Corneliu Vadim Tudor a fost reales sâmbătă la şefia PRM, după ce a candidat singur la al cincilea Congres al formaţiunii, desfăşurat la Romexpo.
PRM e în cădere liberă. După ce a ratat în 2008 intrarea în Parlament, a devenit o formaţiune politică cvasi-anonimă, cu un traseu asemănător celui al PNŢCD. O prezenţă în Consiliul General al Capitalei, alianţele cu Gigi Becali şi obţinerea a trei mandate de europarlamentari numai sunt acum decât o umbră a PRM-ului care în 2000 obţinea locul doi la alegerile parlamentare după PDSR, cu 121 de locuri, iar Corneliu Vadim Tudor intra cu Ion Iliescu în turul 2 al alegerilor prezidenţiale.
Deşi partitura naţionalistă cu care se identifică doctrina PRM nu îi mai aduce voturi, "Tribunul" nu arată semne de reformă: Vadim şi-a făcut sâmbătă apariţia la prezidiu pe muzică patriotică, însoţit de tineri care fluturau steaguri tricolore şi în aplauzele publicului. După care „Tribunul" a urmărit, de pe un panou aflat în spatele prezidiului, un film cu imagini cu el însuşi în mijlocul mulţimilor, la mitinguri sau alături de diverse personalităţi.
"Vom fi iarăşi ce-am fost şi mai mult decât atât!" (Petru Rareş) e încă deviza PRM.
La Congres participă aproximativ 1000 de susţinători. Printre ei, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, fostul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, vicepreşedintele PC, Bogdan Diaconu, şi doi diplomaţi din partea Chinei şi Coreei de Nord, Li Ming respectiv Kim Son Gyong.
Oprescu a declarat în faţa delegaţiilor că PRM a fost o adevărată coloană vertebrală a acestei ţări şi este caracterizat de curăţenie morală, verticalitate şi curaj, iar vicepreşedintele PC şi-a exprimat convingerea că PC şi PRM vor lupta pentru apărarea idealurilor şi valorilor româneşti autentice.
La al cincilea Congres, PRM se caracterizează drept "singura forţă