Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Demisie în Consiliul de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti

Publicat in Adevarul, vineri 3 august 2007 ·

Cristian Sima, preşedintele casei de brokeraj WBS Holding, a anunţat, miercuri seară, că demisionează din boardul Bursei de Valori Bucureşti, pe care l-a acuzat de lipsă de transparenţă şi Cristian Sima, preşedintele casei de brokeraj WBS Holding, a anunţat, miercuri seară, că demisionează din boardul Bursei de Valori Bucureşti, pe care l-a acuzat de lipsă de transparenţă şi de conservatorism.

Sima şi-a motivat decizia ca efect al eşecului încercării de a introduce o serie de schimbări de natură să eficientizeze activitatea Bursei. "Voi convoca o adunare generală a acţionarilor şi voi cere schimbarea Consiliului de Administraţie. În acest moment deţin 51% din voturile celor care vor ca Bursa de Valori Bucureşti să se dezvolte", a precizat preşedintele WBS, citat de NewsIn

. Cristian Sima a fost ales membru în Consiliul de Administraţie (CA) al Bursei de Valori Bucureşti de către acţionarii instituţiei, în locul rămas vacant după demisia, la sfârşitul anului 2006, a directorului general al casei de brokeraj Intercapital Invest, Răzvan Paşol.

Pe de altă parte, Consiliul de Administraţie al Bursei de Valori analizează motivele demisiei lui Sima, dacă acesta va detalia motivele retragerii. "Vom analiza motivele pentru care Cristian Sima intenţionează să demisioneze din Consiliul de Administraţie al Bursei, dacă el va fi de acord să ni le transmită oficial.

În ce priveşte criticile pe care înţeleg că le-a adus membrilor CA al Bursei şi declaraţia sa potrivit căreia trebuie să fie schimbaţi, nu pot decât să observ că administratorii vor fi în continuare aleşi democratic de acţionari.

Bursa e o instituţie democratică, în care conducerea sa este aleasă prin vot în cadrul adunării generale a acţionarilor", precizează Septimiu Stoica, preşedintele BVB.

Din Consiliul de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti mai fac parte pr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șeful NATO, după discuţia cu Iohannis: România este esenţială pentru apărarea Flancului Estic şi s-a angajat să sprijine Ucraina

HotNews acum 3 ore
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, afirmă, după discuţia cu preşedintele Klaus Iohannis, că România este esenţială pentru apărarea Flancului Estic al Alianţei şi va continua să sprijine Ucraina. Jens Stoltenberg, secretarul general al NAT

Douăzeci de țări vor cumpăra 500.000 de obuze pentru Ucraina din afara Europei

HotNews acum o ora
Premierul ceh Petr Fiala a declarat marți că douăzeci de țări s-au angajat să cumpere jumătate de milion de obuze pentru Ucraina de pe piețe din afara Europei, potrivit AFP. Petr Fiala, prim-ministrul CehieiFoto: Zbigniew Meissner / PAP / Profimedia

Două copile de 13 ani, dispărute de acasă. Poliția cere ajutorul populației

Ziare.com acum o ora
Două fete de 13 ani, din judeţele Botoşani şi Argeş, sunt căutate, marţi seară, 16 aprilie, de poliţişti, după ce au dispărut de acasă. "Sunaţi la 112 dacă o vedeţi pe Maria! Poliţiştii botoşăneni efectuează verificări pentru localizarea unei minore

Un primar din Alba, găsit spânzurat

HotNews acum 3 ore
Primarul comunei Vinţu de Jos, Petru Ioan Barbu, a fost găsit spânzurat, marţi, într-o anexă a locuinţei sale, scrie Agerpres. Polițist criminalistFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea „La data de 16 aprilie 2024, în jurul orei 17.30, Inspectoratul de P

Gorghiu a trimis cereri de urmărire penală pentru Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu

Wall-Street.ro acum 6 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, i-a trimis procurorului general Alex Florenţa cererile de urmărire penală a lui Petre Roman şi Gelu-Voican Voiculescu, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. Potrivit unui comunicat al MJ transm

Handbal: Tatăl Cristinei Neagu a decedat; CSM Bucureşti: Strângem rândurile alături de căpitanul nostru!

News.ro acum 5 ore
Campioana CSM Bucureşti a transmis, marţi, un mesaj public de condoleanţe Cristinei Neagu, al cărei tată a decedat. ”Întregul club CSM Bucureşti este alături de Cristina Neagu în suferinţa provocată de pierderea celui care se mândrea mereu cu fiica

Ministerul Muncii: Legea care reformează sistemul de asistenţă socială a fost promulgată

Mediafax acum 4 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii, noua lege a presupus modificarea a şase acte normative. Aceasta va intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial. „Legea a fost gândită să îmbunătăţească protecţia beneficiarilor atât în pr

Alegerile prezidenţiale din Republica Moldova vor avea loc la 20 octombrie, concomitent cu referendumul pentru aderarea la UE / Ce arată sondajele

HotNews acum o ora
Alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, precum şi referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană (UE), iniţiat de şefa statului, Maia Sandu, vor fi organizate în aceeaşi zi, pe 20 octombrie 2024, a anunţat marţi preşedintele Parlamentului

BEC: Alegătorii cu domiciliul în străinătate dar care şi-au stabilit reşedinţa în ţară începând cu 11 aprilie 2024 nu vor putea vota la locale

HotNews acum o ora
Biroul Electoral Central a adoptat marţi o hotărâre care prevede că alegătorii cu domiciliul în străinătate, care şi-au stabilit reşedinţa în ţară începând cu data de 11 aprilie 2024, nu-şi pot exercita dreptul de vot la alegerile pentru autorităţil

Drone observate de militarii de la baza aeriană Kogălniceanu în apropierea aeroportului / A fost sesizat Parchetul Militar

HotNews acum 7 ore
Drone au fost observate de militarii Bazei Aeriene 57 Mihail Kogălniceanu, în cursul nopţii de luni, în apropierea aeroportului Mihail Kogălniceanu, au declarat pentru agenția News.ro reprezentanţii MApN, care au precizat că acestea erau probabil de

Vremea

București
acum

22°
mie.

13°/26°
joi

8°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

9°/12°
Iasi
acum

13°
mie.

8°/14°
joi

5°/8°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/12°
Constanta
acum

18°
mie.

16°/21°
joi

9°/16°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/11°
Cluj-Napoca
acum

mie.

5°/8°
joi

4°/6°
vin.

1°/10°
sâm.

1°/12°
Timisoara
acum

mie.

6°/12°
joi

4°/10°
vin.

4°/13°
sâm.

3°/15°