Îi place să dea viaţă florilor cu ajutorul acului de cusut, din materiale vechi, nasturi, cercecei desperechiaţi sau mărgele rupte.
A copilărit în Valea Oraşului, zona care arhitectonic încă mai aminteşte Galaţiul de altă dată. În primii ani de şcoală o ajuta sa-şi facă lecţiile o mătuşă care fusese învăţătoare.
"Bătrână, bolnavă, fumătoare şi mare... lucrătoare. Statea pe marginea canapelei şi lucra: dantele, macrame, pelerine, cape, tablouri, orice, ca să-i treacă timpul. În acest mod mai făcea şi un ban cu care îşi suplimenta pensia şi raţia de ţigări", îşi aminteşte Mirela Mohjazi despre una dintre persoanele care aveau să-i schimbe viaţa.
O a doua persoană de la care Mirela consideră că a moştenit pasiunea pentru lucrul manual este bunica ei, un om modest dar deosebit .
În clasa a treia, pe când învăţa tabla înmulţirii, mătuşa sa a prins-o că nu ştie cât fac şapte ori opt şi a obligat-o să scrie de sute de ori, până la miezul nopţii, înmulţirea cu şapte.
A fost o lecţie despre ambiţie şi tenacitate care avea sa-i folosească şi în anul 1999, când Mirela a intrat în şomaj. Nu s-a descurajat.
"Timp aveam, aşa că m-am apucat de «goblenit». Prietenele m-au iniţiat în arta goblenului şi m-au ajutat cu modele, aţe şi idei. Aşa am învăţat să fac trăistuţe din diferite materiale pe care mă jucam cu paiete şi mărgele. Parcă mereu aveam o jucărie nouă. La început, nu le-am comercializat, le făceam cadou, dar îmi pierdeam timpul frumos", spune artista.
Dacă ar fi să-şi definească marea deficienţă aceasta ar fi lipsa talentului la desen. În schimb, îi place să dea viaţă florilor cu ajutorul acului de cusut.
O floricică de pus în piept dată unei prietene a fost pietricica aruncată în mare, care a făcut valuri. Prietena i-a recomandat să ia legătura cu organizatoarea unui târg de handmade.
"Întâi am râs, n-aveam curaj, dar m