Mârâind fioros, un ins greţos, poate bolnav, în orice caz pervers, asocial şi violent, refractar la cele mai elementare norme de convieţuire i-a plasat unei tinere femei cuţitul înaintea pupilei.
O capturase anterior, ca o pradă, pe stradă. A ameninţat-o că-i scoate ochiul, dacă ţipă. Apoi a târât-o pe un drum lung de câţiva kilometri într-un părculeţ, unde a violat-o. Ziua în amiaza mare. În plin centrul capitalei. Sub ochii nepăsători ai trecătorilor cu mobile în buzunare întrebându-se de ce să intervină oare pentru femeia care plângea şi încerca în disperare să-i atenţioneze? Despre jurnalista violată în centrul Capitalei: „Jungla bucureşteană şi un viol demascator”
Nu e probabil nici primul, nici ultimul viol care are loc sub ameninţarea unui cuţit. Nici primul, nici ultimul din Bucureşti, oraşul-junglă, în care nu doar câinii fără stăpân lasă în urmă dâre de sânge groase. Dar ziua? În centrul oraşului, pe o arteră foarte populată? La o aruncătură de băţ de sediul guvernului? Sub privirile oarbe ale unor oameni indiferenţi în faţa suferinţei tinerei captive, ameninţate să-şi piardă lumina ochilor?
Cât de bolnavi, de pervertiţi, de monstruoşi suntem de fapt noi înşine, dacă permitem să se comită astfel de atrocităţi în public, în faţa ochilor noştri, fără să intervenim, fără să strigăm, fără să intrăm în pământ de ruşine pentru că întoarcem capul fără măcar să alarmăm poliţia?
Şi cât de condamnabili şi incorigibili suntem dacă nu ne revoltăm că elucidarea acestei crime şi dezbaterea consecinţelor ei necesare nu se prefac în subiect prioritar al presei şi clasei politice? Unde ne-a rămas civismul, dacă-l raportăm la „minima moralia”, pentru a-l parafraza pe Adorno?
În fapt, e cazul să ne înclinăm adânc în faţa tinerei femei: deşi victimizată bestial, ea a dat dovadă de-o remarcabilă doză de civism şi de curaj. Într-un mod exemplar, pen
