Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Două treimi din pădurea Spătaru au fost retrocedate urmaşilor unui ministru şi ai unui primar din perioada interbelică

Publicat in Adevarul, marți 25 ianuarie 2011 ·

Încheierea grăniţuirii proprietăţilor din Pădurea Spătaru, fond forestier aflat la şapte kilometri distanţă de oraşul Buzău, poate relansa piaţa imobiliară şi transforma zona în cartier rezidenţial. Pe vremuri, proprietari pe aproape două treimi din pădure au fost un politician, doctorul Constantin Angelescu, parlamentar şi ministru plenipotenţiar al României la Washington şi un primar, Gheorghe Stambuliu.

Autorităţile din comuna Costeşti au trasat hotarele dintre parcelele de pădure, în baza unor titluri de proprietate, hărţi şi documente vechi.

Dintre cele aproximativ 300 de hectare de pădure, 15 au rămas la stat şi sunt administrate de Ocolul Silvic, iar restul a fost delimitat în aproximativ 50 de proprietăţi.

Trei "porţii" din pădure sunt însă mult mai consistente decât restul. "Cea mai mare parte, cam o sută de hectare, se află în proprietatea urmaşilor doctorului Constantin Angelescu, iar câte 50 de hectare revin lui Dumitru Stambuliu şi fiului său, tot Dumitru. Mai este o proprietate de zece hectare, moştenită de la Don Florica. Celelalte proprietăţi sunt mult mai mici şi au fiecare de la 0,25 hectare, până la două hectare. Toţi aceşti proprietari sunt numai din Costeşti şi Gherăseni", ne-a declarat Constantin Moise, primarul comunei Costeşti.

Pe vremuri, proprietari pe aproape două treimi din pădure au fost un politician, doctorul Constantin Angelescu, parlamentar şi ministru plenipotenţiar al României la Washington şi un primar, Gheorghe Stambuliu.

"Angelescu şi Stambuliu au fost moşieri cu proprietăţi întinse pe raza judeţului Buzău. Doctorul Constantin Angelescu, fost ministru al învăţământului în perioada interbelică, a mai deţinut un conac la Stâlpu. Gheorghe Stambuliu a fost primar al Buzăului între 1919 şi 1921", ne-a spus istoricul Valeriu Nicolescu.

Pădurea Spătaru, rezervaţie forestieră în care se face trecerea de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 3 ore
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 7 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 6 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Marcel Ciolacu: Nu se rupe, dom'le, nicio coaliţie. Categoric! Suntem mai puternici ca niciodată!

HotNews acum 4 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu se pune problema ruperii coaliţiei formate din PSD şi PNL după decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei, scrie News.ro. El susţine că membrii alianţei sunt „mai puternici

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 6 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum 11 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 6 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 3 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Emisiunile zilei de joi, 25 aprilie 2024

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

13°
joi

12°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

5°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°