Descoperiţi şi promovaţi de un tânăr inginer de sunet din Berlin, 12 lăutari din satul ieşean Zece Prăjini au devenit celebri în toată lumea, în timp ce în România au rămas aproape necunoscuţi. Anul trecut, „Ciocârlia“ a cântat la decernarea Premiului Nobel pentru Pace.

Ţiganii lăutari n-au avut niciodată o viaţă uşoară. Şi-au câştigat pâinea cu greu, suflând în instrumentele lor de alamă, cântându-le oamenilor cu o măiestrie nemaiîntâlnită. Oamenii s-au bucurat de muzica lor, au petrecut nopţile, iar când a venit dimineaţa i-au tăbărât la bătaie. În romanul „Groapa“, al lui Eugen Barbu, e amintită o situaţie în care nişte nuntaşi înfierbântaţi i-au urcat pe lăutari într-un prun, să le cânte de-acolo. În sutele de ani, ţiganii s-au împăcat cu gândul că aceasta e soarta lor: să cânte bine şi să fie horopsiţi. Până când în România au ajuns nişte străini, care i-au dat jos de prin pruni şi i-au urcat pe marile scene ale lumii.

Unul dintre aceşti străini este germanul Henry Ernst, care a creat, în 1996, Fanfara Ciocârlia, adunând cei mai buni muzicanţi din satul ieşean Zece Prăjini. Ajunsă în Occident, „Ciocârlia“ i-a lăsat pe toţi cu gurile căscate şi a devenit una dintre cele mai apreciate formaţii din lume. A susţinut sute de concerte, în peste 50 de ţări, a câştigat premii internaţionale, a fost subiect de documentar şi a compus pentru producătorii de la Hollywood. Anul trecut, Fanfara Ciocârlia a fost chemată la Oslo, să cânte la ceremonia de decernare a Premiului Nobel pentru Pace. A fost prezentată drept una dintre marile formaţii ale lumii, venită din România. Ţara în care formidabila poveste a celor 12 muzicanţi este aproape necunoscută.

„FEREŞTE-TE DE ŢIGANI!“

Ne întoarcem în anul 1996. Un neamţ de 25 de ani, inginer de sunet la Berlin, vizitează România datorită prietenilor saşi pe care îi avea la Braşov şi Sibiu. Ajuns aici, înainte d