Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chinezii au schimbat bicicletele pe scutere!

Publicat in Adevarul, luni 14 decembrie 2009 ·

Oamenii din Suzhou nu sunt deloc interesaţi de Mondial fiind preocupaţi de cumpărăturile pentru Sărbători. Majoritatea localnicilor nu au auzit deloc de România sau de handbal, dar cei mai în vârstă ne-au povestit cu nostalgie de „anii de aur“ ai relaţiilor româno-chineze.

Ca pentru orice european aflat pentru prima oară în acest colţ al planetei, prima impresie la impactul cu modul de viaţă al chinezilor este că te afli realmente în altă lume. De cum intri în aeroport, te izbesc proporţiile megalomane ale străzilor, pe care, culmea ironiei, circulă doar ocazional câte un biciclist rătăcit.

A merge pe jos aici este echivalent cu un adevărat maraton olimpic. Taxiul este cea mai comodă şi ieftină soluţie în contextul în care un kilometru te costă doar 1,8 yuani, adică aproape 7,5 lei.

Au schimbat Daciile cu maşini nemţeşti

În Suzhou nu trăiesc etnicii români, motiv pentru care ţara noastră reprezintă o mare necunoscută pentru chinezul de rând. Cu toate astea, cei trecuţi de vârsta a doua îşi aduc aminte de faptul că cele două popoare au fost în relaţii apropiate în trecutul lor comunist. „Eşti din România?!

Aaaa...prieteni socialişti (râde). Am avut şi eu o Dacie de la voi şi făceam taximetrie cu ea. Erau de foarte proastă calitate, nu rezistau mai mult de trei ani. După 1992, cei cu bani ne-am luat maşini nemţeşti. După cum se vede, a mea merge bine şi acum", îmi povesteşte cu mândrie Xiao Lin, un taximetrist de 50 de ani.

Şi celebrele lor biciclete au început să fie înlocuite cu scutere, unele de ultimă generaţie, altele arătând însă ca dinaintea Primului Război Mondial. Deşi preşedintele IHF, egipteanul Hassan Moustaffa, spera ca această ediţie a Campionatului Mondial să provoace o explozie de popularitate a handbalului în China, proiectul său de globalizare nu s-a bucurat de prea mult succes.

Mondialul cu handbal se desfăşoa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 4 ore
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Vânzări - Auto - 25 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 8 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 8 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 3 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 5 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum 12 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 7 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Primele norme UE de protecție a femeilor în fața violenței, adoptate la Strasbourg. „O directivă revoluționară”

HotNews acum 9 ore
Parlamentul European a adoptat directiva care va obliga statele membre ale Uniunii Europene să adopte un set minim de de norme privind prevenirea violenței de gen și protejarea victimelor violenței domestice, informează Agerpres. Parlamentul Europea

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 7 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

13°
joi

12°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

5°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°