Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clujenii se mai gîndesc încă la titlu » "Liga e un cadou, vrem campionatul!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 22 octombrie 2012 ·

Înaintea ”dublei” decisive cu Galatasaray, Piccolo e convins că "feroviarii" nu şi-au spus ultimul cuvînt în Liga 1

- Felice, ce crezi că va conta mai mult, Galatasaray ca echipă sau atmosfera incendiară de la turci?

- Cu siguranţă, Galatasaray are o echipă extrem de matură şi experimentată, iar faptul că vom juca pe un stadion plin nu e un obstacol pentru noi. Sîntem deja obişnuiţi cu o astfel de atmosferă şi avem valoare să trecem peste aşa ceva.

- Ce se întîmplă cu CFR în campionat?

- Aşa cum am spus-o deja, avem o echipă valoroasă. Acum e important să reuşim un rezultat bun la Istanbul şi apoi să începem să recuperăm punctele în campionat. Sincer, nu sîntem nici noi mulţumiţi de ultimele rezultate din campionat, nu cred că e vorba de atitudine, pentru că intrăm pe teren extrem de motivaţi să obţinem victoria chiar dacă e vorba despre Viitorul Constanţa sau Galatasaray.

- Va fi o revanşă cu Galata faţă de criza din campionat?

- Trebuie să facem diferenţă între cele două. Obiectivul nostru e campionatul şi cred că mai avem încă şanse să ne luptăm. Pentru noi, Liga Campionilor rămîne un stimul extrem de important, motivaţie puternică, o carte de vizită pentru fiecare dintre noi, un regal, un cadou. Dar noi vrem să cîştigăm din nou campionatul, pentru a ajunge iar în Liga Campionilor.

Impresionat de Sporting Braga

- Şi turcii au o perioadă mai puţin fastă. Veţi putea profita?

- Da, şi ei au o perioadă mai neagră, sînt multe polemici şi sper să putem profita de asta.

- Va fi un duel al răniţilor din grupă?

- Chiar dacă am învins-o cu 2-0, echipa care m-a impresionat cel mai mult din această grupă rămîne Braga. Pentru că pe Manchester nu are rost s-o mai punem la socoteală, mi-a plăcut cum joacă portughezii, cum plimbă mingea, cu noi au avut 34 de şuturi la poartă, din care 27 de şut

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident rutier pe A1 cu 4 maşini implicate. A fost chemat elicopterul SMURD

Mediafax acum 26 minute
Pompierii sibieni intervin de urgenţă la un accident rutier pe A1 la un accident rutier în care sunt implicate mai multe maşini. În accident sunt implicate un microbuz transport marfă, condus de către un bărbat în vârstă de 56 de ani din Bucureşti,

O nouă dronă observată de militari în apropierea Aeroportului Mihail Kogălniceanu. Avertismentul Forțelor Aeriene Române

Ziare.com acum 2 ore
Forțele Aeriene Române au anunțat joi, 18 aprilie, că o nouă dronă a fost văzută în apropierea Aeroportului ”Mihail Kogălniceanu” din judeţul Constanţa. Potrivit sursei citate, miercuri, în intervalul 20.54 - 21.51, personalul aflat în serviciul de

Parchetul European face percheziții în Botoșani: Fraudă de 160.000 de euro, bani ce ar fi trebuit să fie utilizați pentru pregătirea tinerilor

Wall-Street.ro acum o ora
Biroul din Cluj-Napoca al Parchetului European (EPPO) efectuează joi percheziţii în mai multe locaţii din judeţul Botoşani, inclusiv în instituţii publice, în cadrul unei anchete ce vizează o fraudă de 160.000 de euro, care implică fonduri UE pentru

Curtea de Apel Cluj a respins contestaţia în anulare formulată de Cătălin Cherecheş/ Decizia este definitivă

News.ro acum o ora
Curtea de Apel Cluj a respins, joi, contestaţia în anulare formulată de fostul primar din Baia Mare Cătălin Cherecheş, condamnat la cinci ani de închisoare pentru luare de mită. Decizia magistraţilor este definitivă.

Ministrul Sănătății: ”Ar trebui făcută o declarație pe proprie răspundere a medicilor care lucrează în instituțiile publice că nu direcționează pacienți”

Ziare.com acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi, 18 aprilie, în contextul acuzaţiilor care i se aduc medicului Cătălin Cîrstoiu, că ar trebui făcută o declaraţie pe proprie răspundere a medicilor care lucrează în instituţiile publice, că nu di

O femeie angajată în Armată, arestată preventiv! Și-a bătut crunt fetiţa de două luni

Ziua Constanta acum 2 ore
O femeie angajată în Armată a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzată că şi-a bătut crunt fetiţa în vârstă de doar două luni, copilul fiind transportat la spital cu traumatism cranio-cerebral, fractură os parietal, fracturi costale,

MAE Unul din grupurile de români blocate în aeroportul din Dubai, a revenit în România

Ziua Constanta acum 2 ore
Un grup de cetățeni români a revenit în țară, după aproximativ 24 de ore petrecute în Aeroportul Internațional Dubai. Ieri, Ministerul Afacerilor Externe anunța că două grupuri de cetățeni români au rămas blocate în Dubai, după ce le-au fost anulate

Valoare RECORD a investițiilor publice / INDUSTRIA României crește prin programele PSD adoptate la guvernare

Gandul acum o ora
Programul de Guvernare al PSD, centrat pe investiții publice record și susținerea firmelor care produc în România au pus industria țării pe un curs ascendent, cu progrese vizibile față de anul precedent, dar și de la lună la lună. Per ansamblu, cifr

STB anunţă trasee modificate în weekend, în zona Piaţa Unirii, cu ocazia unui eveniment sportiv

Mediafax acum 2 ore
STB SA va schimba, în weekend, traseele mai multor linii de autobuz şi troleibuz. Modificările au loc din cauza evenimentului sportiv „The Color Run Celebration Tour 2024”.

Avarie în Bucureşti: Aproximativ 100 de blocuri nu au apă caldă până duminică

Mediafax acum 3 ore
Furnizarea agentului termic pentru apă caldă către un număr de aproximativ 100 de blocuri din zona străzii Vulcanei va fi sistată până în data de 21 aprilie 2024, din cauza unei avarii la Magistrala I Sud, anunţă Termoenergetica. Reţeaua din zonă ar

Vremea

București
acum

15°
joi

8°/15°
vin.

7°/16°
sâm.

7°/16°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

joi

6°/9°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/14°
Constanta
acum

11°
joi

9°/14°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
dum.

8°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/7°
vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
joi

5°/11°
vin.

3°/13°
sâm.

3°/16°
dum.

6°/17°