Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iute ca Boya

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 27 iulie 2008 ·

În mare formă, Rapid a încheiat repede conturile cu timida Gloria, asigurîndu-şi încă din prima parte un avantaj de forfait, după care a jucat la spectacol

În plin război intern între români şi străini, Grantul a început aseară meciul cu Bistriţa cu doar 4 autohtoni printre titulari. Şi prima scînteie s-a văzut încă din start: Andrade şi Perjă n-au vorbit aceeaşi limbă şi Diogo (2) era să aprindă Giuleştiul. Apoi, cuminţi, colegii lui Coroian s-au aliniat pe două rînduri, aşteptînd tăvălugul Rapidului. Au mai încercat pe contre, pe la Maftei, dar centrările lui Panc au fost doar "scrisori" cu destinatar necunoscut. Brrr! Clasic.

Vişiniii au vrut să vadă dacă pot sparge zidul dublu din faţă frontal. Au uitat că un astfel de blindaj se poate străpunge pe benzi, cu o cerbicie vecină cu neputinţa. A fost de ajuns ca Spadacio să priceapă că nu e loc prin centru. L-a deschis pe Cesinha pe dreapta şi Julio Cesar (21) a profitat de gafa lui Mureşan, executîndu-l pe Tătăruşanu.

Galop de voie

A fost de ajuns. Fisura apărută în defensiva bistriţeană a început să caşte ca o falie după cutremur. Nevoită să iasă la joc, Gloria a fost pradă uşoară pentru un Rapid dezlănţuit. Spadacio a mai pus o pasă "printre" pentru Boya (37) , care l-a pierdut pe drum pe Frăsinescu şi a dat cu sec: 2-0. Oaspeţii au alergat în gol şi au mai luat unul pînă la pauză. A fost rîndul lui Cesinha să facă onorurile pentru Spadacio (43).

Doar pentru show

Firesc, după pauză, Rapidul a lăsat-o mai moale cu schemele lui Peseiro. A jucat mai mult pentru tribune. Cesinha în rol principal, oprit (64) după o pătrundere fină de Tătăruşanu. Apoi, Boya (67) s-a jucat cu portarul şi cu bara! Apoape două minute, stadionul a fost un imens "Ole!". Dacă şi Andrade driblează! Gloria? Un jalon din 11 piese. Brrrr! Clasic.

Pesei

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, despre vizita în Qatar: Avem în vedere atragerea de investiţii în valoare de 15 mld. euro

Mediafax acum o ora
Vizita de lucru în Statul Qatar are loc în perioada 16 aprilie-17 aprilie 2024. De asemenea, prim-ministrul Marcel Ciolacu se va întâlni cu reprezentanţi ai comunităţilor de români din Qatar. „Statul Qatar este un partener comercial important al Rom

Iranul şi-a închis instalaţiile nucleare în ziua atacului în Israel

News.ro acum 50 minute
Iranul şi-a închis instalaţiile nucleare duminică, în ziua atacului în Israel, a anunţat directorul Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice (AIEA) Rafael Grossi, relatează AFP. Într-o conferinţă de presă, în marja unei reuniuni a Consiliului de S

Percheziţii ale procurorilor DIICOT Timişoara, în Arad, la o firmă care se ocupă cu importul de deşeuri

News.ro acum 24 minute
Procurorii DIICOT Timişoara şi poliţiştii de la Brigada de Combatere a Criminaşităţii Organizate fac marţi dimineaţă mai multe percheziţii la sediul unei firme din Arad care se ocupă cu importul de deşeuri din vestul Europei, precum şi la mai multe

Iarna se întoarce în România! ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Gandul acum o ora
Iarna se întoarce în România! Administraţia Națională de Meteorologie a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, Potrivit meteorologilor, după temperaturile de vară, vremea se strică, ploile şi vijeliile puternice revin, iar la

Ce l-a omorât, de fapt, pe Costel Corduneanu. „Ajunsese să cântărească numai 35 de kilograme!”

Gandul acum 2 ore
Costel Corduneanu a murit după o lungă suferință provocată de problemele de natură cardiacă. În ultimii ani, fostul interlop trăia un adevărat coșmar, în condițiile în care primise un diagnostic cumplit și trăia, fiecare zi, cu perspectiva morții im

Horoscop pentru marti, 16 aprilie 2024. Unii dintre nativi trebuie să învețe lecția discreției

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Se contureaza rasturnari de situatie la serviciu. Pe langa faptul ca ai multe de facut, mai intervine si faptul ca sunt urgente unele saricni de lucru sau ca sefii si colegii te sprijina prea putin. Revolva totul in ritmul tau si, pe cat po

„Ne apropiem periculos de mult de un accident nuclear” în Ucraina, avertizează şeful AIEA

Libertatea acum 42 minute
Șeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a declarat luni, 15 aprilie, că recentele atacuri asupra centralei nucleare ucrainene de la Zaporojie, ocupată de Rusia, pun în pericol siguranța oamenilor și că există posi

Miliarde de lei au ajuns în județul Timiș. Alfred Simonis: “La București trebuie să impui respect”

Press Alert acum o ora
Mai bine de 30 de ani, Timișul și Timișoara au fost văduvite de investiții din fonduri guvernamentale, cel mai important județ al țării fiind mereu la coada listei banilor. Această abordare a început să se schimbe după ce Marcel Ciolacu a devenit pr

Ligia Deca: Subiectele la Bacalaureat nu sunt grele. Nu vor fi adaptate pentru elevii cu cerințe educaționale speciale

G4Media acum 2 ore
Subiectele la examenul de Bacalaureat nu vor fi adaptate pentru elevii cu cerințe educaționale speciale, a declarat ministrul Educației, Ligia Deca, într-o conferință la PNL Câmpulung, pe 15 aprilie. Chiar dacă au 4 ani programa adaptată, elevii cu

Firma de securitate cibernetică BrandShield a eliminat peste 250 de site-uri web care vindeau medicamente pentru slăbit contrafăcute

News.ro acum 2 ore
Firma de securitate cibernetică BrandShield a eliminat peste 250 de site-uri web care vindeau versiuni false ale medicamentelor populare pentru slăbit şi diabet din clasa GLP-1, a declarat directorul general al companiei, Yoav Keren, pentru Reuters.

Vremea

București
acum

22°
mar.

18°/30°
mie.

12°/22°
joi

8°/11°
vin.

6°/14°
Iasi
acum

14°
mar.

14°/29°
mie.

8°/18°
joi

5°/8°
vin.

3°/13°
Constanta
acum

21°
mar.

15°/24°
mie.

16°/21°
joi

10°/15°
vin.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

8°/25°
mie.

6°/9°
joi

3°/7°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

15°
mar.

7°/27°
mie.

6°/11°
joi

6°/13°
vin.

3°/12°