I-am provocat pe fotbalişti să povestească felul în care s-a văzut, de la „Coppa del Mondo“, Mineriada. „Nu aveam cultură politică. Eram proşti“, recunoaşte Rodion Cămătaru. Gabi Balint admite că a crezut în Ion Iliescu, dar în prezent e scârbit de evoluţia societăţii româneşti.

1990 a însemnat pentru români şi primul Campionat Mondial de fotbal transmis la televizor, după două decenii. „Italia Novanta" s-a trăit fără purici şi fără ligheanele de aluminiu înălţate în văzduh cu scopul de a capta atât de preţioasele unde venite de la vecinii bulgari, sârbi şi unguri. Fotbalul românesc trăia vremuri infinit mai bune, Hagi şi ai lui erau prezenţi la turneul final din Italia, iar România pulsa din faţa televizoarelor împodobite cu milieuri din macramé.

Mai citiţi şi:

Secretele Mineriadei / Vintilă Mihăilescu, antropolog: „Organizatorii au ştiut că minerii vor fi susţinuţi“

Aceste premise simple ale realităţii de acum 20 de ani nu au fost ignorate de scenariştii evenimentelor din 13-15 iunie 1990. Mizându-se pe audienţele uriaşe ale partidelor de fotbal, diversiunea atacării Televiziunii a debutat, în după-amiaza de 13 iunie, cu întreruperea transmisiunii directe de la meciul Uruguay - Spania, urmată de discursul prin care Ion Iliescu îi chema pe „oamenii de bine" să apere democraţia aflată în pericol. A fost semnalul care a declanşat descinderea minerilor de a doua zi, care avea să oripileze o lumea întreagă prin violenţa ei.

Totuşi, înainte ca imaginea României să fie acoperită de figurile crâncene ale minerilor, mapamondul ne identifica în vara lui 1990 cu talentul şi ambiţia lui Marius Lăcătuş şi ale celorlalţi „tricolori" care îngenunchieaseră formidabila echipă a Uniunii Sovietice pe 9 iunie, la Bari (scor 2-0).

Detaşarea lui „Găboajă"

„Adevărul" a încercat să afle, după două decenii, cum s-a văzut Mineriada d