Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SENATUL EVZ. Salarii ZERO pentru parlamentari

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 13 iunie 2013 ·

"Vreţi ca salariul unui parlamentar împreună cu bugetul lui de cheltuieli să fie zero lei şi zero bani?" Aceasta este întrebarea.

Dacă eşti un coate-goale şi nu ai un oareşce cheag, n-ai ce căuta în politică. Dacă n-ai un bilanţ personal, n-ai ce căuta în politică. Dacă n-ai o meserie adevărată pe care ai şi practicat-o, n-ai ce să cauţi în politică. Şi dacă ai toate acestea şi ai ajuns parlamentar, este evident că n-ai nevoie de salariu. Eşti mai presus de o banală injecţie financiară administrată lună de lună.

Se presupune că eşti un om împlinit personal şi profesional care s-a decis să-şi dedice timpul, energia, cunoştinţele şi experienţa în folosul celorlalţi, poate chiar şi o parte din avere, binelui public. Ai ajuns la o etapă în viaţa ta în care vrei să ajuţi societatea să progreseze şi să prospere. Nu te-ai făcut parlamentar ca să-ţi angajezi nevasta la biroul din teritoriu sau să stai în Bucureşti la hotel pe banii oamenilor care muncesc.

Orice părinte care-şi trimite copilul la facultate ştie că are de plătit căminul sau o chirie. De ce să nu-şi plătească parlamentarii cazarea din banii lor? De ce să se suporte din banul public, al oamenilor repet, mâncarea, băutura, transportul chiar şi chiloţii, ciorapii sau cravatele stimabililor din parlament? De ce să le "decontăm" noi amantele?

Dacă vor bani n-au decât să facă acţiuni de strângere de fonduri - transparent şi în condiţiile legii - prin colegiile lor, de la cei care i-au votat şi vor să le susţină activitatea fabuloasă. În rest, salariul lor trebuie să fie ZERO. Funcţia de senator sau deputat este o onoare, nu-i aşa? Este încununarea unor vieţi şi cariere deosebite. Este un supremum al destinului personal. În aceste condiţii cum să te cobori de pe piedestal şi să-nhaţi hulpav plicul cu bani proveniţi din impozitele poporului? Cum să-ţi construieşti meschin o pensie de parlamentar? @N

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Klaus Iohannis, vizită oficială de două zile în Coreea de Sud, săptămâna viitoare, la invitaţia Preşedintelui Yoon Suk Yeol

News.ro acum 49 minute
Preşedintele Klaus Iohannis va efectua săptămâna viitoare, de luni până miercuri, o vizită oficială în Coreea de Sud, la invitaţia preşedintelui Yoon Suk Yeol. Din delegaţia oficială care îl însoţeşte fac parte şi membri ai Executivului, ministrul A

Șeful Consiliului Județean Călărași, la DNA Constanța, într-un dosar privind achiziții făcute de instituție

HotNews acum o ora
Președintele Consiliului Județean (CJ) Călărași, Vasile Iliuţă, care este și lider al organizației județene a PSD, a fost chemat la DNA Constanța, vineri dimineață, într-un dosar vizând achiziții, în care în urmă cu câteva săptămâni au fost făcute p

Turistă dispărută fără urmă în Sinaia. Sunați la 112 dacă ați văzut-o

Ziare.com acum 58 minute
O turistă care era cazată în staţiunea Sinaia a fost dată dispărută, în noaptea de joi spre vineri, în condiţiile în care femeia nu a revenit la autoturismul aflat la această unitate şi nici nu a putut fi contactată. "La data de 19 aprilie a.c., în

UPDATE - Explozie, auzită aproape de aeroportul Isfahan din Iran/ / Sistemele de apărare anti-aeriană, activate - presa de stat/ Oficial SUA: Israelul a lansat un atac în Iran - CNN / Reuters: Israelul a atacat Iranul, afirmă surse/ Drone, în zona Isfahan

News.ro acum 3 ore
O explozie a fost auzită în oraşul Ghahjaworstan din Iran, situat la nord-vest de oraşul Isfahan, potrivit agenţiei de ştiri iraniene semi-oficiale FARS, care citează surse locale, relatează CNN. Zborurile spre Teheran, Isfahan şi Shiraz sunt suspen

Ucraina îl DECOREAZĂ pe Alain Delon pentru sprijinul acordat țării încă de la începutul războiului

Gandul acum 14 minute
Ucraina îl va decora pe Alain Delon cu Ordinul de Merit pentru a-i mulţumi pentru sprijinul acordat ţării încă de la începutul răboiului cu Rusia, a anunţat ambasadorul ucrainean în Franţa, Vadim Omelcenko, la postul TV5, informează AFP. ”Încă din p

Sorin Grindeanu: Ne dorim extinderea cooperării cu partenerii din Emiratele Arabe Unite pentru Portul Constanţa

News.ro acum 35 minute
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, afirmă vineri că mesajul pe care l-a avut în cadrul întrevederii, de la Abu Dhabi, cu cei din conducerea companiei DP World (Dubai Ports) este că ne dorim extinderea cooperării cu partenerii din Emiratele

Poliția Română Tablou de 2 milioane de euro, găsit în România – a fost furat dintr-o galerie de artă din Oxford

Ziua Constanta acum 19 minute
Un tablou în valoare de 2.000.000 de euro a fost găsit în România. Autoritățile spun că bunul cultural ar fi fost tranzacționat pe piața neagră și că face parte din lotul tablourilor furate în noaptea de 14 martie 2020, dintr-o galerie de artă din O

Temperaturi medii normale în partea a doua a primăverii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 2 ore
Temperaturile medii vor fi normale pentru această perioadă în partea a doua a primăverii. Anunțul a fost făcut de Administrația Națională de Meteorologie. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare la nivelul întregii țări la finalul lunii april

Delgaz Grid a identificat circa 400 de cazuri de consum fraudulos de energie în primul trimestru din 2024

Adevarul acum 14 minute
Circa 400 de cazuri de potenţial consum fraudulos, de aproximativ 5,9 milioane kWh, cu un prejudiciu de peste 2,7 milioane de lei, au fost identificate în primul trimestru din acest an, arată o statistică publicată, vineri, de Delgaz Grid.

Mită de 23.000 euro pentru a influenţa un procuror

BusinessMagazin acum o ora
Un bărbat a cerut mită pentru a influenţa un procuror. A fost prins în flagrant când primea 23.000 de euro. El a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi prezentat judecătorului pentru a fi arestat preventiv.

Vremea

București
acum

11°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

11°
vin.

7°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

vin.

5°/13°
sâm.

2°/16°
dum.

6°/16°
lun.

4°/6°