Costin Lazăr e supărat că Jose Peseiro nu l-a folosit doar mijlocaş defensiv
- Costin, cum te simţi ştiind că Rapid speră să te vîndă iarna asta?
- Măcar să obţină clubul un preţ frumos pe mine, mi-ar plăcea să ştiu că am ajutat Rapidul să iasă din criză. Dacă e nevoie de bani, accept să fiu cedat, nu e nici un fel de problemă. Oricum, la o altă echipă din ţară nu vreau, doar în străinătate aş pleca.
- Dacă ţi-ar fi zis cineva în vară că o să iernaţi pe locul 7?
- Aş fi rîs de el! Dar sîntem pe locul şapte în campionat, în Cupa UEFA am rezistat doar un tur, asta e realitatea. Şi totul numai pentru că nu am avut linişte deloc. Au fost permanent scandaluri. Ceva nu a mers în conducere, iar noi am simţit tot timpul că sînt probleme.
- Ce crezi despre faptul că şefii vor să-l demită pe Peseiro?
- Eu sînt un simplu subaltern la Rapid, un muncitor, nu am o poziţie din care să-mi dau cu părerea despre antrenori, dar un singur lucru nu mi-a plăcut la Peseiro: că m-a plimbat pe posturi pe care n-am dat randament. Am jucat mijlocaş stînga, dreapta, chiar şi al doilea vîrf. N-am cum să refuz, joc unde-mi cere antrenorul, dar dacă nu m-am descurcat foarte bine, nu-s singurul vinovat. Eu sînt cel mai bun doar ca mijlocaş central!
"Şefii ne-au lăsat fără bani de Sărbători. Toate problemele au apărut din cauza unui joc al ambiţiilor purtat între Copos şi Taher!"
COSTIN LAZĂR, mijlocaş Rapid
Şumudică e în aşteptare
Marius Şumudică, favoritul lui Copos pentru preluarea postului de antrenor, susţine că "n-am nici o ofertă de la Rapid, nici nu m-a sunat vreo persoană din club. Am avut o singură propunere în ultima perioadă, de la Gloria Buzău, fără să se concretizeze ceva". Rapidiştii speră ca Jose Peseiro să semneze curînd rezilierea contractului, ca să-l numească pe Şumudică înlocuitor