Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Surse: Laszlo Tokes va candida la europarlamentare pe listele FIDESZ

Publicat in Adevarul, luni 21 octombrie 2013 ·

Europarlamentarul Lazslo Tokes va candida la euroalegerile din primăvara anului viitor de pe listele formaţiunii maghiare Fidesz, partid politic condus de premierul Ungariei Viktor Orban, conform unor surse politice. Tokes nu a putut fi contactat pentru a confirma informaţia.

Laszlo Tokes a fost ales europarlamentar pe listele UDMR la scrutinul din mai 2009, iar în 2010 a ajuns vicepreşedinte al Parlamentului European, având susţinerea Partidului Popular European, familie politică din care face parte şi FIDESZ. Între timp, relaţiile dintre Tokes şi UDMR s-au răcit, Tokes fiind acum liderul unui alt partid politic care reprezintă minoritatea maghiară, Partidul Popular al Maghiarilor din România (PPMT). însă partidul nu se bucură de susţinerea electoratului magiar din Transilvania, la alegerile parlamentare din decembrie 2012 obţinând un scor care se încadrează în marja de eroare.

Peter Ecksten Kovacs, unul dintre liderii UDMR, nu crede că formaţinuea din care face parte va avea de suferit de pe urma deciziei lui Tokes."Domnul Tokes are şi cetăţenie maghiară, are toate posibilităţile legale de a candida într-o ţară terţă. Este decizia dânsului care nici nu ajută, dar evident nu încurcă UDMR", a declarat Kovacs pentru „Adevărul“.

Bocancea: Pentru Tokes va fi finalul carierei politice

Politologul Sorin Bocancea crede Tokes riscă să nu ajungă în Parlamentul European, pentru că va pierde voturile electoratului maghiar din România. "Nu este nicio noutate. va exista o reacţie foarte violentă a electoratului maghiar din Transilvania, va fi văzut ca o persoană ce apără interesle altui stat. Sigur, fiind canidat la euroalegeri poate candida în orice stat, reprezintă o familie politică, dar cred că încercarea lui Tokes de a ajunge din nou la Bruxelles pe lsitele Fidesz se va solda cu un eşec. Depinde pe ce loc îl va pune partidul lui orban, dar cred că pe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultatele TRAGERII 6/49. Numerele extrase joi, 25 aprilie 2024

Gandul acum o ora
Joi, 25 aprilie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 28 aprilie 2024. La tragerile loto de duminică, 21 aprilie 2024, Loteria Română

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 8 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 7 ore
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 11 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Florinel Coman, după Sepsi - FCSB: „Dacă făceam asta, altfel era meciul”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
. Florinel Coman, extrema roș-albaștrilor, a comentat remiza de la Sf Gheorghe.

Cupa Italiei: Atalanta s-a calificat în finala competiţiei

News.ro acum 7 ore
Echipa italiană Atalanta Bergamo a învins miercuri seara, pe teren propriu, scor 4-1, formaţia AC Fiorentina, în semifinalele Cupei Italiei. Atalanta s-a calificat în finala competiţiei. Gazdele au deschis scorul repede, prin Koopmeiners, în minutul

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 11 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Premierul spaniol anunță că se gândește la demisie: "Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc". Ancheta care l-ar putea face pe Pedro Sánchez să renunțe la funcție

Ziare.com acum 9 ore
Într-un mesaj postat pe rețeaua socială X și intitulat ”Scrisoare către cetățeni”, premierul spaniol Pedro Sánchez a anunţat miercuri, 24 aprilie, că "se gândeşte" la o eventuală demisie, după anunţarea deschiderii unei anchete împotriva soţiei sale

Liga 2: Unirea Slobozia a promovat, în premieră, în Superligă

News.ro acum 9 ore
Echipa Unirea Slobozia a învins miercuri, în deplasare, scor 1-0, gruparea CS Mioveni, în etapa a şasea din play-off-ul ligii secunde. Unirea Slobozia a promovat în Superligă pentru prima oară în istoria sa. Unirea Slobozia s-a impus la Mioveni dint

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 6 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

12°
joi

11°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

8°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

4°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°