Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ioan Gavrilescu: "Nu mă aşteptam la un astfel de parcurs!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 22 februarie 2010 ·

Preşedintele Oltchimului, Ioan Gavrilescu, a spus la finalul meciului cu Viborg că echipa sa va juca în acest sezon finala Ligii Campionilor.

"Am bătut echipa cu cea mai bună linie de nouă metri din lume după părerea mea. Sînt foarte fericit, fetele şi antrenorii merită toată admiraţia! Dacă jucăm de asemenea manieră, nu cred că ne poate opri cineva. Şi nici pe Viborg nu văd cine s-o bată", a declarat Gavrilescu.

Preşedintele Oltchimului a mărturisit ce le-a transmis jucătoarelor înainte de meci. "Le-am încurajat şi le-am spus că sînt mai bune decît Viborg şi că le pot bate. Le-am transmis să joace cu mult curaj, că nimeni nu le ia capul. Şi drept dovadă, le-am mărturisit că şi egalul e bun, am fi fost mulţumiţi. Nici măcar în cazul unei înfrîngeri, nu se întîmpla nimic. A ieşit însă excelent, au jucat formidabil", a adăugat Gavrilescu.

Oficialul vîlcean a recunoscut că nu se ştepta la un asemenea parcurs. "După Mondialul din China au fost foarte afectate, dar e meritul antrenorilor că le-au scos din acea stare. Acum toţi au început să se teamă de Oltchim. Eu sînt sincer. Pentru că erau în starea în care eram după Mondiale, nu mă aşteptam să avem trei victorii după primele trei etape".

Preşedintele Oltchimului, Ioan Gavrilescu, a spus la finalul meciului cu Viborg că echipa sa va juca în acest sezon finala Ligii Campionilor.

"Am bătut echipa cu cea mai bună linie de nouă metri din lume după părerea mea. Sînt foarte fericit, fetele şi antrenorii merită toată admiraţia! Dacă jucăm de asemenea manieră, nu cred că ne poate opri cineva. Şi nici pe Viborg nu văd cine s-o bată", a declarat Gavrilescu.

Preşedintele Oltchimului a mărturisit ce le-a transmis jucătoarelor înainte de meci. "Le-am încurajat şi le-am spus că sînt mai bune decît Viborg şi că le pot bate. Le-am transmis să joace cu mult curaj, că nimeni nu le ia capul.

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Temperaturi medii normale în partea a doua a primăverii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 56 minute
Temperaturile medii vor fi normale pentru această perioadă în partea a doua a primăverii. Anunțul a fost făcut de Administrația Națională de Meteorologie. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare la nivelul întregii țări la finalul lunii april

UPDATE - Explozie, auzită aproape de aeroportul Isfahan din Iran/ / Sistemele de apărare anti-aeriană, activate - presa de stat/ Oficial SUA: Israelul a lansat un atac în Iran - CNN / Reuters: Israelul a atacat Iranul, afirmă surse/ Drone, în zona Isfahan

News.ro acum o ora
O explozie a fost auzită în oraşul Ghahjaworstan din Iran, situat la nord-vest de oraşul Isfahan, potrivit agenţiei de ştiri iraniene semi-oficiale FARS, care citează surse locale, relatează CNN. Zborurile spre Teheran, Isfahan şi Shiraz sunt suspen

Un avion a aterizat de urgență la Timișoara, după o amenințare cu bombă. Cei 123 de pasageri au fost evacuați

Ziare.com acum 55 minute
A fost activat planul rosu de acțiune dupa ce a fost facuta o amenintare cu bomba la bordul unui avion, Aeronava a aterizat de urgenta pe Aeroportul Timisoara la miezul noptii, arată Opinia Timișoarei. Alerta a fost falsă. Conform sursei citate, avi

Taylor Swift a lansat un nou album, gata să doboare toate recordurile - VIDEO

News.ro acum 31 minute
Regina muzicii pop Taylor Swift a lansat vineri un nou album, al unsprezecelea opus al cântăreţei americane de muzică country devenită megastar global, care a doborât record după record. "Este vorba despre dragoste şi poezie... Noul album The Tortur

China a ordonat eliminarea WhatsApp şi Threads din App Store

News.ro acum 2 ore
Apple a trebuit să scoată din versiunea chineză a magazinului său de aplicaţii WhatsApp şi Threads, la cererea obligatorie a guvernului chinez. WhatsApp şi Threads, două dintre platformele sociale deţinute de Meta, nu mai sunt disponibile în mod ofi

Un avion militar s-a prăbuşit în sudul Rusiei

Mediafax acum 23 minute
Un avion s-a prăbuşit în districtul Krasnogvardeisky din regiunea Stavropol, a anunţat agenţia chineză Xinhua. Aceasta foloseşte o informaţie publicată de guvernatorul regional Vladimir Vladimirov pe Telegram. Şi alte surse ruseşti au confirmat info

Intrarea Bulgariei în zona euro ar putea fi amânată cu câteva luni dacă nu îndeplinește ținta de inflație

HotNews acum 56 minute
Dacă Bulgaria nu reuşeşte să îndeplinească ţintele de inflaţie ale Băncii Centrale Europene (BCE) în iunie, aderarea sa la zona euro, planificată în 2025, ar putea fi amânată cu luni de zile, a declarat joi guvernatorul băncii centrale a ţării, tran

Australia se teme de un război pe scară largă şi îşi îndeamnă cetăţenii să părăsească Israelul

Mediafax acum 2 ore
Australia îşi îndeamnă cetăţenii să părăsească Israelul de urgenţă. Anunţul a fost făcut după incidentele nocturne din Iran care par să fie un atac israelian asupra unor ţinte iraniene. Australienii avertozează că situaţia în regiune se poate deteri

Netflix a depăşit aşteptările privind utilizatorii, dar a ratat aşteptările referitoare la veniturile trimestriale

News.ro acum 2 ore
Netflix a depăşit joi aşteptările de pe Wall Street cu privire la noii clienţi, pentru al doilea trimestru consecutiv, dar a semnalat că surprizele pozitive s-ar putea încheia, prognozând o creştere a veniturilor uşor sub ţintele analiştilor, transm

Meta Platforms a lansat joi versiuni timpurii ale celui mai recent model de limbaj mare al său, Llama 3

News.ro acum 2 ore
Meta Platforms a lansat joi versiuni timpurii ale celui mai recent model de limbaj mare al său, Llama 3, şi un generator de imagini care actualizează imaginile în timp real, la solicitarea utilizatorilor, în timp ce se grăbeşte să ajungă din urmă li

Vremea

București
acum

10°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

10°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

vin.

4°/13°
sâm.

2°/16°
dum.

6°/16°
lun.

4°/6°