Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nicolăescu: Ar fi normal ca managerul SJU Ploieşti să fie suspendat; am făcut apel public, CJ decide

Publicat in Mediafax, joi 5 decembrie 2013 ·

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, susţine că ar fi normal ca managerul Spitalului Judeţen de Urgenţă (SJU) din Ploieşti să fie suspendat şi chiar a făcut un apel public în acest sens, precizând însă că decizia aparţine Consiliului Judeţean.

"Am făcut apel public pentru suspendarea managerului Spitalului Judeţen. Cred că este suficient. Nu am trimis niciun document în acest sens. Ar fi normal ca managerul să fie suspendat, dar decizia aparţine Consiliului Judeţean. Numai acesta poate lua o astfel de decizie", a spus ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, după ce a participat la deschiderea seminarului Grupului NATO întrunit cu experţi în Sănătate, Alimentaţie şi Agricultură, organizat la Palatul Parlamentului.

Ministrul Sănătăţii a mai spus că este necesară evaluarea managererilor, precizând că banii trebuie cheltuiţi eficient.

"Evaluarea managerilor se face la trei luni. Astfel, ar fi vorba de 31 decembrie, dar sigur va fi realizată până la sfârşitul lui ianuarie", a adăugat ministrul Eugen Nicolăescu.

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Ploieşti, Adrian Strâmbeanu, a cărui suspendare a fost anunţată marţi, de conducerea Consiliului Judeţean, după solicitarea făcută de secretarul de stat Read Arafat, este în continuare în funcţie, reprezentanţii Consiliului Judeţean spunând că în contractul acestuia nu există o prevedere privind suspendarea.

"Contractul de management este încheiat între dumnealui (Adrian Strâmbeanu - n.r.) şi domnul Mircea Cosma, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, iar clauzele de încetare a contractului pot fi aplicate prin articolul 22, litera k, care prevede că încetarea contractului poate avea loc în cazul în care se constată abateri de la legislaţia în vigoare de către organele de control şi instituţiile abilitate în condiţiile legii", a declarat miercuri, corespondentului M

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandal la nivel înalt în Rusia. Un ministru decorat de Putin, reținut pentru luare de mită

Ziare.com acum 4 ore
Ministrul adjunct al Apărării din Rusia, Timur Ivanov, a fost reţinut sub suspiciunea de luare de mită, informează agenția TASS printr-un comunicat. "Suspectat de comiterea unei infracțiuni în temeiul părții 6 a articolului 290 din Codul penal al Fe

Avarie majoră: Mii de blocuri din București au rămas fără apă caldă

Wall-Street.ro acum 4 ore
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica. ELCEN anunță că CET București Vest este indisponibilizată, iar CET Grozăvești nu mai furnizează apă de adaos. Avaria majoră s-a produs în jurul orei 18:00, conform informațiilor ofe

Lista medicamentelor compensate şi gratuite, extinsă cu 28 de molecule. Lista afecţiunilor pentru care sunt prescrise

Libertatea acum 7 ore
Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 de molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024.

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

Ziua Constanta acum 7 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acţiune de verificare a site-urilor de cumpărături şi aplicaţii care funcţionează ca o piaţă online, Temu şi Shein, informează instituţia printr-un comuni

Adunări generale - Convocări - 24 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Administratorul unic al S.C. BRINTEX S.A, cu sediul în Braşov, Str. M. Kogălniceanu nr. 23, bl. C 7, et. VI, biroul 602, camera 1, jud. Braşov, J8/116/1991, RO 1102700, în temeiul Actului constitutiv actualizat şi al prevederilor art. 117 din Legea

Accident cu 7 victime pe DN7. Un microbuz a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers FOTO

Ziare.com acum 5 ore
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc marţi seară, 23 aprilie, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. ”Şapt

Ministerul Muncii: Noutate pe piaţa muncii - persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii

News.ro acum 11 ore
Reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au transmis că persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice, iar prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii. „Platforma accesibilă pe

Şapte persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie, pe DN7, la Deva

Adevarul acum 5 ore
Şapte persoane care se aflau într-un microbuz au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc marţi seara pe DN 7, la ieşirea din Deva spre Arad, după ce autovehiculul a intrat într-un parapet care desparte sensurile de mers ale drumul

Marius Tucă Show începe miercuri, 24 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitați: Mirel Palada și H.D. Hartmann

Gandul acum 3 ore
Invitații zilei sunt Mirel Palada, sociolog și H. D. Hartmann, profiler, analist și jurnalist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Mesajul lui CIOLACU pentru PIEDONE: În viață trebuie să ne așezăm la masă, să nu avem ORGOLII

Gandul acum 8 ore
Președintele PSD Marcel Ciolacu are un mesaj pentru primarul Sectorului 5 și candidat la Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone: să ne așezăm la masă, să nu avem orgolii. Premierul a transmis acest apel către Piedone la evenimentul de lansare

Vremea

București
acum

10°
mie.

9°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/18°
sâm.

9°/20°
Iasi
acum

mie.

9°/21°
joi

11°/22°
vin.

8°/12°
sâm.

7°/19°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/16°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

8°/16°
joi

6°/8°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/19°