Eram cinci oameni, în duminica trecută, în aer liber, în semicerc larg în jurul unei mese, pe care moderatoarea emisiunii din acea televiziune craioveană îşi pusese foile de hîrtie cu scenariul emisiunii. Din cînd în cînd priveam cu toţii printre ramurile copacului de deasupra, să vedem culoarea cerului. În jurul nostru, scenograful pusese pe ciment coarde de viţă de vie. Pentru că urma să vorbim despre vin. Şi am cules o veste bună, pe care o voi da spre final. Pe 14 septembrie, oltenii mai cunoscători în cele bătrîneşti spun că este cîrstovul, începutul culesului viilor. Vremuri anunţînd must în căni de lut, mămăligă şi pastramă de oaie pe blide de lemn. Anul acesta s-a potrivit prost în zona Craiovei - a plouat binişor, înverzind din nou peisajul, înmuind patimile, ţinînd oamenii în case. N-am citit ziarele locale ale ultimelor zile; aş fi putut, poate, vedea cum, în case, unii dintre ei au băut rom, s-au păruit şi (într-un procent oarecare) şi-au tras unul altuia cuţitul de bucătărie - ascuţit pe cimentul scării de la intrare - printre coaste. În jurul mesei, doi profesori de horticultură, un degustător profesionist, un tînăr interpret de romanţe şi un degustător amator - cel care vă povesteşte, cu mîna pe un pahar de apă minerală, din redacţie. Aşa încît veţi afla la cîteva zile după mine că, din paleolitic şi pînă acum, zonele în care în aria noastră creşte viţa de vie sînt cam aceleaşi; via sălbatică - vitis silvestris - se agăţa de pomi în josul tălpii dobrogene, în nordul Munteniei, pe Criş şi Tîrnave, în Moldova centrală dintre Siret şi Prut şi, evident, în Oltenia subcarpatică. Vinul s-ar fi născut din pură întîmplare - prin fermentarea naturală a sucului de boabe; mare trebuie să fi fost bucuria - şi euforia - strămoşului preistoric care-o fi vrut să se răcorească cu paleo-must într-o dimineaţă de paleo-toamnă! Ai noştri au stat chiar bine: grecii