Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-a dat startul Campionatului Naţional de Slalom Paralel (GALERIE FOTO)

Publicat in Adevarul, sâmbătă 30 aprilie 2011 ·

30 de piloţi s-au aliniat la startul competiţiei care a debutat astăzi în poligonul auto din cartierul Ştrand.

VEZI AICI GALERIE FOTO

Citiţi şi:

Cristi Pustai dezamăgit de umilinţa Mediaşului la Vaslui

Hizo,batem,titlu,Meritam,campioni

Startul competiţiei s-a dat astăzi la ora 10:00, iar maşinile aparţinând diferitelor clase au alergat în perechi de două. Potrivit organizatorilor, în prima rundă sunt programate 4 manşe de concurs. În vederea ocupării podiumului de premiere primii 4 clasaţi din fiecare clasă vor concura în continuare în sistem eliminatoriu în semifinală şi finală.

"Sibiul este un punct important în lumea sporturilor cu motor, atât din punct de vedere al evenimentelor, cât şi al iubitorilor acestui sport. 30 aprilie marchează prima etapă a Campionatului Naţional de Slalom Paralel al României, dar şi primul eveniment organizat sub egida Funpark.

Pro Drive Sibiu şi Funpark, organizatorii evenimentului, propun sibienilor un adevărat spectacol în prezenta unor piloţi cu renume în lumea automobilistică din România, precum şi participarea unor concurenţi de peste hotare. Citroen C2R2, Peugeot 206, Audi 80, Golf II, Opel Kadett sunt doar câteva modelele aliniate la start", spune Sebastian Barbu, unul dintre organizatori.

Campionatul Naţional de Slalom Paralel al României include şase etape, toate având ca loc de desfăşurare Sibiul. Cea de-a doua etapă va avea loc în 4 iunie, cea de-a treia în 23 iulie iar a patra etapă este programată pentru 10 septembrie. Ultimele două etape vor avea loc în 8 şi 22 octombrie.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Ministrul Agriculturii Florin Barbu: Eu nu cred că fermierii români vopsesc puii. Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români

News.ro acum o ora
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Florin Barbu a precizat că el nu crede că „fermierii români vopsesc puii”. „Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români, pentru că noi avem pe carnea de pui u

Guvernul a adoptat ordonanța prin care se elimină taxa pe soare pentru prosumatori

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul a adoptat ordonanța pentru modificarea și completarea OUG 27/2022 prin care elimină taxa pe soare pentru prosumatori și actualizează schema de sprijin pentru toți consumatorii de energie electrică și gaze naturale, care va duce la scăderea

Momente de panică într-un supermarket din București. O bucată din tavan s-a desprins și a căzut pe un client

Ziare.com acum 4 ore
Inspectoratul pentru Situații de Urgență București - Ilfov anunțp joi, 28 martie, că o bucată de aproximativ doi metri pătrați din tavanul unui supermarket s-a desprins și a lovit o persoană. Magazinul se află pe strada Liviu Rebreanu din București.

Ministerul Finanţelor finanţează cu 2,25 miliarde lei investiţiile majore în industriile cu tradiţie în România / Schema de ajutor de stat, aprobată în şedinţa de Guvern

News.ro acum o ora
Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, la propunerea Ministerului Finanţelor, o schemă de ajutor de stat care prevede finanţarea nerambursabilă pentru investiţii cu impact major în economia românească, ale căror costuri eligibile depăşesc 50 milioan

Horia Constantinescu revine: Nu am demisionat

Mediafax acum 3 ore
„Nu am demisionat! După discuţiile de la nivelul guvernului voi comunica exact data şi parcursul. Sunt proiecte importante în plină desfăşurare şi trebuie să nu le pun în pericol”, transmite Horia Constantinescu. Joi dimineaţă el a scris pe Facebook

Horaţiu Giurgiu, legendă a baschetului românesc, a murit la 85 de ani

News.ro acum 2 ore
Clubul Sportiv Dinamo a anunţat, joi, decesul profesorului Horaţiu Giurgiu (85 de ani), o legendă a baschetului românesc şi a CS Dinamo.

Scandal în armata israeliană după ce au apărut postări cu soldați îmbrăcați cu lenjeria intimă a femeilor din Gaza FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Militarii israelieni au postat fotografii şi videoclipuri în care se joacă cu lenjerie intimă găsită în casele palestinienilor, creând o imagine disonantă a războiului din Gaza, unde foametea iminentă intensifică reexaminarea pe plan mondial a ofens

Polonia anunţă o operaţiune împotriva unei reţele ruse de spionaj

News.ro acum 16 minute
Serviciul polonez de contraspionaj ABW a anunţat joi că este în curs o operaţiune care vizează o reţea de spionaj rusă, care se desfăşoară în coordonare cu serviciile din alte ţări, relatează AFP. "ABW acţionează în cadrul unei anchete privind activ

Cod galben de vânt, joi dimineaţa, în şase judeţe din ţară

Mediafax acum 7 ore
Potrivit ANM, una dintre avertizări, în vigoare până la ora 10.00, vizează localităţile Cisnădie, Avrig, Tălmaciu, Şelimbăr, Racoviţa, Turnu Roşu, Sadu, Boiţa din judeţul Sibiu. O altă avertizare, în vigoare până la ora 9.00, vizează localităţile Tâ

Vremea

București
acum

21°
joi

7°/21°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/26°
Iasi
acum

19°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

20°
joi

8°/20°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

8°/16°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

19°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale