Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Geniile din spatele uneia dintre cele mai bizare, dar celebre poze din lumea tehnologiei

Publicat in Adevarul, miercuri 30 mai 2012 ·

Oamenii din fotografia de mai sus ar putea părea o colecţie ciudată de frizuri şi bărbi neinspirate, dar de fapt este una dintre cele mai cunoscute imagini din istoria tehnologiei: Microsoft în 1978.

Fotografia a fost făcută în oraşul Albuquerque, înainte de mutarea sediului companiei în Seattle. În partea de stânga jos, blondul este Bill Gates, iar în partea dreaptă, Paul Allen. Dar ce s-a ales de ceilalţi? Publicaţia „Business Insider" a răspuns la această întrebare. Jim Lane a fost manager de proiect până în 1985 şi a părăsit compania spunând „Microsoft mi-a furat tot entuziasmul". După ce a plecat, şi-a fondat propria companie de software.

Bob Wallace a fost printre primii angajaţi ai Microsoft şi s-a bucurat multă vreme de droguri psihedelice. El a plecat de la firma lui Gates şi a fondat o companie, numită Quicksoft. A murit în 2002 din cauza unei pneumonii.

Steve Wood a plecat în 1980 din firmăşi a fondat Wireless Services Corp., o firmă de mesagerie mobilă, în 1996. Acum, compania se numeşte SinglePoint, iar Wood are o avere de 15 milioane de dolari.

Gordon Letwin a stat la Microsoft până în 1993, mai mult decât oricare alt angajat din poză, în afară de Gates. Are o fermă în Arizona şi o avere de 20 de milioane de dolari. Marc McDonald a fost primul angajat plătit şi a plecat în 1984, deoarece nu-i convenea faptul că Microsoft s-a mărit. S-a angajat la o firmă a lui Paul Allen, Asymetrix şi apoi la Design Intelligence, achiziţionată în 2000 de ... Microsoft. Are o avere de un milion de dolari.

Bob Greenberg a plecat în 1981, după ce a ajutat la crearea unei noi versiuni a limbajului BASIC. A dezvoltat păpuşile Cabbage Patch Kid, un mare succes în SUA.

Bob O'Rear a scris mare parte din codul din DOS. A plecat în 1983 şi are o fermă de vite.

Paul Allen este a 37-a persoană din lume din topul Forbes şi cofond

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Microbuz răsturnat în Suceava: Cinci persoane au fost rănite

Ziare.com acum 40 minute
ISU Suceava a anunțat că un microbuz în care se aflau şase persoane s-a răsturnat, vineri, 29 martie, în judeţul Suceava, la locul accidentului fiind trimise mai multe echipaje de intervenţie. Cele şase persoane sunt conştiente şi cooperate, afirmă

Ultimul weekend din Festivalul Ofertelor Auchan îți aduce super reduceri la carnea de pui și scutece Pampers (P)

Ziarul de Iasi acum 32 minute
Ultimul weekend din Festivalul Ofertelor WoowW la Auchan îți aduce super reduceri! Până pe 2 aprilie în toate magazinele din țară și online, pe auchan.ro, găsești reduceri la sute și sute de produse, alimentare și nealimentare. Mai mult, dacă ai car

Atac israelian în Alep: cel puțin 36 de soldați sirieni uciși. Obiectivele vizate | VIDEO

Adevarul acum 45 minute
Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDH) a anunțat că cel puțin 36 de soldați sirieni au fost uciși într-un atac israelian care a vizat regiunea Alep din nordul Siriei, în zorii zilei de vineri. Conform informațiilor furnizate de AFP, ata

Alegeri prezidențiale: Ciucă nu exclude posibilitatea de a se înfrunta cu Ciolacu. „Poate fi o ipoteză, orice scenariu pe masa politicii trebuie să existe”

HotNews acum 32 minute
Șeful PNL, Nicolae Ciucă, nu exclude o posibilă confruntare cu președintele PSD, Marcel Ciolacu, la alegerile prezidențiale, în cazul în care cele două formațiuni politice vor avea candidați separați. Discuțiile despre candidații de la scrutinul din

Ciucă, întrebat dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL: Nimeni nu este mai presus de lege, instituţiile statului să-şi facă treaba / Când vom primi propunerile de la filială, voi lua decizia în funcţie de Constituţie, de legi şi de principii. Punct

News.ro acum 8 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă, întrebat fiind dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL pentru un nou mandat de preşedinte Consiliului Judeţean Prahova, că „nimeni nu este mai presus de lege”. El subliniază că, după ce conducerea

Horoscop pentru vineri, 29 martie 2024. Sunt multe provocări în plan amoros pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Ziua favorizeaza achitarea taxelor, impozitelor sau altor tipuri de datorii. Rudele, partenerul de viata sau colaboratorii te pot provoca la o dezbatere pe teme materiale, mosteniri sau bunuri si bani folositi si administrati in comun. Depind

VIDEO Cel puţin 45 de morţi după ce un autobuz a căzut de pe un pod, în Africa de Sud

HotNews acum 8 ore
Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în care se aflau a căzut de pe un pod, de la aproximativ 50 de metri, relatează AFP și Agerpres. Autobu

Administratoarea unui bloc din Sectorul 2, înjunghiată mortal. Primele informații din anchetă

Ziare.com acum 9 ore
O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei, a fost înjunghiată mortal joi seară, 28 martie, de un bărbat. ”La data de 28 martie 2024, în jurul orei 19.10, Poliţia Capitalei- Secţia 9 a fost sesizată de către mai multe persoane

Obama şi Bill Clinton se vor alătura lui Biden pentru a strânge 25 de milioane de dolari

Mediafax acum 9 ore
Biden şi cei doi foşti preşedinţi vor participa la o discuţie moderată de Stephen Colbert, prezentatorul emisiunii „The Late Show”, la Radio City Music Hall, în faţa a mii de invitaţi, în cadrul a ceea ce campania de realegere a lui Biden a declarat

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum 12 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

14°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/24°
dum.

11°/25°
lun.

14°/26°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale