Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE Panică la Timisoara: Un criminal periculos a evadat de sub nasul gardienilor, chiar în sediul Evidenței Populației

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 24 ianuarie 2013 ·

Alertă de gradul zero în Timișoara după ce un criminal a reușit să scape de sub escortă. Acesta era însoțit de paznicii Penitenciarului la Serviciul de Evodență a Persoanei, iar într-un moment de neatenție a fugit.

Poliția Timiș este în stare de alertă. Bărbatul a fost dat în urmărire și au fost instituție mai multe filtre pe străzi, semnalmentele deținutului fiind comunicate fiecărui polițist.

Oamenii legii au declanșat operațiunea ”Năvodul”. ”La această oră toate efectivele Poliției care sunt la serviciu îl caută”, a declarat Mădălina Mezdrea, ofițerul de presă al Poliției Timiș.

Fugarul este periculos și se numește Alexandru Daniel Toma, fiind cunoscut cu antecedente penale, în ciuda vârstei. Bărbatul de 22 de ani fost încarcerat anul trecut, cu o condamnare la 16 ani de detenție, pentru omor, pronunțată de prima instanță, în urma crimei comise lângă Catedrala Mitropolitană. În noaptea de 17 spre 18 iulie s-a luat la bătaie în parcul din spatele Catedralei, cu doi frați. Cearta a degenerat în momentul în care Toma a scos cuțitul și i-a tăiat pe cei doi rivali. Pe unul din ei l-a rănit de moarte.

UPDATE. I se spune „Ochi în frunte” și, la 12 ani, a ajuns într-un centru de reeducare, după ce a violat o fată. Apoi a făcut închisoare pentru furt. Acum, la câteva zile după ce a fost eliberat, Alexandru Toma a omorât cu sânge rece un adolescent.

Povestea lui e într-un fel tragică. Copil născut într-o familie de dezaxați, Alexandru Toma a crescut printre infractori și infracțiuni. La 12 ani a devenit forțat, bărbat. Tatăl lui l-a luat pe stradă, au luat cu japca două fete handicapate mintal și le-au violat. Asta a fost prima lecție pe care i-a servit-o cel care ar fi trebuit să-l ghideze în viață.

Finalul poveștii a fost previzibil: tatăl a ajuns după gratii, iar fiul, în centrul de reeducare. Alexandru a fugit însă din centru și a ajuns p

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Explozie, auzită aproape de aeroportul Isfahan din Iran/ / Sistemele de apărare anti-aeriană, activate - presa de stat/ Oficial SUA: Israelul a lansat un atac în Iran - CNN / Reuters: Israelul a atacat Iranul, afirmă surse/ Drone, în zona Isfahan

News.ro acum o ora
O explozie a fost auzită în oraşul Ghahjaworstan din Iran, situat la nord-vest de oraşul Isfahan, potrivit agenţiei de ştiri iraniene semi-oficiale FARS, care citează surse locale, relatează CNN. Zborurile spre Teheran, Isfahan şi Shiraz sunt suspen

Un avion a aterizat de urgență la Timișoara, după o amenințare cu bombă. Cei 123 de pasageri au fost evacuați

Ziare.com acum o ora
A fost activat planul rosu de acțiune dupa ce a fost facuta o amenintare cu bomba la bordul unui avion, Aeronava a aterizat de urgenta pe Aeroportul Timisoara la miezul noptii, arată Opinia Timișoarei. Alerta a fost falsă. Conform sursei citate, avi

Temperaturi medii normale în partea a doua a primăverii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Temperaturile medii vor fi normale pentru această perioadă în partea a doua a primăverii. Anunțul a fost făcut de Administrația Națională de Meteorologie. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare la nivelul întregii țări la finalul lunii april

China a ordonat eliminarea WhatsApp şi Threads din App Store

News.ro acum 2 ore
Apple a trebuit să scoată din versiunea chineză a magazinului său de aplicaţii WhatsApp şi Threads, la cererea obligatorie a guvernului chinez. WhatsApp şi Threads, două dintre platformele sociale deţinute de Meta, nu mai sunt disponibile în mod ofi

Taylor Swift a lansat un nou album, gata să doboare toate recordurile - VIDEO

News.ro acum 51 minute
Regina muzicii pop Taylor Swift a lansat vineri un nou album, al unsprezecelea opus al cântăreţei americane de muzică country devenită megastar global, care a doborât record după record. "Este vorba despre dragoste şi poezie... Noul album The Tortur

Un avion militar s-a prăbuşit în sudul Rusiei

Mediafax acum 42 minute
Un avion s-a prăbuşit în districtul Krasnogvardeisky din regiunea Stavropol, a anunţat agenţia chineză Xinhua. Aceasta foloseşte o informaţie publicată de guvernatorul regional Vladimir Vladimirov pe Telegram. Şi alte surse ruseşti au confirmat info

Australia se teme de un război pe scară largă şi îşi îndeamnă cetăţenii să părăsească Israelul

Mediafax acum 2 ore
Australia îşi îndeamnă cetăţenii să părăsească Israelul de urgenţă. Anunţul a fost făcut după incidentele nocturne din Iran care par să fie un atac israelian asupra unor ţinte iraniene. Australienii avertozează că situaţia în regiune se poate deteri

Netflix a depăşit aşteptările privind utilizatorii, dar a ratat aşteptările referitoare la veniturile trimestriale

News.ro acum 2 ore
Netflix a depăşit joi aşteptările de pe Wall Street cu privire la noii clienţi, pentru al doilea trimestru consecutiv, dar a semnalat că surprizele pozitive s-ar putea încheia, prognozând o creştere a veniturilor uşor sub ţintele analiştilor, transm

VIDEO Imagini fabuloase cu Dorinel Munteanu după calificarea în finala Cupei României » A intrat pe teren și s-a jucat cu un câine

Gazeta Sporturilor acum 26 minute
Dorinel Munteanu (55 de ani) este un antrenor fericit în acest moment. A promovat-o pe Oțelul în Superliga în acest sezon și , acolo unde o va întâlni pe Corvinul Hunedoara, pe 15 mai. La final, tehnicianul a sărbătorit în stilul său propriu. Dorine

Horoscop pentru vineri, 19 aprilie 2024. Stările de spirit sunt amestecate pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec O zi in care va trebui sa te ocupi de treburile marunte si de rutina, atat la serviciu, cat si acasa. Bazeaza-te mai mult pe tine, pentru ca toti ceilalti au alte treburi. Neplaceri pot aparea numai de la faptul ca iti doresti cu ardoare sa

Vremea

București
acum

10°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

11°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

vin.

4°/13°
sâm.

2°/16°
dum.

6°/16°
lun.

4°/6°