Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REZULTATE ALEGERI LOCALE 2012 Cel mai longeviv primar din Bihor a fost învins de o tânără PSD-istă

Publicat in Adevarul, marți 12 iunie 2012 ·

Tânăra bihoreancă Mihaela Sabău (33 de ani), a reuţit să-l învingă pe cel mai longeviv primar din Bihor, care se număra chiar şi printre cei mai longevivi din România.

Surpriză la alegerile locale din comuna bihoreană Uileacul de Beiuş. Mihaela Balint, în vârstă de 33 de ani, a reuşit să-l învingă pe cel mai longeviv primar din Bihor, Ioan Balint (PNL), care se afla în fruntea comunei din anul 1984. Tânăra psd-istă a obţinut 592 de voturi, în timp ce contracandidatul ei a adunat 564, diferenţa dintre cei doi fiind de doar 28 de voturi. Ioan Balint, primar de 28 de ani, nu se aştepta să fie învins, de aceea la aflarea primelor rezultate s-a închis în sediul primăriei unde a cerut recalcularea scorului. Totul a fost în zadar. Fostul edil nu a mai avut ce face decât să se declare învins. "M-am înscris în politică în urmă cu un an. M-am aşteptat să câştig pentru că am ajutat mulţi oameni, iar ei m-au răsplătit şi pentru asta le mulţumesc. Sunt sigură că victoria mea a fost o surpriză pentru multă lume, în special pentru actualul primar, pe faţa căruia se putea citi tristeţea atunci când au fost anunţate rezultatele", ne-a spus primăriţa Mihaela Sabău. În urmă cu patru ani soţul acesteia a fost cel care a intrat în cursa electorală pentru primăria din Uileacul de Beiuş, dar a pierdut. Ce nu a reuşit el în urmă cu patru ani a reuşit, acum, soţia, care ne-a spus că a fost felicitată de toată familia. Mihaela Sabău, a terminat facultatea de Drept şi are master în Drept administrativ şi Administraţie public. Până să devină primar a fost angajata unei firme din oraşul Beiuş. Programul pe care şi l-a făcut singură a fost unul de succes care i-a adus victoria deşi prea puţini îi dădeau şanse. "Îmi doresc să continui programele începute de fostul primar şi să fac un teren sintetic în comună. Comuna are mare nevoie de apă şi canalizare", a mai afirmat Mihaela Sabău. CLI

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO O dronă ar fi fost filmată în apropierea oraşului Brăila / Ce spun oficialii / Armata i-a dat raportul premierului

Mediafax acum 35 minute
O dronă ar fi fost filmată în Brăila, în zona Grădina Mare, aproape de Dunăre, scrie presa locală din Brăila. Incindentul ar fi avut loc joi noaptea. Autorităţile nu au semnalat probleme.

Ciolacu: Până la finele anului vrem o aderare completă la spațiul Schengen

Wall-Street.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că aderarea la spaţiul Schengen aerian şi maritim de la 31 martie constituie o victorie a României şi a dat asigurări că se urmăreşte o aderare completă până la finalul anului, relatează Agerpres. Ciolacu a puncta

Președintele Klaus Iohannis „România va rămâne profund implicată în procesul de adaptare permanentă a NATO“

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri, 29 martie 2024, un mesaj cu prilejul aniversării a 20 de ani de la aderarea României la NATO. Astăzi, România celebrează 20 de ani de la aderarea la Alianța Tratatului Atlanticului de Nord. C

Oficial de la ISU Dobrogea despre explozia de la Rafinăria Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
O explozie urmată de incendiu a avut loc în această dimineață la Rafinăria Petromidia, cu degajări foarte mari de fum. Potrivit IGSU, la nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea resurselor m

Ciolacu a discutat cu Armata despre drona căzută la Brăila: Nu este prima, mi-aş dori să fie ultima

Mediafax acum o ora
„Acum câteva minute am discutat cu ministrul Apărării. De aseară s-a închis perimetrul şi se desfăşoară o anchetă. Nu este prima, mi-aş dori să fie ultima. Nu a pus viaţa în pericol nimănui. (...) Momentan nu avem victime şi nu sunt astfel de proble

Italia: Clipe de groază în telescaun. Pasagerii au fost surprinşi de rafale de vânt de 110 km/h - VIDEO

News.ro acum o ora
Imagini surprinse joi după-amiază în Valle d'Aosta, în Alpii italieni, arată cum pasagerii dintr-o instalaţie de telescaun sunt zguduiţi violent de rafale de vânt extrem de puternice, relatează Le Figaro. Vântul s-a înteţit pe neaşteptate la Breuil-

Drulă: Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă veniţi să explicaţi cum e posibil ca o dronă militară să se plimbe fără a fi detectată în spaţiul aerian al României

News.ro acum o ora
Liderul USR Cătălin Drulă a declarat, după anunţul Ministerului Apărării privitor la descoperirea unor elemente de dronă în Insula Mare a Brăilei, că preşedintele Klaus Iohannis ar trebui să explice de ce nu există apărare antiaeriană în zonă, în co

A distrus mareșalul Antonescu Masoneria? Informații noi despre atitudinea anti-masonică în cel mai recent număr Evenimentul Istoric

Capital acum 4 ore
Lună de lună, revista Evenimentul Istoric oferă cititorilor săi documente autentice, studii și interviuri exclusive, abordând teme captivante din istoria recentă, atât națională, cât și internațională. În numărul său cel mai recent, revista prezintă

Strabag a finalizat noul terminal al Aeroportului din Iași, care devine al doilea cel mai mare din țară

Wall-Street.ro acum 4 ore
Grupul Strabag a finalizat contrucția terminalului T4 al Aeroportului Internațional Iași, care devine al doilea cel mai mare aeroport din țară, la timp pentru startul zborurilor în spațiul aerian Schengen. se arată într-un comunicat al constructorul

Un copac a căzut peste o mașină aflată în mers. Trei copii au ajuns la spital

HotNews acum 5 ore
Un copac a căzut peste o mașină care se deplasa pe raza localității Mureşenii Bârgăului, din Bistriţa-Năsăud, conform News.ro. În autoturism se aflau șapte persoane, dintre care cinci copii. Pompierii Smurd, ambulantaFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.

Vremea

București
acum

24°
vin.

11°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/25°
lun.

15°/27°
Constanta
acum

22°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/22°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

10°/18°
sâm.

10°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

22°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

14°/25°