Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Transalpina, încă o lucrare pierdută de firma Romstrade. Contractul va fi reziliat din cauza întârzierii execuţiei

Publicat in Adevarul, duminică 15 septembrie 2013 ·

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România va rezilia contractul cu firma Romstrade, care nu a încheiat anul acesta lucrările la şoseaua Transalpina, a declarat duminică directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi (CNADNR) Narcis Neaga.

Şeful CNADNR a vizitat, sâmbătă şi duminică, trei şantiere la drumuri aflate în lucru în judeţul Gorj, unul dintre acestea fiind cel de la Transalpina.

Neaga afirmă că a putut constata la faţa locului neîndeplinirea obligaţiilor contractuale pe care firma Romstrade le avea pentru a finaliza anul acesta lucrările de construire a şoselei Transalpina, cea mai înaltă şosea din ţară, care porneşte din judeţul Gorj, din localitatea Bumbeşti Piţic, trece prin judeţele Hunedoara, Vâlcea şi Sibiu, şi ajunge până la Sebeş, în Alba.

Motivele rezilierii

"Sunt două motive pentru care vom trece la rezilierea contractului cu cei de la Romstrade. Primul ar fi acela că nu şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale pe care le aveau, iar cel de-al doilea este dat de faptul că firma a intrat în faliment", afirmă Neaga.

Şeful CNADNR doreşte ca în perioada sezonului rece compania pe care o conduce să reuşească să desemneze un nou constructor care să execute restul lucrărilor la Transalpina în cursul următorului sezon cald.

"Şoseaua şi zona prin care trece Transalpina sunt de o frumuseţe rară şi e păcat să nu ducem lucrurile la bun sfârşit. Vom face o evaluare a lucrărilor care mai sunt de efectuat şi vom încerca să găsim o sursă de finanţare pentru acestea astfel încât la primăvară, când va fi din nou vreme frumoasă, să avem şi constructor nou şi banii pentru a finaliza acest proiect", a menţionat Narcis Neaga.

Rovinari-Bumbeşti, nici 10% gata

Şeful CNADNR a vizitat, în cursul zilei de sâmbătă, şi porţiunea de drum de pe DN 66 dintre Rovinari şi Bumbeşti Jiu, la

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la KMG International despre explozie de la Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 22 minute
Reprezentanții companiei KMG International au transmis o o informare de presă referitoare la incidentul din această dimineață, survenit pe platforma Petromidia. Potrivit sursei citate, în prezent, Rompetrol Rafinare desfășoară revizia generală a raf

România marchează astăzi 20 de ani de la intrarea în NATO în vremuri de ameninţări ruseşti. Mesajul lui Klaus Iohannis, candidat la funcţia de secretar general al Alianţei

Mediafax acum o ora
„Apartenenţa României la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră. În cei 20 de ani de apartenenţă la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alia

O dronă militară ar fi căzut în judeţul Brăila

Press Alert acum 16 minute
Foto: arhivă O dronă ar fi fost filmată în Brăila, în zona Grădina Mare, aproape de Dunăre, scrie presa locală din Brăila. Incindentul ar fi avut loc joi noaptea, Autoritățile nu au semnalat probleme. Drona a fost filmată în Brăila, în zona Grădina

Temperaturi mai ridicate decât cele specifice lunii aprilie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 54 minute
Temperaturile medii ale lunii aprilie vor fi ușor mai ridicate decât cele normale, potrivit prognozei pentru perioada 1 – 29 aprilie, transmisă de meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Săptămâna 1 – 8 aprilie Valorile termice

Un microbuz s-a răsturnat în județul Suceava: Cinci persoane au fost transportate la spital

HotNews acum o ora
​Un microbuz în care se aflau șase persoane s-a răsturnat vineri în localitatea Prisaca Dornei din județul Suceava. Potrivit ISU Suceava, cinci dintre pasageri au suferit diverse traumatisme și au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri

Un copac a căzut peste o mașină aflată în mers. Trei copii au ajuns la spital

HotNews acum 37 minute
Un copac a căzut peste o mașină care se deplasa pe raza localității Mureşenii Bârgăului, din Bistriţa-Năsăud, conform News.ro. În autoturism se aflau șapte persoane, dintre care cinci copii. Pompierii Smurd, ambulantaFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.

CFR Marfă a scos la vânzare hotelul Express din Predeal pentru 15 milioane lei

Wall-Street.ro acum 59 minute
CFR Marfă scoate la vânzare Hotelul Express, situat în centrul staţiunii Predeal, în cadrul procesului amplu de valorificare a activelor neutilizate în activitatea de transport feroviar de mărfuri pe care compania îl derulează pentru a restitui ajut

Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO: Apartenenţa României la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră. Vom continua să fim un actor influent şi constructiv în interiorul NATO

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, la 20 de ani de la aderarea României la NATO, că apartenenţa României la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră, subliniind că România va continua să fie un actor influent şi constructiv în inte

În weekend România trece la ora de vară! Când se dă ceasul cu o oră înainte

Ziua Constanta acum 40 minute
România trece la ora de vară în acest weekend, moment în care ceasurile românilor vor fi date înainte cu o oră. Astfel, în noaptea de 30 spre 31 martie 2024 ora 03:00 va deveni ora 04:00.31 martie, ultima duminică a lunii va fi cea mai scurtă zi a a

De ce-ar juca Ciolacu pe mâna lui Coldea?! Marcele, ocolește filiera Vizer!

Ziua News acum 44 minute
Dac-aș fi știut că un simplu anunț despre posibilitatea candidaturii mele la PMB generează atâta emoție și frică la nivelul PSD și PNL, atunci aș fi acceptat mai demult să-mi fie vehiculat numele, deoarece orice încurcătură la nivelul acestei mașină

Vremea

București
acum

17°
vin.

11°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

19°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/24°
dum.

11°/25°
lun.

14°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

14°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale