Incet-incet, chestiunea primirii Romaniei iese de pe agenda Parlamentului European - daca s-a mai aflat, cu adevarat, acolo, dupa ratificarea tratatului de aderare. Nu este o surpriza faptul ca, in raportul comprehensiv de monitorizare a tarii noastre, Comisia Europeana se abtine sa recomande integrarea la 1 ianuarie 2007. Desi tonul documentului este unul evident pozitiv, executivul comunitar se fereste sa pledeze cu prea mare caldura o cauza evident impopulara in rindul europarlamentarilor si, in sens larg, al clasei politice europene. Presedintele Comisiei Europene, Durao Barroso, este la fel de dornic ca si noi ca aceasta aventura sa se termine cu bine, iar declaratiile de la Bucuresti si, ulterior, de la Sofia, nu lasa nici un dubiu asupra intentiilor sale. Insa era foarte important ca problema extinderii sa nu ocupe un loc central pe agenda viitorului Consiliu European de vara, ale carui prioritati tin mai mult de interiorul Uniunii. Apelind la acest "time-out" prin care isi pastreaza in propriul portofoliu dosarul spinos al extinderii, presedintele Barroso reuseste totodata sa atenueze criticile din interiorul Parlamentului European - pozitii care ne sint bine cunoscute si care, nu de putine ori in trecut, erau aproape amenintatoare. Aceasta tactica de uzura pare ca a dat rezultate, daca trecem in revista luarile de pozitie pe marginea raportului. Sefii principalelor grupuri au adoptat un ton conciliant si pozitiv, probabil in urma acordului de culise cu domnii Barroso si Rehn. Totusi, liderul liberal Graham Watson ar fi dorit mentionarea datei de 1 ianuarie 2007 si a criticat, indirect, documentul. Socialistul Martin Schulz s-a exprimat si el in favoarea candidatelor, in timp ce Hans-Gerd Pottering (popular) a fost cel mai rezervat. Grupurile mai mici au fost, si de data aceasta, mai putin vizibile, daca facem abstractie de ostilitatea spumoasa a ecologistulu