Doctorul Carmen Orban explică, pentru „Weekend Adevărul“ de ce pacienţii trebuie să-şi plătească, în continuare, medicamentele în spitale.
Institutul Clinic Fundeni este numit, în multe contexte, punct terminus. „Sună urât, dar aşa este, pentru că aici ajung an de an mulţi pacienţi trimişi de la alte spitale, în stare gravă. Este un spital cu adevărat special“, spune fără tăgadă managerul Carmen Orban. Confirmă acest lucru numărul mare de transplanturi de ficat, de rinichi şi de măduvă osoasă realizate anual la Fundeni, numeroasele proiecte de cercetare aflate în derulare, dar şi fiecare pacient care, după ce iniţial fusese condamnat la moarte de boală, reuşeşte să scape cu viaţă şi se întoarce, la controalele periodice, cu un copil de mână.
„Weekend Adevărul“: Institutul Clinic Fundeni a fost printre primele instituţii medicale care au aplicat coplata chiar de la 1 aprilie. Aţi întâmpinat rezistenţă din partea pacienţilor?
Dr. Carmen Orban: Da, noi am aplicat chiar de la început coplata maximă, de 10 lei. Dar nu ne-am confruntat cu nicio problemă din partea pacienţilor. Dimpotrivă, ei, ştiind că au această obligativitate, doresc să plătească chiar de la internare, ca să scape de formalităţi. O oarecare rezistenţă am întâmpinat-o pe secţii, personalul medical şi, în speţă, asistentele-şefe nu doresc să-şi mai asume şi această responsabilitate, a chitanţierului, pentru că ele trebuie să elibereze o chitanţă, iar numărul chitanţei trebuie trecut pe foaia de observaţie.
Sunt de un real ajutor banii veniţi din coplată? Aţi făcut o estimare?
E greu de făcut o estimare, pentru că sunt foarte multe persoane scutite de la această taxă. Dar, din punctul meu de vedere, orice ban adus spitalului este un bun adus spitalului, atât timp cât este cheltuit corect. Având în vedere că această taxă este suportată de pacient, consider că suma strânsă