Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Testele de salivă, alternativă la cele sanguine

Publicat in Adevarul, luni 30 august 2010 ·

Cancerul, bolile de inimă, diabetul şi infecţia cu HIV pot fi depistate prin măsurarea nivelului proteinelor de la nivelul cavităţii bucale. Specialiştii spun că testul de salivă este foarte uşor de efectuat, are o precizie ridicată, este ieftin şi va înlocui analizele de sânge pentru a diagnostica numeroase afecţiuni cronice.

Asemănătoare testului de sarcină, analiza salivei poate indica dacă o persoană este predispusă către o anumită afecţiune cronică sau dacă suferă deja de o boală. Astfel, cercetătorii de la Universitatea de Sănătate şi Ştiinţă din Oregon, SUA, au descoperit că saliva conţine 1.166 de proteine, adică mai mult cu o treime decât se găsesc în sânge. Iar majoritatea proteinelor din salivă fac parte din sistemul central al reacţiilor corpului la boli.

Testul de salivă este o metodă de diagnostic considerabil mai simplă, mai economică şi mai puţin invazivă comparativ cu analiza sângelui. Aceasta constă în prelevarea de salivă din interiorul cavităţii bucale, ce se aplică apoi pe tester pentru a indica prezenţa sau absenţa unei patologii. Testul se face atunci când există suspiciunea unei anumite afecţiuni în urma consultului medical sau poate fi folosit ca test screening (preventiv) pentru anumite patologii precum cancerul.

Metodă de a depista cancerul

Cercetătorii de la Universitatea „Keio" şi cei de la Universitatea „California", SUA, au dezvoltat un test de salivă care permite depistarea cancerului oral, a celui pancreatic şi a celui de sân. Avantajul acestei proceduri este că diagnosticul poate fi stabilit în maximum 12 ore, cunoscut fiind faptul că aceste tipuri de cancer nu se manifestă decât într-un stadiu avansat.

Testul de salivă este o metodă prin care se poate stabili şi predispoziţia către cancer colorectal, o boală care afectează în principal persoanele de peste 50 de ani.

Indică predispoziţia către infar

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 2 ore
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

VIDEO Un nou schimb de mesaje Piedone-Ciolacu: „Nu mă retrag și nu negociez” / „Am încheiat orice dialog”

HotNews acum 37 minute
Candidatul PUSL la Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone, a transmis, joi, un nou mesaj pentru PSD, care i-a cerut să se retragă din cursă și să o susțină pe Gabriela Firea. „Nu mă retrag şi nu negociez cu nimeni”, afirmă Piedone. La rândul l

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 34 minute
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către mama copilului / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum o ora
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către mama unui copil, femeia care fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie.

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 3 ore
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Front comun pentru eliberarea ostaticilor din Gaza. Liderii din 18 țări, printre care și România, au semnat o declarație comună

Ziare.com acum o ora
Lideri din 18 țări ale lumii au semnat joi, 25 aprilie, o declaraţie comună prin care fac un apel pentru eliberarea ostaticilor din Gaza, a informat Administraţia Prezidenţială. "Solicităm eliberarea imediată a tuturor ostaticilor deţinuţi de Hamas

Tânără reținută după ce a înlocuit banii părinților săi cu bancnote false. Cum au aflat aceștia ce a făcut fiica lor

Ziare.com acum 3 ore
O tânără de 24 de ani a fost reţinută, după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate. Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută, poliţiştii demarând cercetările. ”Poliţiştii Brigăzii de

Marcel Ciolacu despre Clotilde Armand, trimisă în judecată: „Să-și ia un avocat bun, pentru că a încălcat legea în mod evident”

G4Media acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, într-o conferință de presă, că Clotilde Armand, care a fost trimisă în judecată, „să-și ia un avocat bun, pentru că a încălcat legea în mod evident”. „Să-și ia un avocat bun, pentru că a încălcat legea în mo

Turneul final al Billie Jean King Cup se va juca în format eliminatoriu. România îşi va afla adversara la 30 aprilie

News.ro acum o ora
Turneul final al Billie Jean King Cup se va disputa sub formă de tablou eliminatoriu, la Sevilla, între 12 şi 20 noiembrie, a anunţat joi Federaţia Internaţională de Tenis (ITF), care gestionează competiţia. "Ţinând cont de feedback-ul primit de la

Cătălin Drulă: Când un regim devine opresiv, rezistenţa devine o datorie / Preşedintele USR consideră că împotriva lui Clotilde Armand a fost deschis un dosar absurd

News.ro acum 31 minute
Preşedintele USR Cătălin Drulă denunţă hărţuirea candidaţiilor Dreapta Unită la alegerile locale cu dosare inventate de procurorii manevraţi de PSD şi PNL.

Vremea

București
acum

15°
joi

11°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

17°
joi

11°/20°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°