Aşa a fost mereu. Pas cu pas, de cînd e antrenor, Hagi a plonjat în necunoscut, s-a aruncat cu capul înainte, s-a luptat pentru cauze dinainte pierdute, pe care nu le-ar fi putut cuceri nici Mourinho. Niciodată, dar niciodată, n-a ales bine echipa sau momentul potrivit!

Nestăpînit, poate şi prost sfătuit, a gîndit de fiecare dată cu sufletul cînd a acceptat o ofertă. N-a fost dominat de raţiune, n-a observat multiplele lucruri negative care îl înconjurau la noul job. Şi-a ascultat doar inima orbeşte. Iar orgoliul nemăsurat i-a fost principalul duşman. A greşit mereu şi a pierdut mereu, enervant de mult.

Aceasta e drama unui Rege fotbalist transformat într-un simplu antrenor-paj.

Naţională (2001)

Fără alfabet

A devenit selecţioner cînd nu ştia nici primele trei litere ale alfabetului unui antrenor. Extraordinara experienţă ca jucător nu l-a ajutat. Slovenia lui Osterc şi Rudonja a fost prea tare pentru el.

Bursaspor (2003)

A riscat şi a pierdut

După doi ani de pauză, s-a grăbit din nou, riscînd enorm. Bursa? La acea vreme, nu însemna nimic. S-a înconjurat de români, a avut trupă submediocră şi a capotat. 6 înfrîngeri în 12 etape, demisie!

Galatasaray (2004-2005)

Visul spulberat

Galata era visul său. Spera să aibă şi pe banca "leilor" acelaşi succes ca şi pe teren. Dar, în martie 2004, Cim Bom era o echipă debusolată, plină de "veterani". Cu foştii săi colegi, Hakan Şukur, Ergun, Bulent, Arif şi Hasan Şaş, pe care nici Terim nu-i mai putea resuscita la peste 30 de ani, n-a făcut nimic în campionat. A cîştigat totuşi Cupa Turciei, unicul său trofeu ca antrenor.

Poli Timişoara (2006)

Nimeni nu are răbdare cu el

La Timişoara, prima sa experienţă ca antrenor la un club din România, voia timp pentru a forma o echipă cu tinerii promovaţi de el. Cui îi cerea răbdare? Lui Maria