Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un copil născut prematur a murit în ziua de Crăciun, la spitalul din Marghita

Publicat in Adevarul, miercuri 29 decembrie 2010 ·

Un copil care s-a născut prematur, în ziua de Crăciun, a murit la scurt timp. Direcția de Sănătate Publică Bihor susține că mama copilului nu a fost la consultații în timpul sarcinii.

Mai mult, femeia s-a externat din spital în ziua în care a născut, fără acordul medicului de gardă. Potrivit unui comunicat al Direcției de Sănătate Publică Bihor, B.A., de 26 de ani, din Curtuiușeni, a ajuns la spital în 25 decembrie, cu o ambulanță. "După ridicarea unui vas mare cu apă, gravidei B.A., casnică, în vârstă de 26 ani din comuna Curtuişeni, i s-au declanşat contracţii uterine dureroase la interval de 2 minute. Un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Bihor s-a deplasat la domiciliul gravidei şi a constatat semnele unei naşteri premature şi mişcări fetale prezente. S-au instituit măsurile specifice de prim-ajutor, însă pe parcursul deplasării la spital pacienta avortează spontan în autosanitară, asistată de personal medical", se arată într-un documentul DSP Bihor.

Copilul, în stare gravă

Nou-născutul prematur a fost preluat de compartimentul nou-născuţi de la Spitalului Municipal din Marghita. "Medicii au constatat prematuritate extremă, scor Apgar 2, stare generală profund alterată, respiraţii spontane, lipsa plânsului, tegumente palide, reci cu hipotonie generalizată. Se instituie tratamentul intensiv specific, inclusiv manevre complexe de resuscitare cardio-respiratorie, dar se instalează stopul cardio-respirator rebel la manevre de resuscitare, fiind declarat decesul în jurul orelor 14", se mai arată în comunicat . Reprezentanții DSP Bihor susțin că în aceeaşi zi, în jurul orelor 17.00, mama copilului a plecat din spital, fără acordul medicului de gardă.

În urma autopsiei, a reieșit că „nou-născut cu prematuritate extremă (gr.IV), decedează în primele 30 minute de la naştere, cu asfixie albă datorită bolii membranelor hiali

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Angajaţii de la Registrul Comerţului intră joi în grevă japoneză

Mediafax acum o ora
Sindicatul Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului intră joi în grevă japoneză, la nivel naţional. Sindicaliştii cer majorarea salariilor cu 15%, pentru că ONRC este „instituţia publică cu cel mai mic nivel de salarizare din justi

Barcelona a șters o linie de autobuz din Google și Apple Maps pentru că era folosită frecvent de turiști spre nemulțumirea localnicilor

HotNews acum 21 minute
Traseul autobuzului 116 din Barcelona, folosit frecvent de turişti pentru a ajunge la Park Güell, a dispărut din aplicaţii precum Google Maps şi Apple Maps, relatează news.ro. Strada din BarcelonaFoto: f8 images / Alamy / Profimedia Images Decizia a

Imagini de la Judecătoria Mangalia. Astăzi, termen nou în dosarul lui Vlad Pascu (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 16 minute
Fondul dosarului tragediei de la 2 Mai se află la Judecătoria Mangalia, noul termen fiind stabilit pentru data de 18 aprilie 2024, ora 10.00, „pentru a se introduce în cauză şi a se cita Fundaţia Română pentru Asistarea Victimelor Accidentelor, pent

Martin Scorsese pregăteşte un film biografic despre Frank Sinatra cu Leonardo DiCaprio

News.ro acum o ora
Regizorul Martin Scorsese în vârstă de 81 de ani, care anul trecut a lansat "Killers of the Flower Moon" şi pregăteşte un film despre Iisus, lucrează în prezent la un film biografic despre Frank Sinatra, relatează Variety. Scorsese, care a lucrat la

Poliţist de la Secţia 4 Ploieşti, acuzat de viol. Conducerea Inspectoratului de Poliţie Prahova anunţă că a deschis o anchetă internă şi că fapta reclamată face obiectul unui dosar penal

News.ro acum 41 minute
O femeie care a depus o plângere pentru înşelăciune la secţia 4 de poliţie Ploieşti susţine că a fost chemată acasă la poliţistul de caz, violată şi supusă la perversiuni sexuale de către acesta. Într-o declaraţie dată presei locale, femeia mai spun

UE impune sancțiuni producătorilor de drone și rachete din Iran după atacul asupra Israelului

Ziare.com acum o ora
Uniunea Europeană a decis miercuri să impună noi sancţiuni împotriva Iranului, ce vizează producătorii de drone şi rachete, a declarat preşedintele Consiliului European, Charles Michel, transmite joi AFP. "Am decis să impunem sancţiuni împotriva Ira

Horoscop pentru joi, 18 aprilie 2024. Schimbări importante la locul de muncă pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Relatiile cu persoana iubita si copiii reprezinta punctele de atractie pentru tine pe tot parcursul zilei. Dezbaterile pe teme comune, planificarea unor escapade in grup, dar si sfaturile sunt frecvente si necesare fiecaruia. Posibil sa cons

Cât durează minivacanţa de Paşte în 2024. Suntem în fruntea Europei la zile libere

Adevarul acum 54 minute
Anul acesta de Paştele ortodox, românii se vor bucura de o minivacanţă de şase zile. 

Economist FMI: Riscul de recesiune a economiei mondiale este minim

News.ro acum 2 ore
Unul dintre cei mai importanţi economişti ai Fondului Monetar Internaţional a semnalat un risc redus de recesiune globală, în ciuda zgomotelor continue de incertitudine geopolitică, relatează CNBC. Fondul cu sediul la Washington DC şi-a mărit uşor î

Ancelotti, după eliminarea echipei Manchester City în sferturile Ligii Campionilor: Real Madrid nu moare niciodată

News.ro acum o ora
După ce a trecut de Manchester City cu Real Madrid (1-1, 3-4 la loviturile de departajare) în manşa secundă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor, miercuri seara, Carlo Ancelotti a subliniat sacrificiile defensive făcute de jucătorii săi. "A

Vremea

București
acum

joi

7°/14°
vin.

8°/16°
sâm.

7°/17°
dum.

10°/18°
Iasi
acum

joi

6°/8°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/15°
Constanta
acum

joi

8°/15°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
dum.

8°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/6°
vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/16°
Timisoara
acum

joi

6°/12°
vin.

3°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

4°/15°