Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Somnul raţiunii naşte monştri! Reconstrucţia post-conflict a posturii României după procedura de suspendare a Preşedintelui

Publicat in Adevarul, miercuri 11 iulie 2012 ·

Trebuie să recunosc că am greşit. Am considerat că e necesară instituţionalizarea coabitării pentru a face să meargă tandemul Preşedinte-majoritate/Premier şi am greşit.

În fapt, s-a demonstrat că nu a existat dorinţa de a face un asemenea efort, ce presupunea compromisuri, negocieri şi crearea clară a unor spaţii de acţiune pentru toţi actorii, precum şi a unor reguli de angajare şi soluţionare a diferendelor dintre Preşedinte şi Premier, cu precădere.

În schimb, opţiunea a fost câştigarea cu orice preţ a puterii, a întregii puteri. Iar costurile unei asemenea întreprinderi au fost enorme, deşi, formal, responsabilitatea nici măcar nu a fost asumată de către cei ce au generat lovitura în forţă a suspendării Preşedintelui printr-un procedeu complex cu baze juridice reprobabile, pe care nu le vom discuta aici.

Tehnocrat fiind, am să propun abordarea profesională, de aceea e mai puţin relevantă aici, pentru analiza noastră, bătălia politică, imaginile create, propaganda părţilor implicate, ci ne interesează cât şi ce rămâne după bătălie, eventual pentru români şi pentru România ca ţară. Indiferent de cum se va încheia episodul, la referendumul din 29 iulie, costurile naţionale vor fi plătite de către toţi cetăţenii români, iar cei ce vor fi în funcţie, în orice poziţie s-ar regăsi ei, vor trebui să reconstruiască postura României într-un format coerent, aşa cum trebuie recâştigată credibilitatea sa ca stat de drept, euroatlantic şi European, precum şi prestigiului său internaţional de actor predictibil şi stabil. Şi aici trei sunt direcţiile în care efortul trebuie utilizat: statul de drept, orientare strategică, securitate şi politică externă şi independenţa justiţiei.

Statul de drept: fundament al unei ţări europene, democratice şi stabile

Unul dintre criteriile fundamentale de la Copenhaga, dinaintea accederii către deschiderea neg

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 2 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Emisiunile zilei de vineri, 19 aprilie 2024

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 3 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 8 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 7 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum 2 ore
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

Şeful armatei din Kenya şi alţi 9 oficiali militari au murit într-un accident de elicopter

News.ro acum 4 ore
Şeful armatei kenyene, Francis Omondi Ogolla, şi alţi nouă oficiali militari au murit joi într-un accident de elicopter în vestul ţării, a anunţat preşedintele ţării, William Ruto, relatează AFP. "Astăzi, la ora 14.20 (10.20, ora României), naţiunea

UPDATE - Ciucă, despre Primăria Capitalei: Dacă va fi nevoie, PNL, într-o situaţie de extremă urgenţă, va avea propriul candidat / De ce nu-l susţine PNL pe Nicuşor Dan

News.ro acum 5 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi seară, că, în eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti, dacă nu se va găsi un alt candidat comun, care să nu fie membru niciunuia dintre cele două partide, PNL

Cel mai căutat fugar american a fost prins în Piața Sf. Petru din Vatican, în timp ce Papa Francisc ținea audiență generală

Press Alert acum 3 ore
Foto: Arhivă Poliția italiană l-a arestat pe bărbatul aflat în fruntea listei „most wanted” a autorităților americane. Acesta a fost prins în Piața Sf. Petru din Vatican. Piața era plină cu pelerini și turiști deoarece Papa Francisc ținea audiența g

Incendiatorul de mașini din Chitila, prins de polițiști după 21 de zile. Unde se ascundea

Ziare.com acum 3 ore
După 21 de zile, un tânăr de 28 de ani, care a incendiat o mașină, a fost în sfârșit depistat de oamenii legii. A fost găsit la Chiajna, acolo unde locuia fără forme legale. A fost reţinut pentru 24 de ore. "La data de 29 martie a.c., în jurul orei

Vremea

București
acum

vin.

7°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

vin.

7°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/15°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

4°/8°
Timisoara
acum

vin.

3°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/16°
lun.

3°/6°