Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CES 2013: Huawei şi aşii pentru anul viitor - Ascend Mate are ecran de 6,1 inci, Ascend D2 vine cu cele mai bune dotări

Publicat in Adevarul, marți 8 ianuarie 2013 ·

Huawei a confirmat, la Târgul de Tehnologie din Las Vegas, cele două modele care se vor lupta, în 2013, cu vedetele de la Samsung şi LG. Ascend Mate şi Ascend D2 se alătură familiei phabletelor care a luat naştere odată cu primul Note.

În războiul pentru cel mai mare ecran, sud-coreenii predau ştafeta chinezilor de la Huawei, aceştia reuşind să-şi doteze ultimul dispozitiv de top cu cel mai mare ecran găsit la îndemână. Ascend Mate are un display de 6,1 inci la o rezoluţie HD şi este, în acest moment, cel mai mare phablet, concurentul Note 2 de la Samsung având doar 5,5 inci. Pe lista de specificaţii a hibridului se mai regăsesc un procesor quad-core la o frecvenţă de 1,5 GHz, o memorie RAM de 2 GB şi o cameră foto de 8 megapixeli, notează The Verge.

Ascend Mate a „împrumutat“ şi un truc de la Lumia 920 al Nokia. Prin tehnologia „Magic Touch“ hibridul poate fi folosit chiar dacă porţi mănuşi.

Sistemul de operare este Android 4.1 Jelly Bean, dar interfaţa este proprietară Huawei şi poartă denumirea de Emotion UI. Dispozitivul vine şi cu un mod pentru folosirea cu o singură mână care presupune afişarea tastaturii într-un colţ al ecranului. Şi poate unul dintre cele mai importante aspecte ale acestui aparat este bateria. Are 4.050 de miliamperi, aproape la fel de mulţi ca tableta Nexus 7, iar autonomia ar trebui să fie dintre cele mai mari.

Mai mic, dar mai bine echipat

Ascend D2 este „fratele mai mic“ prezentat la CES 2013 de către Huawei. Acesta vine cu un ecran mai mic, dar aici se opresc toate minusurile sale faţă de Ascend Mate. Ecranul de 5 inci are o rezoluţie de 1080p, procesorul este un quad-core la 1,5 GHz, memoria RAM este tot de 2 GB, iar camera foto cuantifică 13 megapixeli, notează GSMArena.

Spre deosebire de modelul precedent, acesta nu suportă card microSD, dar vine cu un spaţiu intern de 32 GB. Autonomia este a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Polițist din Maramureș care urma să intre în tură, testat pozitiv la substanțe interzise

HotNews acum o ora
Un polițist din Maramureș care urma să intre de serviciu în Șomcuta Mare a fost testat pozitiv la substanțe interzise. Agentul a fost retras imediat din dispozitiv și dus la spital pentru recoltarea de probe de sânge, a anunțat Poliția Județeană. Ma

Ministrul Sănătății: Anticoncepţionalele ar putea fi compensate pe bază de prescripţie medicală

Wall-Street.ro acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că are în vedere un proiect care presupune compensarea tratamentului contraceptiv, dacă o femeie tânără doreşte acest lucru. Întrebat dacă are în vedere un proiect care presupune compensarea anticonc

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 2 ore
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”

Mediafax acum 2 ore
„În jurul lui Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL la Primăria Generală a Capitalei, există zeci de rude şi membri de partid care au ocupat sau ocupă funcţii publice de conducere”, potrivit unui comunicat de presă. USR transmite că „toate acest

Alina Gorghiu: Dosarul Mineriadei, o veche restanţă a statului român şi a justiţiei din România, a fost un parcurs sinuos al acestui dosar / Avem o obligaţie pe care sper să ne-o onorăm, ca stat, faţă de societatea românească

News.ro acum o ora
Alina Gorghiu, ministrul Justiţiei, a declarat joi despre dosarul Mineriadei din 1990 că este o veche restanţă a statului român şi a justiţiei din România ea precizând că a fost un parcurs sinuos al acestui dosar. ”Avem o obligaţie pe care sper să n

Morişca de vânt de pe cabaretul Moulin Rouge a căzut

Mediafax acum 3 ore
„Nu ştim ce s-a întâmplat, s-a întâmplat între orele 2.00 şi 3.00 dimineaţa, nimeni nu a fost rănit”, a spus purtătorul de cuvânt, citat de Reuters. Acesta a adăugat că ultimul spectacol al serii s-a încheiat la ora 1.15 dimineaţa. Moulin Rouge a fo

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

Ziua Constanta acum 2 ore
Șapte percheziții ar avea loc joi, 25 aprilie 2024, la Complexul energetic Oltenia, arată stiripesurse.ro. Conform sursei, perchezițiile ar fi derulate de procurorii DNA, care ar investiga o presupusă luare de mită. Sursă în curs de actualizare.

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de întrebare cu privire la procedura care s-a desfăşurat în acest dosar / Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare, de nelămurire

News.ro acum o ora
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat joi, după deciaia CSM prin care judecătoarea din dosarul accidentului de la 2 Mai, Ioana Ancuţa Popoviciu, nu va fi suspendată din funcţie, că nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de înt

Rafila: În România, circa 20% din totalul cheltuielilor din sănătate sunt suportate de pacienţi

Mediafax acum 2 ore
„Ieri (miercuri - n.r.) am venit de la reuniunea miniştrilor Sănătăţii de la Bruxelles. Unul dintre principalele elemente de discuţie este contribuţia pacienţilor, contribuţia personală a pacienţilor pentru servicii medicale şi medicamente. În Român

Hidrologii au emis o avertizare cod galben de viituri pe râuri din unsprezece judeţe

News.ro acum 2 ore
Specialiştii INGHA anunţă, joi, cod galben de viituri pe râuri din unsprezece judeţe, până vineri la ora 10.00. ”Ca urmare a precipitaţiilor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă din zona montană ȋnaltă şi propagării, hidrologii I.N.H.G.A.

Vremea

București
acum

16°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

11°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°