Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Posibile inundaţii în aprilie şi în mai

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 21 martie 2008 ·

Regiunile din nordul şi sudul ţării ar putea fi afectate de inundaţii în lunile aprilie, mai şi iunie, potrivit unei prognoze hidrologice date de reprezentanţii Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).

Specialiştii spun că nu vor exista probleme deosebite, însă nu pot fi trecute cu vederea creşterile importante de debite şi niveluri aşteptate, în special, în aprilie şi în iunie.

„Problemele cele mai mari ar putea apărea la sfârşitul lunii aprilie, începutul lunii mai şi în luna iunie. În prima perioadă, pe lângă precipitaţiile aşteptate, apele vor creşte şi în urma topirii zăpezii. La începutul lunii iunie, avem o ultimă perioadă de topire a zăpezii de pe vârfurile înalte, atât din ţară, cât şi de pe traseul Dunării, astfel că ne aşteptăm la creşteri de debite şi pe fluviu, şi pe râurile interne“, a declarat Petre Stanciu, directorul INHGA.

Problemele legate de creşterile de debite prognozate nu vor duce la avertizări cu cod roşu, ci maxim la unele cu cod portocaliu, cu caracter local. Spre deosebire de nordul şi sudul ţării, în sudul Moldovei şi în Dobrogea va fi din nou secetă, dat fiind faptul că apele subterane nu s-au regenerat complet după seceta extremă din 2007.

WEEKEND ÎNSORIT

Ploile se întorc luni

La final de săptămână vom avea din nou temperaturi de până la 20 ºC, spun specialiştii de la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Astăzi, maximele vor fi obişnuite pentru această perioadă, ajungând până la 12 ºC. Încălzirea vremii va începe de mâine şi va culmina duminică, zi în care termometrele vor urca până la 20 ºC. Temperaturile vor începe să scadă din nou luni, când ploile se întorc în partea de vest a ţării. În cursul zilei de marţi, acestea s-ar putea extinde şi spre est.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă, întrebat dacă e mulţumit de explicaţiile date de Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul la Primăria Capitalei: Nu am văzut ce a declarat domnul doctor, motiv pentru care în acest moment nu s-a schimbat nimic faţă de ceea ce am declarat aseară

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, vineri seară, întrebat dacă este mulţumit de explicaţiile date de Cătălin Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, că nu ştie ce a declarat Cîrstoiu, astfel că îşi menţine

Cancelarul german afirmă că războiul din Ucraina ar putea continua mai mulți ani

Ziare.com acum 2 ore
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai mulţi ani, poate chiar cinci ani, a declarat el în cadrul unui eveniment din oraşul german Chemnitz, relatează dpa. Nimeni nu ar putea spune dacă acest răz

Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului unde se desfăşoară procesul Trump

Mediafax acum 3 ore
Cel puţin o persoană a folosit un extinctor pentru a încerca să stingă focul, iar un medic de urgenţă s-a grăbit să ajungă la bărbat şi a încercat să-i acorde ajutor, potrivit unei jurnaliste de la CNN, care a relatat scena care s-a desfăşurat în fa

Căpitanul celor de la CFR Cluj, discurs categoric după umilința cu Farul: „Nu merităm să purtăm acest tricou”

HotNews acum o ora
Farul Constanța a făcut vineri instrucție cu CFR Cluj, scor 5-1, iar ardelenii au coborât pe locul al patrulea în play-off-ul SuperLigii și pot rata în acest sezon cupele europene. Mario CamoraFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / P

Acord în NATO asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei. Stoltenberg: „În plus faţă de Patriot, există alte arme pe care aliaţii le pot livra”

HotNews acum 3 ore
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, p

Gabriela Ruse nu a reuşit să treacă de Caroline Garcia în sferturi la Rouen

News.ro acum 4 ore
Gabriela Ruse, locul 162 WTA, a fost eliminată, vineri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Rouen. Ruse a fost învinsă de sportiva franceză Caroline Garcia, numărul 23 mondial şi favorită 2, scor 6-3, 6-4, într-o oră şi

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum 4 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 5 ore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

O persoană A MURIT și alte patru au fost rănite, între care doi copii, în urma unui grav accident produs în Râmnicu-Vâlcea

Gandul acum 3 ore
Un accident grav s-a petrecut vineri în Râmnicu-Vâlcea, în urma căruia un bărbat a murit și alte patru persoane au fost rănite, într care doi copii, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea. La fața locului au intervenit repr

Nimeni nu are de câştigat de pe urma unui alt război în Orientul Mijlociu, afirmă șeful NATO

HotNews acum 18 minute
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, şi-a exprimat vineri preocuparea privind situaţia din Orientul Mijlociu după lovitura aeriană atribuită Israelului asupra Iranului. Jens Stoltenberg, secretarul general al NATOFoto: Kenzo Tribouillard /

Vremea

București
acum

sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
lun.

7°/11°
mar.

7°/12°
Iasi
acum

sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

4°/14°
mar.

7°/15°
Constanta
acum

sâm.

8°/11°
dum.

8°/15°
lun.

8°/12°
mar.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/13°
dum.

4°/15°
lun.

3°/9°
mar.

2°/11°
Timisoara
acum

sâm.

1°/15°
dum.

4°/15°
lun.

2°/8°
mar.

3°/9°