Gabriel Tudor este poliţist comunitar de cinci ani, iar de doi ani coordonează Echipa de Intervenţie Rapidă, Însoţire şi Situaţii de Urgenţă, efectuând cele mai grele misiuni.
Când avea numai un an, familia lui Gabriel a decis să plece în Craiova, unde a şi copilărit. A locuit acolo până la 18 ani, când a revenit în Târgu-Jiu. „Ne-am mutat la Craiova pentru că tatăl meu primise un post de ofiţer la Serviciul Român de Informaţii. Am urmat şcoala generală şi o parte din liceu în Craiova, iar clasa a douăsprezecea am urmat-o la Târgu-Jiu. După ce tatăl meu a trecut în rezervă, am revenit în Târgu-Jiu“, spune Gabi. După absolvirea liceului, a cochetat şi cu presa, ca operator imagine, la mai multe televiziuni regionale şi locale. „A fost o perioadă frumoasă, mi-a plăcut foarte mult, mai ales că sunt pasionat să surprind pe cameră sau pe aparat evenimentele semnificative. Şi acum filmez şi fac fotografii, mai ales la serviciu, când mergem la diverse acţiuni“, adaugă Gabi.
Aptitudini de lider
La sfârşitul anului 2005, Gabi s-a angajat la Poliţia Comunitară Târgu-Jiu. „Am început munca la Poliţia Comunitară ca agent comunitar. Am lucrat la Serviciul de Intervenţie. Practic, am făcut tot ceea ce ţine de munca pe ordine publică, fluidizare trafic, control comercial şi al mediului“, precizează poliţistul. Din 2008, lucrează ca şi coordonator al Echipei de Intervenţie Rapidă, Însoţire şi Situaţii de Urgenţă. „Eu m-am ocupat de acest proiect. Echipa a fost înfiinţată de conducerea Poliţiei Comunitare, iar mie mi-a revenit sarcina de a forma această echipă. Am folosit ca model alte poliţii comunitare din ţară şi structuri specializate de intervenţie rapidă din cadrul Ministerului de Interne. În primă fază, din echipă au făcut parte zece poliţişti, iar de un an am rămas şapte. Echipa este ca o forţă complementară a celor de ordine publică din cadrul un