De pe urma aderării la UE ne vom alege cu multe lucruri bune, pe care le vom primi treptat şi pe care nu le vom putea folosi în nume propriu - pentru că majoritatea ne vor prinde bine tuturor, ca societate, şi nu unuia sau altuia, ca indivizi. Alături de aceste lucruri bune vor veni şi unele inutile, altele incolore şi inodore, altele benigne sau aiuritoare sau prosteşti de-a dreptul. Cred că la capitolul aiureli se află şi ideea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex - cu atît mai mult, cu cît miza nu pare a fi una de ordin spiritual, ci reglementarea civil-financiară a cuplului; iar ideea ca aceste "familii" să înfieze copii mi se pare chiar şi mai aiurită. Poate că-s prea conservator, în liberalismul meu. Nu neg că m-aş putea înşela - mi s-a mai întîmplat în viaţă de cîteva ori. Sau poate că am dreptate.
Eu voi da vina, pentru acest ghem de situaţii, pe Ceauşescu! Cum, n-are legătură? Ba are. Pentru că în sistemul de învăţămînt de atunci (altfel mulţumitor), se făcea doar un rudiment de educaţie sexuală, eu am auzit relativ tîrziu de homosexuali. Şi n-am înţeles mare lucru; nefiind la moment prea familiarizat nici cu gama hetero, cu atît mai puţin am priceput de ce, cum o fac sau de ce ar face-o ceilalţi. Mă rog, nu intru în detalii; aţi fost adolescenţi, ştiţi cum e. Totuşi, în ciuda nelămuririi, un gînd egoist mi-a încolţit: dacă unii dintre bărbaţi se plac între ei înseamnă că ne vor rămîne mai multe feminine pe cap de heterot. Şi la ideea asta am rămas pînă azi (deşi între timp am aflat şi de lesbiene!).
Privind bătăile de sîmbătă seara, la televiziuni, am priceput că nelămuririle mele de altădată, aşa nefinalizate cum erau, au prins chip şi au ieşit în stradă. S-ar putea ca 3 iunie a.c. să facă dată în istoria noastră postdecembristă. Pînă acum, românii se bătuseră pentru 1) pămînt, 2) politică şi 3) fotbal. Iată că a început şi primul r
