Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vlădescu vede o producţie de 250.000 de vehicule pe an la Ford

Publicat in Adevarul, joi 21 ianuarie 2010 · ·

Ford va putea produce la Craiova circa 250.000 de autoturisme anual, peste 18 luni, ceea ce va impulsiona PIB-ul României şi exporturile, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu.

Potrivit ministrului, momentul în care Ford va ajunge la o asemenea capacitate de producţie va însemna finalizarea cu succes a proiectului de garantare de către Guvernul României a 80% din creditul acordat de Banca Europeană de Investiţii (BEI) uzinei de la Craiova.

„Sper să văd şi finalul acestui proiect, adică ziua în care Ford va avea 250.000 de vehicule pe an. Acest lucru va însemna o contribuţie masivă la PIB-ul României şi la exporturile româneşti şi cred că poate să se întâmple în nu mai mult de 18 luni din acest moment", a spus Vlădescu, la ceremonia de semnare a documentelor de garantare a creditului contractat de Ford.

Oficialul a precizat că proiectul a fost confruntat cu multe adversităţi, locale şi europene, dar că acestea au fost depăşite prin contribuţia semnificativă a preşedintelui Ford Europa, John Fleming.

„A existat cineva care a făcut posibil acest proiect, şi acel cineva se numeşte John Fleming. Şi deşi nu este printre noi astăzi, aş vrea să îi mulţumesc lui John, pentru că fără totala lui dedicaţie şi fără totala lui încredere că România poate să fie un jucător important pe piaţa auto, acest proiect nu ar fi existat niciodată", a adăugat Vlădescu.

Ford vrea să folosească creditul contractat de la Banca Europeană de Investiţii (BEI), cu garanţia statului român, pentru producţia de vehicule comerciale şi de maşini mici cu motor inovativ şi ecologic, a declarat Wolfgang Schneider, vicepreşedintele Ford, Wolfgang Schneider. Constructorul de maşini va contracta de la Banca Europeană de Investiţii un credit în valoare de 400 milioane de euro care va cofinanţa un proiect de dezvoltare a unui motor cu emisii reduse de dioxid de carb

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primar găsit spânzurat într-o anexă a casei sale. Bărbatul era cercetat pentru abuz în serviciu

Ziare.com acum o ora
Petre Ion Barbu, primarul comunei Vinţu de Jos, din judeţul Alba, a fost găsit spânzurat într-o anexă a locuinţei sale, a anunțat marţi după-amiază, 16 aprilie, Poliţia judeţeană Alba, care face verificări pentru a stabili împrejurările în care a av

Gorghiu a trimis cereri de urmărire penală pentru Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu

Wall-Street.ro acum o ora
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, i-a trimis procurorului general Alex Florenţa cererile de urmărire penală a lui Petre Roman şi Gelu-Voican Voiculescu, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. Potrivit unui comunicat al MJ transm

Preşedintele Klaus Iohannis a discutat, telefonic, cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg despre situaţia de securitate din Ucraina şi din Marea Neagră

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a avut, marţi, o discuţie telefonică substanţială cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg despre situaţia de securitate din Ucraina şi din Marea Neagră. „România a sprijinit puternic Ucraina încă din p

Putin a numit un nou ambasador rus în România. Vladimir Lipaev a fost expulzat anul trecut din Estonia

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Vladimir Putin l-a numit pe Vladimir Lipaev în funcţia de ambasador al Federaţiei Ruse în România, decretul şefului statului fiind publicat marţi pe portalul oficial de informaţii juridice alături de cel prin care îl eliberează pe fostu

Aeroportul Internaţional din Dubai a deviat zborurile din cauza furtuni care a transformat pistele într-un adevărat lac - VIDEO

News.ro acum 40 minute
Aeroportul Internaţional Dubai a deviat temporar zborurile care trebuiau să aterizeze marţi seara din cauza unei ploi puternice care a inundat pistele, relatează Reuters. Operaţiunile pe aeroport au fost suspendate total timp de 25 de minute, marţi,

Drone observate de militarii de la baza aeriană Kogălniceanu în apropierea aeroportului / A fost sesizat Parchetul Militar

HotNews acum 2 ore
Drone au fost observate de militarii Bazei Aeriene 57 Mihail Kogălniceanu, în cursul nopţii de luni, în apropierea aeroportului Mihail Kogălniceanu, au declarat pentru agenția News.ro reprezentanţii MApN, care au precizat că acestea erau probabil de

„Pe parcursul judecății a avut o atitudine sinceră” - motivarea condamnării Monicăi Macovei la 6 luni de închisoare cu suspendare

HotNews acum 2 ore
​O pedeapsă orientată spre minimum prevăzut de lege „este suficientă şi de natură a o reeduca pe inculpată”, motivează Judecătoria Mangalia decizia de a o condamna pe Monica Macovei la şase luni de închisoare cu suspendare în urma accidentului rutie

Inspecția Judiciară cere suspendarea judecătoarei din procesul lui Vlad Pascu. Este cea care l-a căutat în sală pe tânărul ucis în accident

HotNews acum 5 ore
Inspecția Judiciară a anunțat marți că a propus Consiliului Superior al Magistraturii suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu de la Judecătoria Mangalia, care judecă procesul lui Vlad Pascu. Amintim că la primul termen al dosar

Rusia, invitată la festivităţile dedicate Debarcării aliaţilor în Normandia, nu și Putin

Adevarul acum 2 ore
Rusia va fi invitată la festivităţile prilejuite de aniversarea a 80 de ani de la debarcarea aliaţilor în Normandia (Franţa) la începutul lunii iunie, dar nu şi preşedintele său, Vladimir Putin, din cauza „războiului de agresiune” rusesc în Ucraina,

Calendarul înscrierilor la creşă şi grădiniţă. Ministerul explică procedurile

Mediafax acum 24 minute
„În curând, încep înscrierile la creşă, grădiniţă şi în serviciile complementare de educaţie timpurie. Pentru a veni în sprijinul părinţilor vom publica, în curând, un material cu cele mai frecvente întrebări şi răspunsuri legate de înscrieri”, a sc

Vremea

București
acum

25°
mar.

17°/30°
mie.

15°/25°
joi

8°/14°
vin.

5°/17°
Iasi
acum

25°
mar.

14°/28°
mie.

9°/17°
joi

4°/8°
vin.

5°/12°
Constanta
acum

22°
mar.

15°/24°
mie.

16°/21°
joi

9°/16°
vin.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

11°/25°
mie.

5°/9°
joi

4°/7°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

10°
mar.

8°/27°
mie.

6°/10°
joi

5°/11°
vin.

3°/12°