Câţiva profesori şi studenţi ai Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi“ din Iaşi au împiedicat, ieri, un individ labil psihic să detoneze o bombă în timpul unui examen de licenţă.
O tragedie de proporţii a fost evitată ieri, 8 iulie, la Iaşi, printr-un cumul de factori care ţin de noroc, inspiraţie şi curaj nebun. Un individ puternic instabil psihic a intrat cu o bombă într-un amfiteatru al Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi“ Iaşi (UTI), aflat în partea nordică a clădirii Universităţii „Al. I. Cuza“ din Copou.
Anchetatorii spun că, la câtă grijă a pus în confecţionarea dispozitivului exploziv, este aproape sigur că a venit decis să-l detoneze. A pătruns în sală cu două genţi, în care se aflau un obuz de jumătate de metru din al Doilea Război Mondial, bidoane de plastic umplute cu peste zece litri de benzină, plus un dispozitiv artizanal conceput să amorseze bomba. Suficient, spun experţii pirotehnişti, cât să facă praf tot amfiteatrul.
„Hai să vă arăt că bomba e adevărată!“
Deşi a spus că este terorist, că are o bombă în spate care urmează să explodeze, atentatorul, pe nume Oliver Stan (38 de ani), n-a fost luat iniţial în serios. Ba, mai mult, cei 40 de studenţi de la Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, care dădeau examenul scris de licenţă, i-au cerut individului să-şi vadă de treabă şi să-i lase să se concentreze. Iritat de atitudinea studenţilor şi a profesorilor supraveghetori, atentatorul a deschis una dintre genţi şi le-a arătat celor din sală că nu glumeşte.
L-am rugat să iasă din sală, să discutăm pe hol, să lăsăm studenţii să dea examen. În acelaşi timp, le-au cerut studenţilor să se retragă în spatele amfiteatrului sau să-l părăsească. Ion Bogdan decanul facultăţii
Din acel moment, au intrat în scenă oamenii care au reuşit să evite dezastrul. Primul dintre ei, Io