Tânăra Ioana Roman (22 de ani), cea care, în luna martie, şi-a ucis iubitul cu peste 80 de lovituri de cuţit, urmează să fie judecată pentru fapta sa în data de 7 septembrie.
Procesul criminalei cu trei facultăţi, care trebuia să aibă loc în data de 17 august, a fost amânat cu o lună, pe motiv că judecătorul acestei cauze se află în concediu. Pentru 24 august, este fixat şi un termen intermediar, pentru a fi verificată legalitatea măsurii de arestare preventivă.
O studentă la trei facultăţi şi-a înjunghiat de 70 de ori iubitul
„Nu îmi dau seama dacă am avut ocazia să aleg“
Iubitul studentei ucigaşe: „Oana, iubirea mea, nu mai da!“
Criminala este acuzată de omor deosebit de grav, prin cruzimi, şi riscă pedeapsa cu închisoarea între 15 şi 25 de ani sau chiar detenţia pe viaţă. expertiza medico-lega psihiatrică a arătat că tânăra avea discernământ în momentul în care şi-a măcelărit iubitul - Dorel Abrudan (36 de ani).
Crima studentei de la Cluj, sub lupa celui mai cunoscut profiler din România
„Criminala cu trei facultăţi“ era o fire sensibilă
Verdict: Criminala cu trei facultăţi avea discernământ