Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Foamea-n gît

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 18 iulie 2012 ·

Boubacar poate fi proiecţia lui Eto’o în Liga I. Înainte de celebritate şi bogăţie a fost grija zilei de mîine

Între foamea de performanţă şi foamea pur şi simplu nu este o diferenţă demnă de un tratat filosofic. Fotbalistul senegalez Mansaly Boubacar are 24 de ani şi aleargă să scape de sărăcie. Sau de foame, pe care, potrivit colegilor săi din Ştefan cel Mare, “o are-n gît”. Recent transferat la Dinamo, Boubacar a fost unul dintre jucătorii cei mai importanţi ai Supercupei. A uimit felul în care mijlocaşul central al echipei lui Bonetti s-a integrat. Personalitatea pe care a arătat-o în timpul unei partide cu miză. Calm, tehnic şi intuitiv, rezistent şi în rezonanţă cu 10 coechipieri pe care îi cunoaşte mai degrabă după numerele de pe tricouri, Boubacar a fost punct de echilibru şi izvor de creaţie la mijlocul terenului. A rămas în teren 120 de minute, a marcat un procentaj de 81 la sută acţiuni reuşite, iar după meci lumea a rămas cu convingerea că plecarea lui Djakaridja Kone poate fi trecută la capitolul pierderi neimportante.

Boubacar este unul dintre fotbaliştii pentru al cărui transfer a insistat Dario Bonetti. Înainte să ajungă în Groapă, senegalezul era legitimat undeva în liga a 4-a franceză, la o excelentă formaţie de amatori, Jeanne D’Arc de Drancy, din suburbiile Parisului. Propunerea antrenorului italian a produs rumoare printre degustătorii de Veuve Clicquot din Consiliul de Administraţie dinamovist, deşi venea exact în întîmpinarea conceptului promovat de ei (pentru alţii): ieftin şi bun. Întrebarea se punea de la sine. Ce putea aduce în Ştefan cel Mare un fotbalist al cărui Everest al carierei pînă la 24 de ani fuseseră cîteva meciuri sub tricoul echipei secunde a lui Saint Etienne? Uite că a adus!

Muncesc ca un negru ca să trăiesc ca un alb, spunea cu nişte ani în urmă camerunezul Samuel Eto’o. Între timp, Samuel a ajuns să munc

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Administratoarea unui bloc din Sectorul 2, înjunghiată mortal. Primele informații din anchetă

Ziare.com acum 4 ore
O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei, a fost înjunghiată mortal joi seară, 28 martie, de un bărbat. ”La data de 28 martie 2024, în jurul orei 19.10, Poliţia Capitalei- Secţia 9 a fost sesizată de către mai multe persoane

Dezbateri publice - 29 martie 2024

Buna ziua Brasov acum 30 minute
ANUNŢ PUBLIC PRIVIND ACTUALIZAREA PLANULUI DE AMENAJARE A TERITORIULUI JUDEŢEAN (P.A.T.J.) BRAŞOV CONSILIUL JUDEŢEAN BRAŞOV face cunoscut publicului finalizarea elaborării formei preliminare (ETAPA III) a documentaţiei „Actualizare P.A.T.J. Braşov”

Ciucă, întrebat dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL: Nimeni nu este mai presus de lege, instituţiile statului să-şi facă treaba / Când vom primi propunerile de la filială, voi lua decizia în funcţie de Constituţie, de legi şi de principii. Punct

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă, întrebat fiind dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL pentru un nou mandat de preşedinte Consiliului Judeţean Prahova, că „nimeni nu este mai presus de lege”. El subliniază că, după ce conducerea

VIDEO Cel puţin 45 de morţi după ce un autobuz a căzut de pe un pod, în Africa de Sud

HotNews acum 3 ore
Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în care se aflau a căzut de pe un pod, de la aproximativ 50 de metri, relatează AFP și Agerpres. Autobu

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

Incredibil! Cum încearcă avocații să îl scape pe Mario Iorgulescu, condamnat DEFINITIV la 13 ani și 8 luni de închisoare: „E un dispozitiv performant”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
, ca urmare a accidentului mortal provocat în 2019. Decizia a fost definitivă și executorie, dar fiul șefului LPF nu a putut fi adus din Italia. Astăzi, avocații au apelat la o cale extraordinară de atac.

Accident în Bragadiru: un motociclist a lovit mortal un pieton

HotNews acum 6 ore
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seară, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a lovit un pieton. 112Foto: Agerpres Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, citat de Agerpres, în urma impactu

Ciucă: Confruntarea între partide este una normală / Coaliţia trebuie să existe în continuare, pentru că România trebuie să menţină actualul trend

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, afirmă că actuala coaliţie „trebuie să existe în continuare, pentru că România trebuie să menţină actualul trend”. Liderul liberal a explicat din nou de ce cele două mari partide au deci

Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare în largul Crimeei

HotNews acum 9 ore
Un avion militar rusesc s-a prăbușit joi în mare, în largul portului Sevastopol din Crimeea, a declarat guvernatorul regiunii ocupate de Rusia, citat de Reuters. Avion de luptă Suhoi Su-35Foto: RIA Novosti / Sputnik / Profimedia Autoritățile au anun

Patru morţi şi cinci răniţi într-un atac cu cuţitul în SUA, la Rockford, în Illinois

News.ro acum 9 ore
Patru persoane, inclusiv o adolescentă, au fost ucise, iar alte cel puţin cinci au fost rănite într-un atac cu cuţitul comis de către un tânăr în mai multe locuri, la Rockford, în statul Illinois, anunţă poliţia americană, relatează AFP. Un suspect

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

13°/25°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

13°
vin.

12°/18°
sâm.

9°/23°
dum.

12°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/19°
sâm.

10°/15°
dum.

9°/13°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

10°/19°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/26°
lun.

14°/25°
Timisoara
acum

15°
vin.

10°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale