Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Galaţi: Şi şcoala de după gratii este în suferinţă !

Publicat in Adevarul, luni 25 octombrie 2010 ·

Uitată atunci când a fost vorba despre investiţii majore, Şcoala din Penitenciarul Galaţi supravieţuieşte cu greu. Printre lipsurile cu care se confruntă se numără şi elevii, tot mai puţini deţinuţi fiind motivaţi să înveţe carte.

Cândva şcoală de sine stătătoare, iar din acest an, structură a Şcolii nr. 34, unitatea de învăţământ din Penitenciar trece prin momente grele. Deşi nu a lăsat să se înţeleagă la începutul anului şcolar, directorul Florin Cernat, are multe nemulţumiri în legătură cu condiţiile de învăţământ pe care le au deţinuţii.

“La începutul anului şcolar nu era nimic pregătit. Am fost la director şi m-am declarat nemulţumit. Am găsit înţelegere, dar toată bunăvoinţa s-a terminat când mi-a spus că nu sunt bani. Atunci, am adus de la Şcoala 34 un număr de 66 de pupitre, table de scris, icoane, flori şi materiale de igienizare. Am dus şi mochetă pentru cancelarie, dar şi geamuri pentru că toate erau sparte. Practic acea şcoală părea abandonată”, spune directorul Florin Cernat.

Cum iarna bate la uşă, iar spaţiile şcolii sunt deja extrem de reci, profesorii îşi fac deja griji, mai ales că şi cu apa potabilă sunt mari probleme.

„La toaleta profesorilor nu este apă de mai bine de un an de zile. Mulţi dintre profesori efectiv se abţin toată ziua să meargă la WC de frică să nu se aleagă cu ceva boli de la baie”, mai spune Florin Cernat.

Conducerea Penitenciarului replică spunând că furnizarea apei se face în condiţii optime.

„Distribuirea apei potabile se realizează conform unui program, deoarece unitatea nu are capacitatea de a o distribui în regim permanent, din cauza consumului foarte mare şi a presiunii reduse din reţeaua de apă a oraşului Galaţi”, afirmă directorul Penitenciarului Galaţi, Viorel Ailincăi.

Cât priveşte furnizarea agentului termic, conducerea unităţii de detenţie spune că aceasta nu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 48 minute
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Bursă. Hidroelectrica semnează pentru extinderea acordului de colaborare cu arabii de la Masdar privind dezvoltarea de proiecte solare fotovoltaice on-shore şi flotante, cât şi implementarea de sisteme de stocare a energiei în baterii

Ziarul Financiar acum 43 minute
O delegaţie a producătorului de energie electrică verde Hidroelectrica (simbol bursier H2O), condusă de Karoly Borbely, preşedinte al directoratului societăţii, participă la vizita de lucru în Emiratele Arabe Unite, care are loc în perioada 17-19 ap

Ziua porților deschise la UAV

Arad24.net acum 45 minute
Peste 900 de elevi din liceele arădene au participat joi, 18 aprilie, la Ziua Porților Deschise, eveniment organizat de Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad. Ca în fiecare an, mesajul de bun venit le-a fost adresat de către conducerea UAV, rector R

Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti a adus Secţia 26 de Poliţie în Mall Grand Arena - ADVERTORIAL

Mediafax acum o ora
Pentru siguranţa cetăţenilor, Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti a adus Secţia 26 de Poliţie în Mall Grand Arena. În aceeaşi incintă va funcţiona şi primul centru de consiliere şi informare antidrog din Sectorul 4, destinat adolescenţilor.

Exercițiu militar la Tulcea. Participă forţele terestre, aeriene şi navale

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Apărării organizează începând de joi, 18 aprilie, un exerciţiu de instruire cu termen scurt de notificare, în judeţul Tulcea, la acesta participând militari din Forţele Terestre, Forţele Aeriene şi Forţele Navale, cu mijloace tehnice, inc

O femeie, cadru militar, care și-a snopit în bătaie fetița de doar 2 luni, a fost arestată preventiv. Bebelușul e sub îngrijirea medicilor

Ziare.com acum 6 ore
O femeie, cadru militar în Bucureşti, a fost arestată preventiv după ce şi-ar fi lovit fetiţa în vârstă de doar două luni, provocându-i mai multe răni, inclusiv fracturi costale şi la mâini, traumatism cranian. Medicii au stabilit că micuţa are nevo

Transmiterea gripei aviare H5N1 la oameni reprezintă ”o îngrijorare enormă”, avertizează Organizația Mondială a Sănătății după răspândirea virusului

G4Media acum 4 ore
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi-a exprimat joi „îngrijorarea enormă” faţă de răspândirea în creştere a tulpinii H5N1 a virusului gripei aviare la noi specii, inclusiv la oameni, informează AFP, citată de Agerpres. „Acest lucru rămâne, cred

20 de copii rămași blocați în Dubai au fost transportați în Abu Dhabi și vor ajunge acasă cu avionul premierului Ciolacu

Adevarul acum 2 ore
Ministrul de Externe, Luminița Odobescu, a declarat, joi, cu privire la situațiile unor grupuri de români rămași blocați în Dubai din cauza inundațiilor, că atât Ambasada României din Emiratele Arabe Unite, cât și Consulatul General, au fost în cont

Parchetul European face percheziții în Botoșani: Fraudă de 160.000 de euro, bani ce ar fi trebuit să fie utilizați pentru pregătirea tinerilor

Wall-Street.ro acum 5 ore
Biroul din Cluj-Napoca al Parchetului European (EPPO) efectuează joi percheziţii în mai multe locaţii din judeţul Botoşani, inclusiv în instituţii publice, în cadrul unei anchete ce vizează o fraudă de 160.000 de euro, care implică fonduri UE pentru

O nouă dronă observată de militari în apropierea Aeroportului Mihail Kogălniceanu. Avertismentul Forțelor Aeriene Române

Ziare.com acum 6 ore
Forțele Aeriene Române au anunțat joi, 18 aprilie, că o nouă dronă a fost văzută în apropierea Aeroportului ”Mihail Kogălniceanu” din judeţul Constanţa. Potrivit sursei citate, miercuri, în intervalul 20.54 - 21.51, personalul aflat în serviciul de

Vremea

București
acum

12°
joi

8°/13°
vin.

7°/16°
sâm.

7°/16°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

joi

6°/9°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/14°
Constanta
acum

14°
joi

9°/15°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
joi

6°/11°
vin.

3°/13°
sâm.

3°/16°
dum.

6°/17°