Sabău şi echipa lui au acţionat ştiinţific în grup împotriva valorii individuale. Lucrare de diplomă recunoscută, de acum, în Europa
Un semn mare de întrebare survolase turul de la Doneţk. Rezultatul era excelent, 2-2 pe terenul deţinătoarei Cupei UEFA, eficacitatea noastră fără cusur, două ocazii - două goluri, dar jocul dăduse o mulţime de rateuri, mascate de Pantilimon, de bare sau de şansă. Fizionomia partidei avea nevoie de retuşuri serioase în retur.
Ghinionul lui Lucescu s-a numit Lucescu. Mai precis, şcoala superioară de antrenori marca Lucescu, cea care, iată, a scos absolvenţi pricepuţi. Tipi inteligenţi, sobri, maturi, analitici, nu instinctivi, pregătiţi să uite cît de mari jucători au fost şi să îmbrace cu umilinţă costumul tehnicianului. Sabău e unul dintre ei.
Învăţînd din greşeli
N-a făcut nuntă după Şahtior şi nu s-a supărat pe cei care, chipurile, ar fi umbrit marea izbîndă din Ucraina cu notele lor critice. A înţeles că, atunci cînd adversarul îţi trage 23 de şuturi la poartă, cînd îşi toceşte careul la cele 14 cornere, cînd are 7 ocazii mari de gol, cînd bara te salvează de două ori, ai o mare problemă tocmai în sistemul pe care l-ai pregătit: defensiva. Aici a făcut singurul retuş uman: l-a scos pe Curtean, mai puţin dedicat fazei de distrugere, l-a băgat pe Stancu, fundaşul "vopsit" în mijlocaş. Toate celelalte au fost recalibrări de atitudine.
Mai mult curaj, mai multă concentrare, "sacrificiu pentru glorie", ordinul patronului Iancu şi "mai puţin respect, sportiv vorbind, faţă de adversar", după cum se exprima însuşi Sabău. Asta înseamnă o agresivitate dusă la limita regulamentului, un atac continuu atît la purtătorul de minge, cît şi, poate mai important, la cel ce urma să primească dublaj şi chiar triplaj la piesele cheie ale adversarilor.
Izolarea brazilienilor
Destinul
