Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Directorul ADR Nord-Vest: Situaţia creată de această pre-suspendare nu afectează proiectele aflate în implementare

Publicat in Adevarul, joi 25 octombrie 2012 ·

În contextul tensionat legat de pre-suspendarea a trei programe de finanţare, printre care şi Programul Operaţional Regional, conducerea Agenţiei de Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Vest anunță că situaţia creată de aceasta pre-suspendare nu afectează proiectele aflate în implementare.

Conducerea ADRNV susține că posibilitatea acestei pre-suspendări exista încă din vară, de când Comisia Europeană a dat un raport de audit din care reieșeau o serie de probleme privind achiziţiile publice efectuate de administraţiile publice locale.

Șeful ADRNV, Claudiu Coșier, a dat un comunicat de presă prin care face o serie de precizări și specifică faptul că nu cunoaște momentan conţinutul deciziei Comisiei Europene, ci doar comunicatul de presă remis de aceasta.

"În ciuda faptului că Programul Operaţional Regional e programul cu cel mai mare grad de contractare şi de absorbţie a fondurilor alocate, de aproximativ 22%, cât şi a faptului că au fost aplicate corecţii financiare, respectiv s-au întocmit sute de suspiciuni de nereguli, s-au recuperat debite în valori semnificative, s-au aplicat corecţii forfetare în contractele de achiziţii întocmite până în octombrie 2011, în ciuda tuturor acestor eforturi deci, constatăm cu regret că Comisia Europeană a luat decizia de pre-suspendare şi a acestui program, Programul Operaţional Regional 2007-2013. În acest program s-au depus eforturi semnificative pentru remedierea tuturor problemelor sesizate de-a lungul timpului de către audit.

Situaţia creată de aceasta pre-suspendare nu afectează proiectele aflate în implementare întrucât acestea oricum sunt finanţate din bugetul naţional, urmând ca banii cheltuiţi să fie recuperaţi din bugetul european.

În perioada de pre-suspendare, în mod evident, se va încerca să se explice Comisiei Europene măsurile luate, însă Programul Operaţional Regional nu poate să fie complet

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis va face săptămâna viitoare o vizită oficială în Coreea de Sud

HotNews acum 2 ore
Președintele Klaus Iohannis va merge într-o vizită oficială în Coreea de Sud, în perioada 22-24 aprilie 2024, anunță Administrația Prezidențială. Este al patrulea turneu oficial al președintelui din ultimul an, după ce a călătorit în Asia, Africa și

Poliția Română Tablou de 2 milioane de euro, găsit în România – a fost furat dintr-o galerie de artă din Oxford

Ziua Constanta acum 2 ore
Un tablou în valoare de 2.000.000 de euro a fost găsit în România. Autoritățile spun că bunul cultural ar fi fost tranzacționat pe piața neagră și că face parte din lotul tablourilor furate în noaptea de 14 martie 2020, dintr-o galerie de artă din O

Șeful Consiliului Județean Călărași, la DNA Constanța, într-un dosar privind achiziții făcute de instituție

HotNews acum 3 ore
Președintele Consiliului Județean (CJ) Călărași, Vasile Iliuţă, care este și lider al organizației județene a PSD, a fost chemat la DNA Constanța, vineri dimineață, într-un dosar vizând achiziții, în care în urmă cu câteva săptămâni au fost făcute p

Accidentul de la 2 Mai - Cererea de abţinere a judecătoarei din dosarul lui Vlad Pascu a fost respinsă, iar decizia este definitivă

News.ro acum 59 minute
Cererea de abţinere a judecătoarei din dosarul lui Vlad Pascu de la Judecătoria Mangalia a fost respinsă, vineri, iar decizia instanţei este definitivă.

Automatele comerciale vor trebui dotate cu aparate de marcat electronice fiscale / Sancțiuni de la 1 octombrie

HotNews acum o ora
Dotarea cu aparate de marcat electronice fiscale (AMEF) este obligatorie și la automatele comerciale, anunță ANAF, într-un comunicat de presă. ANAFFoto: © Peter Williams | Dreamstime.com Astfel, spune Fiscul, începând cu data de 01 octombrie 2024, o

UPDATE - Explozie, auzită aproape de aeroportul Isfahan din Iran/ / Sistemele de apărare anti-aeriană, activate - presa de stat/ Oficial SUA: Israelul a lansat un atac în Iran - CNN / Reuters: Israelul a atacat Iranul, afirmă surse/ Drone, în zona Isfahan

News.ro acum 5 ore
O explozie a fost auzită în oraşul Ghahjaworstan din Iran, situat la nord-vest de oraşul Isfahan, potrivit agenţiei de ştiri iraniene semi-oficiale FARS, care citează surse locale, relatează CNN. Zborurile spre Teheran, Isfahan şi Shiraz sunt suspen

Premierul Marcel Ciolacu: Ne dorim să continuăm actualele parteneriate pe care le avem cu companiile din Emiratele Arabe Unite, prin care Portul Constanţa deja îşi consolidează capacitatea strategică şi logistică

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a transmis, vineri, că Guvernul îşi doreşte să continue actualele parteneriatele pe care deja le are cu companiile din Emiratele Arabe Unite, prin care Portul Constanţa deja îşi consolidează capacitatea strategică şi logisti

Sorin Grindeanu: Ne dorim extinderea cooperării cu partenerii din Emiratele Arabe Unite pentru Portul Constanţa

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, afirmă vineri că mesajul pe care l-a avut în cadrul întrevederii, de la Abu Dhabi, cu cei din conducerea companiei DP World (Dubai Ports) este că ne dorim extinderea cooperării cu partenerii din Emiratele

Noul terminal RO-RO din Portul Constanţa va fi inaugurat pe 15 mai

Adevarul acum o ora
Noul terminal RO-RO (roll-on/roll-off) din Portul Constanţa va fi inaugurat pe data de 15 mai, a anunţat, vineri, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.

Cristian Popescu Piedone şi-a depus vineri candidatura pentru Primăria Capitalei: Voi câştiga alegerile pentru Primăria Capitalei cu 42%, ca reprezentant al PUSL

News.ro acum 50 minute
Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, şi-a depus vineri candidatura pentru Primăria Capitalei, el venind cu un tricou pe care era scris ”Je suis Pepa Pig!” şi ”Şi eu sunt Interlop”. Primarul a precizat că va câştiga alegerile cu 42%. El a

Vremea

București
acum

12°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

10°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

12°
vin.

7°/12°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

10°
vin.

5°/13°
sâm.

2°/16°
dum.

6°/16°
lun.

4°/6°