Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Efectele impozitării, anulate de oferta redusă a Bursei

Publicat in Adevarul, luni 16 iulie 2007 ·

Neclarităţile legate de modul de impozitare au avut un impact temporar în piaţă Aderarea la Uniunea Europeană precum şi oferta limitată au atenuat, spun analiştii, impactul pe care Neclarităţile legate de modul de impozitare au avut un impact temporar în piaţă Aderarea la Uniunea Europeană precum şi oferta limitată au atenuat, spun analiştii, impactul pe care impozitarea cu 16% a acţiunilor vândute în mai puţin de un an de la cumpărare l-ar fi putut avea asupra pieţei româneşti de capital. Desele schimbări legislative sau lipsa unei culturi investiţionale continuă să rămână principalele cauze ale reticenţei faţă de bursa autohtonă. Paul Brendea, analist la SSIF Prime Transaction SA, susţine că modul de impozitare nu s-a reflectat vizibil, până în momentul de faţă, în activitatea bursieră. Luând în calcul numărul de conturi deschise la bursă în ultimul an, dar şi valoarea tranzacţionată totală şi capitalizarea pieţei sau evoluţia indicilor bursieri, analistul concluzionează că impactul impozitării nu pare să fi fost unul ridicat. "Aderarea României la Uniunea Europeana şi oferta limitată de acţiuni la bursă au reuşit să amortizeze eventualele efecte neplăcute ale introducerii impozitului de 16%", explică Paul Brendea. În primele şase luni, investitorii străini au cumpărat acţiuni în valoare de 3,21 miliarde de lei, în timp ce achiziţiile rezidenţilor s-au ridicat la 3,83 miliarde de lei. Taxarea câştigurilor nu îndepărtează investitorii Răzvan Paşol, directorul general al Intercapital Invest, consideră că "taxele şi impozitele practicate în momentul de faţă pe piaţa românească de capital nu intră în primele zece motive care afectează decizia de investire". Analistul PrimeTransaction consideră că o parte din investitori au ocolit bursa românească din cauza neclarităţilor legislative. "Cred că motivul principal pentru care Bursa a pierdut din investitori este bâjbâi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șeful NATO, după discuţia cu Iohannis: România este esenţială pentru apărarea Flancului Estic şi s-a angajat să sprijine Ucraina

HotNews acum 4 ore
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, afirmă, după discuţia cu preşedintele Klaus Iohannis, că România este esenţială pentru apărarea Flancului Estic al Alianţei şi va continua să sprijine Ucraina. Jens Stoltenberg, secretarul general al NAT

Gorghiu a trimis cereri de urmărire penală pentru Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu

Wall-Street.ro acum 7 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, i-a trimis procurorului general Alex Florenţa cererile de urmărire penală a lui Petre Roman şi Gelu-Voican Voiculescu, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. Potrivit unui comunicat al MJ transm

Un primar din Alba, găsit spânzurat

HotNews acum 4 ore
Primarul comunei Vinţu de Jos, Petru Ioan Barbu, a fost găsit spânzurat, marţi, într-o anexă a locuinţei sale, scrie Agerpres. Polițist criminalistFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea „La data de 16 aprilie 2024, în jurul orei 17.30, Inspectoratul de P

Două copile de 13 ani, dispărute de acasă. Poliția cere ajutorul populației

Ziare.com acum 2 ore
Două fete de 13 ani, din judeţele Botoşani şi Argeş, sunt căutate, marţi seară, 16 aprilie, de poliţişti, după ce au dispărut de acasă. "Sunaţi la 112 dacă o vedeţi pe Maria! Poliţiştii botoşăneni efectuează verificări pentru localizarea unei minore

PSG şi Borussia Dortmund sunt primele două semifinaliste ale Ligii Campionilor

Mediafax acum 2 ore
Seară de marţi cu 11 goluri în primele două meciuri ale manşei retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. La Barcelona, PSG a întors rezultatul din tur, cu Araujo eliminat de Istvan Kovacs, catalanii rămânând în 10 oameni. La Dortmund, Si

Handbal: Tatăl Cristinei Neagu a decedat; CSM Bucureşti: Strângem rândurile alături de căpitanul nostru!

News.ro acum 6 ore
Campioana CSM Bucureşti a transmis, marţi, un mesaj public de condoleanţe Cristinei Neagu, al cărei tată a decedat. ”Întregul club CSM Bucureşti este alături de Cristina Neagu în suferinţa provocată de pierderea celui care se mândrea mereu cu fiica

Ministerul Muncii: Legea care reformează sistemul de asistenţă socială a fost promulgată

Mediafax acum 5 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii, noua lege a presupus modificarea a şase acte normative. Aceasta va intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial. „Legea a fost gândită să îmbunătăţească protecţia beneficiarilor atât în pr

Drone observate de militarii de la baza aeriană Kogălniceanu în apropierea aeroportului / A fost sesizat Parchetul Militar

HotNews acum 8 ore
Drone au fost observate de militarii Bazei Aeriene 57 Mihail Kogălniceanu, în cursul nopţii de luni, în apropierea aeroportului Mihail Kogălniceanu, au declarat pentru agenția News.ro reprezentanţii MApN, care au precizat că acestea erau probabil de

Alegerile prezidenţiale din Republica Moldova vor avea loc la 20 octombrie, concomitent cu referendumul pentru aderarea la UE / Ce arată sondajele

HotNews acum 2 ore
Alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, precum şi referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană (UE), iniţiat de şefa statului, Maia Sandu, vor fi organizate în aceeaşi zi, pe 20 octombrie 2024, a anunţat marţi preşedintele Parlamentului

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu revin pe sticlă! Cei trei sunt juraţii sezonului 9 MasterChef România

Ziua Constanta acum 12 ore
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu revin la Pro TV. Ei vor fi juraţii sezonului 9 MasterChef România. ​„Suntem foarte încântați să anunțăm revenirea formatului TV care a creat o adevărată revoluție culinară și a inspirat milioa

Vremea

București
acum

20°
mie.

13°/26°
joi

8°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

9°/12°
Iasi
acum

13°
mie.

8°/13°
joi

5°/8°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/12°
Constanta
acum

18°
mie.

16°/21°
joi

9°/16°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/11°
Cluj-Napoca
acum

mie.

5°/8°
joi

4°/6°
vin.

1°/10°
sâm.

1°/12°
Timisoara
acum

mie.

6°/12°
joi

4°/10°
vin.

4°/13°
sâm.

3°/15°