“Princesse de Montpensier”, de Bertrand Tavernier, are doar meritul că-ţi clăteşte ochii. Deşi pozează drept ecranizarea unei proze de Madame de Lafayette, sfârşeşte prin a fi un “Beverly Hills 90210“ în variantă medievală.
Aproape toţi actorii din “Princesse de Montpensier” sunt remarcabil de tineri şi frumoşi: prinţesa (Mélanie Thierry), prinţul (Grégoire Leprince-Ringuet), ducele de Guise (Gaspard Ulliel), şi ducele d’Anjou, viitorul Henric al III-lea (Raphaël Personnaz). Păcat că fizionomiile lor numai medievale nu sunt (acţiunea se petrece în 1562), iar lipsa lor de experienţă îi împinge să joace cât mai dramatic.
Iar lui Tavernier nici prin cap nu i-a trecut să îi tragă de urechi: “Eram fericit. Foarte fericit. Nu simţeam că dirijez actorii. Doar îi urmăream”. Consecinţa? Atunci când prinţul de Montpensier face o criză de gelozie, urlă şi loveşte, îţi trece prin cap că lasă, îl duce tata în mall să-şi ia o pereche de blugi şi se linişteşte. Prin contrast, rolul interpretat de Lambert Wilson, profesorul cuplului princiar, este singurul viabil din tot lungmetrajul.
“Marie Antoinette” (2006), de Sofia Coppola, pare să fie modelul către care a ţintit Bertrand Tavernier, cel puţin dacă iei de bune declaraţiile lui: a refuzat să folosească viori, şi a vrut muzică modernă, introducând cât mai multă percuţie, a vrut să livreze un viitor Henric al III-lea corect, nu caricatura livrată de istorie, şi, pentru ca totul să fie complet, a marşat pe un punct de vedere feminist.
Însă, deşi e o poveste de dragoste, cu adulter cu tot, cumva acţiunea nu trece de soap opera şi de toate artificiile narative ieftine ale acesteia. Condimentarea cu nuditate dă greş. Dialogurile excelează în banalitate, iar lungmetrajul nu ajunge nici la genunchiul melodramei istorice. Designul producţiei şi frumuseţea costumelor mai spală din păcatele lung
