Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adriana Florentina Stuparu, regina muzicii uşoare de la Costineşti

Publicat in Adevarul, joi 23 septembrie 2010 ·

Câştigătoarea ediţiei din 2010 a trofeului Festivalului Tinereţii de la Costineşti, la muzică uşoară, este o interpretă de muzică populară.

Cânta de mică, iar părinţii au fost cei care au decis să o ducă la Palatul Copiilor. „Pe la patru ani am început cu muzica uşoară. Mi-a zis domnul profesor Ungureanu că este puţin mai dificil, pentru că eram foarte timidă şi nu ştiam să dansez, şi m-a îndrumat şi către muzica populară. La Liceul deArtă am început să cânt din nou, şi muzică uşoară, şi populară”, povesteşte Adriana.

A făcut parte din trupa etno Ba-Da, cu care a cântat aproape doi ani în numeroase spectacole din judeţ. „A fost un proiect foarte frumos şi îmi pare rău că s-a destrămat. Şi muzica uşoară şi cea populară îmi plac la fel de mult. Diferă ca text, diferă ca melodie, diferă sentimentele pe care le depui”, spune tânăra interpretă.

Fan al Mădălinei Manole

Adriana Stuparu atinge performanţe lăudabile şi pe scena muzicii uşoare. Anul acesta a luat trofeul Festivalului Tinereţii, de la Costineşti, unde în 2009 obţinuse locul doi. „A fost o preselecţie la Buzău, unde am fost mai mulţi concurenţi, am câştigat-o şi aşa am ajuns la acest festival. M-am prezentat cu o melodie de-a Mădălinei Manole, „Tu nu ai avut curaj”, am obţinut premiul întâi la categoria mea de vârstă şi apoi trofeul festivalului”, spune Adriana.

Când a făcut trecerea la muzica populară, cel mai greu i-a fost să îşi găsească vestimentaţia potrivită. „Am un costum foarte frumos, pe care mi l-a dat doamna Margareta Clipa, şi alte câteva făcute de mine, pentru că nu prea ai de unde să le cumperi”, spune Adriana.

Adriana Stuparu este, de câţiva ani, o componentă de bază a ansamblului folcloric al Centrului de Creaţie şi este prezentă pe toate scenele serbărilor câmpeneşti din judeţ.

ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI:

Ai multe m

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis a aprobat cererile de urmărire penală pentru Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman, în ”Dosarul Mineriada”

Ziua Constanta acum o ora
Președintele Klaus Iohannis a aprobat cererile de urmărire penală pentru Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman, în ”Dosarul Mineriada”, conform știripesurse.ro. ”Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis ministrului justiției, doamna

Inspecția Judiciară cere suspendarea judecătoarei din procesul lui Vlad Pascu. Este cea care l-a căutat în sală pe tânărul ucis în accident

HotNews acum o ora
Inspecția Judiciară a anunțat marți că a propus Consiliului Superior al Magistraturii suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu de la Judecătoria Mangalia, care judecă procesul lui Vlad Pascu. Amintim că la primul termen al dosar

Superliga: Cristiano Bergodi nu mai este antrenorul echipei Rapid

News.ro acum 35 minute
FC Rapid s-a despărţit de comun acord de antrenorul italian Cristiano Bergodi, după o serie negativă de patru înfrângeri consecutive, în primele patru etape ale Play-Off-ului.

Vladimir Putin a numit un nou ambasador al Rusiei în România

Ziua Constanta acum 44 minute
Vladimir Putin a numit un nou ambasador al Rusiei în România: cine este diplomatul Vladimir Lipaev? Președintele Rusiei, Vladimir Putin, l-a numit pe Vladimir Lipaev în funcţia de ambasador al țării în România. Decretul corespunzător a fost publicat

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu revin pe sticlă! Cei trei sunt juraţii sezonului 9 MasterChef România

Ziua Constanta acum 2 ore
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu revin la Pro TV. Ei vor fi juraţii sezonului 9 MasterChef România. ​„Suntem foarte încântați să anunțăm revenirea formatului TV care a creat o adevărată revoluție culinară și a inspirat milioa

UPDATE - Accidentul de la 2 Mai - Vlad Pascu a cerut să fie judecat în arest la domiciliu/ Mai mulţi tineri au protestat în faţa Tribunalului Constanţa şi au cerut dreptate pentru cei doi tineri ucişi în accidentul provocat de Vlad Pascu/ Cererea, respinsă

News.ro acum o ora
Vlad Pascu, autorul accidentul de la 2 Mai, în urma căruia doi tineri au murit, a cerut, marţi, la Tribunalul Constanţa, să fie judecat în arest la domiciliu. De asemenea, mai mulţi tineri au protestat în faţa Tribunalului Constanţa şi au cerut drep

Un nou val de praf saharian deasupra României. Zonele unde pot fi observate depunerile

Ziare.com acum 4 ore
O masă de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană va ajunge deasupra României pe parcursul zilei de marţi, 16 aprilie. Meteorologii afirmă că o masă de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană va ajunge deasupra Români

Percheziții ale Poliției la Mureș, într-un dosar care vizează organizarea de lupte între câini. Cum au fost sancționați proprietarii animalelor

Ziare.com acum o ora
Poliţia din Mureş a făcut percheziţii, marţi, 16 aprilie, la mai multe adrese, într-un dosar privind organizarea de lupte între câini, fiind descoperite animale cu urechile cupate, dar şi câini despre care se suspectează că erau dresaţi pentru a se

Parlament: Câinii ghizi ai persoanelor nevăzătoare vor avea acces oriunde

Mediafax acum 2 ore
Persoanele nevăzătoare vor putea intra oriunde însoţite de câini ghizi, inclusiv în mijloace de transport în comun, magazine şi instituţii publice. Legea USR care stabileşte acest lucru a fost adoptată de Parlament şi mai este nevoie doar de promulg

Flacăra Jocurilor Olimpice Paris 2024 a fost aprinsă (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Flacăra Jocurilor Olimpice Paris 2024 a fost aprinsă, astăzi, 16 aprilie 2024, la Archaia Olympia, în Grecia, cu 100 de zile înaintea ceremoniei de deschidere a Jocurilor de vară de la Paris (26 iulie - 11 august). Mişcarea Olimpică din România a

Vremea

București
acum

29°
mar.

17°/29°
mie.

15°/25°
joi

8°/14°
vin.

5°/16°
Iasi
acum

27°
mar.

14°/27°
mie.

9°/14°
joi

4°/8°
vin.

5°/12°
Constanta
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

16°/21°
joi

9°/16°
vin.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

9°/24°
mie.

5°/9°
joi

4°/7°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

17°
mar.

7°/23°
mie.

6°/10°
joi

5°/11°
vin.

3°/12°