Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turnu Severin: Orşovenii au încetat să mai spere la o reţea de termoficare

Publicat in Adevarul, joi 24 septembrie 2009 ·

Orşovenii au început demult să viseze la apa caldă şi căldura furnizată de un sistem de termoficare. Deşi marea majoritate a locuitorilor stau la bloc, ei se încălzesc cu lemne. Au ajuns aici, după ce sistemul centralizat de încălzire a fost distrus pe motiv că era prea costisitor.

De 15 ani, orşovenii nu mai beneficiază de căldură şi de apă caldă. Întrucât costurile erau destul de mari, oamenii s-au debranşat, încet-încet, de la reţeaua de termoficare. Odată ce sistemul centralizat a căzut, oamenii s-au descurcat cum au putut. Şi-au făcut cu toţii sobe, teracote sau micro-centrale de apartament, iar lemnele şi le-au depozitat în garaje sau în şupe improvizate în spatele blocurilor. De cele mai multe ori, coşurile de fum, lungi de 15 metri, fac ca, în fiecare iarnă, blocurile să pară adevărate “locomotive”.

Chiar dacă şi-ar dori revenirea la sistemul centralizat, localnicii sunt sceptici. “Dacă ar fi un sistem centralizat, aş apela la el, pentru că eu locuiesc la bloc şi nu am nicio sursă de căldură. Mă încălzesc electric. Dar, nu cred că în Orşova, cel puţin generaţia mea, nu cred că va mai prinde un sistem centralizat, pentru că el practic nu mai există, iar cetăţenii au făcut investiţii majore, procurându-şi centrale termice, electrice sau sobe de teracote. Nu ştiu cine poate să mai investească încă o dată în refacerea sistemului”, ne-a spus Valentina Voicu, localnică.

Pe lângă efortul financiar, mai e şi urcatul lemnelor la etaje

Orşovenii au ales lemnul pentru că-i ieftin. Chiar şi aşa, mai ales cei bătrâni spun că-i greu cu pensia mică să se descurce peste iarnă. Încălzirea unui apartament ajunge la 1.600 lei. Cum nu au, pensionarii cumpără mai puţin. “E scumpă maşina de lemne. Avem pensile mici, nu ne ajungem cu banii, dar nu avem încotro. Eu stau la casă, dar mai greu e pentru cei ce stau la bloc. Sparg lemnele afară şi le cară două, t

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Administratoarea unui bloc din Sectorul 2, înjunghiată mortal. Primele informații din anchetă

Ziare.com acum o ora
O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei, a fost înjunghiată mortal joi seară, 28 martie, de un bărbat. ”La data de 28 martie 2024, în jurul orei 19.10, Poliţia Capitalei- Secţia 9 a fost sesizată de către mai multe persoane

Ciucă, întrebat dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL: Nimeni nu este mai presus de lege, instituţiile statului să-şi facă treaba / Când vom primi propunerile de la filială, voi lua decizia în funcţie de Constituţie, de legi şi de principii. Punct

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă, întrebat fiind dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL pentru un nou mandat de preşedinte Consiliului Judeţean Prahova, că „nimeni nu este mai presus de lege”. El subliniază că, după ce conducerea

VIDEO Cel puţin 45 de morţi după ce un autobuz a căzut de pe un pod, în Africa de Sud

HotNews acum 29 minute
Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în care se aflau a căzut de pe un pod, de la aproximativ 50 de metri, relatează AFP și Agerpres. Autobu

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

Incredibil! Cum încearcă avocații să îl scape pe Mario Iorgulescu, condamnat DEFINITIV la 13 ani și 8 luni de închisoare: „E un dispozitiv performant”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
, ca urmare a accidentului mortal provocat în 2019. Decizia a fost definitivă și executorie, dar fiul șefului LPF nu a putut fi adus din Italia. Astăzi, avocații au apelat la o cale extraordinară de atac.

Accident în Bragadiru: un motociclist a lovit mortal un pieton

HotNews acum 3 ore
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seară, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a lovit un pieton. 112Foto: Agerpres Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, citat de Agerpres, în urma impactu

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Ciucă: Confruntarea între partide este una normală / Coaliţia trebuie să existe în continuare, pentru că România trebuie să menţină actualul trend

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, afirmă că actuala coaliţie „trebuie să existe în continuare, pentru că România trebuie să menţină actualul trend”. Liderul liberal a explicat din nou de ce cele două mari partide au deci

Rusia a primit un avertisment scris de la SUA înainte de atacul terorist de la Moscova

Ziarul de Iasi acum 4 ore
Casa Albă a respins joi ca fiind un „nonsens” acuzaţia Rusiei privind implicarea Ucrainei în atacul de săptămâna trecută de la sala de concerte Crocus City Hall de lângă Moscova, soldat cu peste 140 de morţi şi sute de răniţi, afirmând că este clar

Rusia acuză Armenia că încearcă să rupă legăturile cu Moscova

HotNews acum 3 ore
Rusia a acuzat joi Armenia că încearcă să rupă legăturile din ce în ce mai fragile între cele două ţări, într-un moment în care Erevanul pune şi mai mult sub semnul întrebării rolul Moscovei de garant al securităţii regionale, relatează AFP și Agerp

Vremea

București
acum

13°
vin.

11°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

13°/25°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

12°
vin.

12°/18°
sâm.

9°/23°
dum.

12°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/19°
sâm.

10°/15°
dum.

9°/13°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

10°/19°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/26°
lun.

14°/25°
Timisoara
acum

15°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale