Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Procesul în care Cioacă este acuzat de uciderea Elodiei Ghinescu începe luni la Tribunalul Argeş

Publicat in Mediafax, luni 4 martie 2013 ·

Primul termen în dosarul în care fostul poliţist Cristian Cioacă a fost trimis în judecată pentru uciderea soţiei sale Elodia Ghinescu va avea loc luni, la Tribunalul Argeş.

Şedinţa de judecată este programată de la ora 10.00 la Completul 4-Fond al Secţiei Penale a Tribunalului Argeş.

Maria Vasii, avocata lui Cristian Cioacă, spune că fostul poliţist - arestat preventiv în 5 decembrie 2012 şi încarcerat la Penitenciarul Colibaşi din 30 ianuarie - va fi prezent în sala de judecată.

Emilia Ghinescu şi Robert Ghinescu, mama şi fratele Elodiei, s-au constituit părţi civile în acest proces.

În 30 ianuarie, Cristian Cioacă a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului instanţei supreme pentru omor calificat şi profanare de morminte, după mai bine de cinci ani de la dispariţia soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu.

Procurorii arată în rechizitoriu că în noaptea de 29 spre 30 august 2007, "pe fondul unor relaţii conflictuale preexistente legate de un iminent divorţ generat de presupusele relaţii extraconjugale ale soţilor, în timp ce se aflau în dormitorul matrimonial, discuţiile au degenerat, context în care Cristian Cioacă i-a aplicat soţiei sale, Elodia Ghinescu, multiple lovituri, soldate cu decesul acesteia".

Ulterior, Cioacă a transportat trupul soţiei sale în cada băii principale, unde l-a depesat pentru a-l putea ascunde mai uşor.

"Folosind o geantă de voiaj de dimensiuni mari, pe care victima o cumpărase în timpul vacanţei în Dubai, precum şi perdeaua de duş din baia aferentă dormitorului (aceasta din urmă fiind menită a împiedica eventualele scurgeri de sânge), inculpatul Cioacă Constantin Cristian a transportat fragmentele de cadavru în portbagajul autoturismului şi le-a ascuns într-un loc necunoscut. S-a constat şi lipsa unor obiecte, precum: un cuţit cu lungimea de 25-30 cm, două prosoape, geanta de voiaj şi pe

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandal la nivel înalt în Rusia. Un ministru decorat de Putin, reținut pentru luare de mită

Ziare.com acum 2 ore
Ministrul adjunct al Apărării din Rusia, Timur Ivanov, a fost reţinut sub suspiciunea de luare de mită, informează agenția TASS printr-un comunicat. "Suspectat de comiterea unei infracțiuni în temeiul părții 6 a articolului 290 din Codul penal al Fe

Avarie majoră: Mii de blocuri din București au rămas fără apă caldă

Wall-Street.ro acum o ora
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica. ELCEN anunță că CET București Vest este indisponibilizată, iar CET Grozăvești nu mai furnizează apă de adaos. Avaria majoră s-a produs în jurul orei 18:00, conform informațiilor ofe

Adunări generale - Convocări - 24 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Administratorul unic al S.C. BRINTEX S.A, cu sediul în Braşov, Str. M. Kogălniceanu nr. 23, bl. C 7, et. VI, biroul 602, camera 1, jud. Braşov, J8/116/1991, RO 1102700, în temeiul Actului constitutiv actualizat şi al prevederilor art. 117 din Legea

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

Ziua Constanta acum 5 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acţiune de verificare a site-urilor de cumpărături şi aplicaţii care funcţionează ca o piaţă online, Temu şi Shein, informează instituţia printr-un comuni

Lista medicamentelor compensate şi gratuite, extinsă cu 28 de molecule. Lista afecţiunilor pentru care sunt prescrise

Libertatea acum 5 ore
Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 de molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024.

Accident cu 7 victime pe DN7. Un microbuz a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers FOTO

Ziare.com acum 3 ore
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc marţi seară, 23 aprilie, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. ”Şapt

SUA impun noi sancţiuni împotriva Iranului vizând pirateria informatică

G4Media acum 3 ore
Statele Unite au anunţat marţi o nouă serie de sancţiuni împotriva Iranului care vizează „două companii şi patru persoane implicate în atacuri cibernetice rău intenţionate” care au fost efectuate „împotriva unor companii şi entităţi guvernamentale a

Marius Tucă Show începe miercuri, 24 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitați: Mirel Palada și H.D. Hartmann

Gandul acum o ora
Invitații zilei sunt Mirel Palada, sociolog și H. D. Hartmann, profiler, analist și jurnalist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Şapte persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie, pe DN7, la Deva

Adevarul acum 3 ore
Şapte persoane care se aflau într-un microbuz au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc marţi seara pe DN 7, la ieşirea din Deva spre Arad, după ce autovehiculul a intrat într-un parapet care desparte sensurile de mers ale drumul

Ministerul Muncii: Noutate pe piaţa muncii - persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii

News.ro acum 9 ore
Reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au transmis că persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice, iar prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii. „Platforma accesibilă pe

Vremea

București
acum

10°
mie.

8°/20°
joi

11°/17°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
Iasi
acum

10°
mie.

10°/21°
joi

10°/22°
vin.

8°/13°
sâm.

7°/20°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/19°
joi

13°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

7°/16°
joi

6°/10°
vin.

5°/14°
sâm.

5°/17°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

4°/17°
sâm.

7°/18°