

Cum încearcă avocaţii lui Mario Iorgulescu să-l scape închisoare: „El suferă de leziuni cerebrale încă din copilărie”

HotNews acum 3 ore
Avocaţii lui Mario Iorgulescu încearcă să-l scape pe tânăr de condamnarea de 13 ani şi 8 luni de închisoare pentru omor, susţinând că are leziuni cerebrale încă din copilărie şi nu înţelege ce se întâmplă la proces. Dosar instantaFoto: Andriy Popov

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Patru morţi şi cinci răniţi într-un atac cu cuţitul în SUA, la Rockford, în Illinois

News.ro acum 4 ore
Patru persoane, inclusiv o adolescentă, au fost ucise, iar alte cel puţin cinci au fost rănite într-un atac cu cuţitul comis de către un tânăr în mai multe locuri, la Rockford, în statul Illinois, anunţă poliţia americană, relatează AFP. Un suspect

MAE lansează campania „Born in NATO”

Mediafax acum 2 ore
Evenimentul de lansare a campaniei a fost găzduit de Colegiul Naţional „Sfântul Sava“ din Bucureşti şi s-a desfăşurat în prezenţa ministrului afacerilor externe Luminiţa Odobescu, a ambasadorului Statelor Unite în România, Kathleen Ann Kavalec, a co

Boloş: Cel care stă în concediu medical primeşte mai mulţi bani decât atunci când este la serviciu. Nu e taxă pe concedii medicale, ci contribuţie la asigurările sociale de sănătate

News.ro acum 6 ore
Ministrul de Finanţe Marcel Boloş a explicat, joi, despre problema concediilor medicale, că numărul mare de concedii medicale nu asigură sustenabilitatea bugetului asigurărilor sociale. El a adăugat că nu este vorba despre o taxă asupra concediilor

Vremea

București
acum

13°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/26°
Iasi
acum

13°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

12°
joi

8°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

8°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

15°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale