BRD Năstase-Ţiriac Trophy e competiţia care deţine în titulatură unicul dublu ce ar putea pune probleme tandemului Horia Tecău - Robert Lindstedt, principali favoriţi la Arenele BNR. Desigur, la capitolul imagine, căci pe teren, duo-ul româno-suedez pare invincibil săptămâna aceasta. Şi cum Robert (34 de ani) se află în premieră în România, trebuie să facă şi o impresie bună.
Pentru început, jucătorul din patria concernului Volvo descinde în faţa Players Lounge dintr-un Mercedes ştanţat cu Ţiriac auto. Degajă un aer de luptător nordic, are braţe de inter scandinav, dar renunţă la masca de dur odată ce-şi scoate ochelarii fumurii Ray Ban. E atent supravegheat de domnişoara de la ATP, fără de care nu poţi scoate nicio vorbă vedetelor de la Bucureşti, şi alege ca loc de discuţie tribuna terenului 1.
...
Salut! Ce faci?
Vorbeşti bine româneşte, mai ştii şi altceva?
Ştiu, m-a învăţat Horia, dar nu cred c-ar trebui să le spun...
Chiar, unde e Horia?
Dar ce nevoie avem de el!?
Unde-s rachetele!?
Ce nevoie avem de rachete!?
Dau bine în poză...
Nu-s eu de ajuns?
Ba da... dar zi-ne cum ţi se pare România faţă de Suedia...
Sunt două ţări diferite, nu le pot compara, dar pot să zic că Centrul Vechi din Bucureşti seamănă cu cel din Stockholm. Mi-a plăcut, am fost aseară (n.r. - luni seara), am auzit şi muzica mea preferată, cea house, iar străduţele înguste cu clădiri vechi şi felinare înalte au avut rolul de a-mi induce o stare de bine înaintea turneului. În rest, fiecare ţară cu economia ei...
Ce te-a mai impresionat în puţinele ore petrecute aici?
Clădirea aceea imensă albă. E incredibilă, Horia mi-a spus că e a doua din lume ca mărime. Cum eu locuiesc la Marriott, din cameră mi se deschide o panoramă uimitoare şi azi, cum m-am trezit, am stat şi am a