Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cazul tânărului torturat de Poliţia de la Căuşeni a ajuns în atenţia avocaţilor parlamentari

Publicat in Adevarul, joi 5 iulie 2012 ·

Avocatul parlamentar Anatolie Munteanu s-a autosesizat după ce „Adevărul" a scris despre tânărul de la Fârlădeni, Căuşeni, care a fost bătut de oamenii legii până la sânge, fiind acuzat că a furat doi viţei de la vecinul său.

„Avocatul parlamentar Anatolie Munteanu, care este şi preşedinte al Mecanismului Naţional de Prevenire a Torturii, reafirmă şi cu această ocazie că tortura, aplicarea forţei şi relele tratamente trebuie excluse din experienţa de activitate a organelor de drept din Moldova. Metodele moştenite din vechiul sistem nu pot fi admise şi tolerate într-un stat democratic şi de drept şi contravin standardelor internaţionale în domeniu, susţine ombudsmanul. Avocatul parlamentar reiterează că dreptul de a nu fi supus torturii şi relelor tratamente este unul absolut şi nu poate fi restrîns sub nicio condiţie. Circumstanţele descrise în ziarul „Adevărul", dar şi alte date obiective ar oferi temei pentru o bănuială rezonabilă că a avut loc o nelegiuire ", se arată într-un comunicat de presă al Centrului pentru Drepturile Omului.

Lege cu bâta la Poliţia din Căuşeni. Torturat pentru doi viţei

Până în prezent, CEDO a constatat 73 de violări ale articolului 3 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, dintre care 8 cazuri de aplicare a torturii de către angajaţii statului şi 71 de cazuri de lipsă a unui control eficient al alegaţiilor despre tortură. „Ombudsmanul încurajează Procuratura raionului Căuşeni să întreprindă măsuri hotărâte şi prompte în vederea identificării şi pedepsirii făptuitorilor", se mai arată în acelaşi comunicat de presă.

Victimele supuse relelor tratamente şi torturii se pot adresa la Centrul pentru Drepturile Omului, telefon: 23-48-00 sau pot apela la Linia fierbinte pe problemele torturii: 0-8001-2222.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Max Verstappen a câştigat cursa de sprint din Marele Premiu al Chinei

Mediafax acum o ora
Olandezul i-a devansat pe Lewis Hamilton şi pe coechipierul său, mexicanul Sergio Perez. Au urmat Ferrari-urile lui Charles Leclerc şi ale spaniolului Carlos Sainz, protagonistele unui duel incendiar. Lando Norris, care a plecat din pole position, a

Accident grav pe pe DN 79. Pieton lovit mortal de un camion, circulație blocată

Press Alert acum 2 ore
Foto: Arhivă Accident grav de circulație, sâmbătă dimineața, pe DN 79, șoseaua care leagă Aradul de Oradea. Un pieton a fost lovit mortal de un camion pe raza localității Șimand, județul Arad. Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers

Coreea de Nord anunță că a testat un focos „de foarte mari dimensiuni"

HotNews acum 29 minute
Coreea de Nord a testat un focos „de foarte mari dimensiuni" destinat unei rachete strategice de croazieră și a lansat un nou tip de rachetă antiaeriană, a anunțat sâmbătă presa de stat a Phenianului, preluată de France Presse. Coreea de Nord a test

Tesla recheamă în service 3.878 de vehicule Cybertruck

Mediafax acum 24 minute
Conform Administraţiei Naţionale pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi din SUA (NHTSA), o pedală de acceleraţie blocată ar putea face ca vehiculul să accelereze neintenţionat, crescând riscul unui accident, notează Reuters. Tesla a început livră

Zelenski le bate iar obrazul partenerilor: Avem nevoie de decizii. Doar suficiente sisteme de apărare aeriană şi avioane de luptă pot alunga aviaţia rusă

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski a declarat că anul acesta nu poate fi doar un an de discuţii, ţara sa având nevoie de decizii ale partenerilor săi. El a argumentat că doar suficiente sisteme de apărare aeriană şi avioane de luptă pot alunga

Guvernul olandez ar putea să nu mai folosească Facebook. De ce se tem batavii

Mediafax acum 3 ore
Guvernul olandez a declarat vineri că ar putea fi obligat să nu mai folosească Facebook, după un avertisment al autorităţii olandeze de reglementare în materie de confidenţialitate cu privire la Meta. Autoritatea olandeză pentru protecţia datelor (D

Miroase a război

NapocaNews acum o ora
Scăderea coeficientului de inteligență în ultimele decade în Occidentul Europei nu trebuie să ne mire, vremurile grele creează oameni puternici, iar vremurile bune creează oameni slabi. Și mult mai proști aș spune eu. Propaganda pro război este rost

Primarul Capitalei anunţă că lucrările pe Bulevardul Ghencea, pe tronsonul dintre str. Braşov şi terminalul tramvaiului 41, sunt aproape de final - VIDEO

News.ro acum o ora
Primarul Capitalei Nicuşor Dan anunţă că lucrările pe Bulevardul Ghencea, pe tronsonul dintre str. Braşov şi terminalul tramvaiului 41, sunt aproape de final. ”Ne apropiem de final cu lucrările pe Bulevardul Ghencea, pe tronsonul dintre str. Braşov

Cod galben de ceaţă şi polei în mai multe localităţi din 8 judeţe

Mediafax acum 3 ore
Zonele vizate până la ora 9.00 sunt: Judeţul Sălaj: Gâlgău, Ileanda, Poiana Blenchii, Rus Judeţul Cluj: Cluj-Napoca, Turda, Câmpia Turzii, Gherla, Apahida, Viişoara, Mihai Viteazu, Tritenii de Jos, Căşeiu, Cojocna, Ceanu Mare, Bonţida, Iclod, Luna,

Bărbatul care şi-a dat foc în faţa tribunalului unde are loc procesul lui Trump a murit

Mediafax acum 2 ore
Maxwell Azzarello a fost declarat decedat în spital. Nu a fost precizată ora decesului. Azzarello, în vârstă de 30 de ani, din St Augustine, Florida, a aruncat în aer broşuri cu teorii ale conspiraţiei înainte de a-şi da foc într-o zonă de protest d

Vremea

București
acum

11°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

7°/17°
mar.

7°/12°
Iasi
acum

10°
sâm.

5°/14°
dum.

7°/15°
lun.

5°/11°
mar.

4°/13°
Constanta
acum

10°
sâm.

9°/11°
dum.

7°/14°
lun.

9°/16°
mar.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/13°
dum.

3°/14°
lun.

3°/8°
mar.

3°/14°
Timisoara
acum

sâm.

3°/15°
dum.

5°/14°
lun.

5°/12°
mar.

4°/12°