31 MAI. Ziarul „Adevărul“ se distribuie împreună cu cel de-al cincilea volum al „Enciclopediei medicale a familiei“. În ghidul de marţi citiţi totul despre bolile cardiace, sangvine şi pulmonare. Preţul pachetului este 14,99 lei.
Volumul al cincilea al „Enciclopediei medicale a familiei" din colecţia Larousse este un ghid complet despre cum se pot recunoaşte, trata şi preveni eventualele afecţiuni apărute la nivelul aparatului respirator şi al sistemului cardiovascular.
În acest volum puteţi găsi informaţii clare, redate într-un limbaj accesibil, despre aparatul circulator şi despre cel respirator, dar şi despre modul lor de funcţionare.
De asemenea, sunt prezentate principalele boli care afectează plămânii, sângele şi inima, mai exact modul în care aceste afecţiuni se manifestă, cauzele declanşării lor, tratamentul şi eventualele complicaţii. Tot aici puteţi afla ce analize trebuie făcute pentru a depista aceste boli, precum şi ce progrese medicale s-au realizat în ultimele decenii în aceste domenii.
Calendarul apariţiilor
- 31 mai - Sănătatea inimii, sângelui şi plămânilor
- 7 iunie - Sănătatea oaselor, muşchilor şi pielii
- 14 iunie - Sănătatea aparatelor digestiv şi urinar
- 21 iunie - Creierul şi organele de simţ
INTRĂ AICI ÎN MAGAZINUL ONLINE AL ADEVARUL
Informaţii despre cărţi
Pentru orice informaţii ne puteţi contacta la:
Telefon: 021.407.76.38 sau 021.407.76.51 (de luni până vineri, între orele 9.00 şi 18.00) / Fax: 021.407.76.42
E-mail: carte@adevarul.ro
Abonamente cu cărţi
Ca să fii sigur că primeşti cartea în fiecare joi, abonează-te la „Adevărul", în formula „ziar + carte"!
Abonamentele se pot face:
Prin internet, cu plata online, la: www.adevarul.ro/abonamente/adevarul
Prin SMS: T