Sunt un dobitoc. Uite că acum fac şapte ani de gazetărie şi n-am luat şi eu prima şpagă, de mi-e şi ruşine când se uită la mine monştrii sacri ai meseriei, şantajişti grei, de ţi-e mai mare dragul să-i vezi. Tac feciorelnic, ce să fac?
Uite că n-am ajuns un pârlit de subsecretar, uite că nu lucrez la televiziunea de stat, nu combat, nu fac, mă irosesc, scârţa-scârţa pe hârtie, vai de sufletul meu. N-am primit nici măcar un post călduţ la un institut public, să cercetez ceva (Democraţie! Valorile Capitalismului!), că doar să cercetez aş putea şi eu. Haideţi, copleşiţi-mă cu dispreţul vostru, căci merit. Sunt inutil.
Dar, gata! De acum vreau să fiu şi eu ziarist de casă! Şi nu vreau la mogul, căci economia de piaţă are neajunsurile ei, şi, cine ştie, rămân cu leafa neluată. Nu! Vreau să mănânc bani publici. Mi-e foame! Vreau să fac trei rânduri de guşi şi două burţi, de ce să nu fac? De ce să mă târăsc de la o lună la alta, ca toţi sărăntocii, ca toţi proştii, când aş putea să mă lăfăi în milioane şi milioane? O, voi, procurori, daţi-mi mailuri, spuneţi-mi ce nevoie aveţi şi vă voi servi! O, voi, băieţi deştepţi din servicii, racolaţi-mă! Ce, eu nu ştiu să colaborez, ce, eu nu ştiu să comentez politică? „Jos ăia, sus ăilalţi! Huo!". Şi când nu mai merge şi nu mai merge, schimbi un pic: „Jos ăilalţi! Sus ăia! Huo!". E simplu, până şi lolecii şi bolecii ăştia din prime-time pot să o facă. În plus, unde mai pui că pot să fiu şi rafinat, elegant, discret: „În noul context economic... noi nu avem nici cadrul legislativ care să permită... iniţiativa liderului de la Palatul Cotroceni este cu atât mai lăudabilă cu cât...". Oho, cum aş putea să jonglez cu cuvântul „paradigmă"!
Vreau să mănânc rahat un cincinal întreg şi apoi să urlu că sunt neprihănit. Nenorociţii m-au epurat politic!Vreau şi eu să ies în piaţă (la Guvern!) şi să strig că sunt o victimă (
