Amy Winehouse este subiectul unei expoziţii de fotografie care s-a deschis recent la Londra şi care o prezintă pe cântăreaţa care a decedat la vârsta de 27 de ani în ipostaze insolite, necunoscute publicului până în prezent.
La doi ani de la moartea lui Winehouse, fotografiile din arhiva personală a artistei sunt prezentate în cadrul unei expoziţii - „Amy Winehouse: A Family Portrait“ - deschisă la Londra până pe 15 septembrie.
Piesele ce fac parte din expoziţie - fotografii, haine, obiecte personale - au fost adunate de fratele mai mare al artistei, Alex Winehouse, care le-a şi completat cu poveşti emoţionante. Publicul poate afla că artistei îi plăcea, în copilărie, să citească cărţi cu Snoopy, că prima chitară a acesteia, „cu siguranţă cel mai prost instrument conceput vreodată“ şi care au fost discurile ei de jazz preferate.
În întregul său, expoziţia face portretul unei mari artiste, care a primit şase premii Grammy, cinci pentru albumul său „Back to Black“, lansat în 2006, şi unul postum, pentru colaborarea cu Tony Bennett.
După ani de luptă cu dependenţa de alcool şi droguri, Amy Winehouse a fost găsită moartă în apartamentul său din Londra, pe 23 iulie 2011. Niciun aspect al expoziţiei nu face referire la aceste momente, ci se concentrează asupra evenimentelor fericite din viaţa artistei.
„Nu este un sanctuar în memoria ei. Sunt câteva instantanee din viaţa unei tinere care, în sinea sa, era o tânără evreică din nordul Londrei, cu un imens talent“, a declarat Alex Winehouse.
Expoziţia este deschisă la Jewish Museum din Londra. Curatoarea expoziţiei, Elizabeth Selby, a spus că Amy Winehouse şi familia sa nu erau practicanţi, dar erau foarte ataşaţi de cultura evreiască.
„Pentru mine, a fi evreică înseamnă să fiu împreună cu cei dragi, să fim o familie“, a spus, la un moment dat, Amy Winehouse. De altfel, printre fotog