Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fals jurnal de ieri şi de azi: Nu demisionează nimeni!

Publicat in Adevarul, vineri 12 iulie 2013 ·

Se petrec, la noi, de la o vreme, tot felul de ,,evenimente’’ şi nu pitoreşti, trimiţând la originalitatea democraţiei noastre, ci direct scandaloase politic şi administrativ şi, în afara agitaţiei televizioniste cu accent mai ales pe scandal, când esenţa lor e cu totul alta, nu se întâmplă nimic, nimeni nu răspunde de nimeni şi de nimic, şi ţara merge înainte ,,lin scoborând’’ cum zic oltenii când vor să spună boiereşte că se alege praful.

Întâi vreau să observ că la noi, la porţile zădărniciei şi deşertăciunii, unde toată lumea are la mână pe toată lumea şi unde toată lumea urmăreşte pe toată lumea, această lume, a ciocoilor noi, cu şi fără bodyguard la vedere, se simte într-o mare şi desfrânată siguranţă faţă de orice răspundere şi faţă de trasul la răspundere. La noi mai uşor plăteşte ciocoiul pitoresc, i-am putea spune bufonul gălăgios, şi mai ales pe principiul licenţios exprimat, ,,gura bate...’’ ce bate.

Mafioţii gravi, cu gura tivită, băieţii deştepţi, toţi, mai mult decât cu afurisenia poreclei de băieţi deştepţi, din orice domeniu de activitate infracţională ar fi, nu se aleg cu nimic altceva, sunt de neatins. Dar să ne întoarcem la povestea cu biata răspundere văduvă de vinovatul calificat să răspundă, unde evenimentele se şi clocesc, pentru că se clocesc, se pun la cale cum vă văd şi cum mă vedeţi, adică nimeni nu vede pe nimeni, se vede numai isprava pusă la cale.

Aici, în spaţiul acesta, naţional vreau să spun, unde se petrec evenimentele pomenite, scandaloase administrativ şi politic, chiar nu răspunde nimeni! Grav este şi faptul, absolut aiuritor, că nimeni nu ia în consideraţie neşansa acestor evenimente - ce se petrec la vedere şi fericit trecute cu vederea - de a nu rămâne numai la nivel naţional; rezonanţa lor nefastă este şi europeană şi atlantică, facerea de râs a ţării, însoţită de toţi zurgălăii de presă, radio şi televiziun

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: Până la finele anului vrem o aderare completă la spațiul Schengen

Wall-Street.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că aderarea la spaţiul Schengen aerian şi maritim de la 31 martie constituie o victorie a României şi a dat asigurări că se urmăreşte o aderare completă până la finalul anului, relatează Agerpres. Ciolacu a puncta

VIDEO O dronă ar fi fost filmată în apropierea oraşului Brăila / Ce spun oficialii / Armata i-a dat raportul premierului

Mediafax acum 59 minute
O dronă ar fi fost filmată în Brăila, în zona Grădina Mare, aproape de Dunăre, scrie presa locală din Brăila. Incindentul ar fi avut loc joi noaptea. Autorităţile nu au semnalat probleme.

Președintele Klaus Iohannis „România va rămâne profund implicată în procesul de adaptare permanentă a NATO“

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri, 29 martie 2024, un mesaj cu prilejul aniversării a 20 de ani de la aderarea României la NATO. Astăzi, România celebrează 20 de ani de la aderarea la Alianța Tratatului Atlanticului de Nord. C

Italia: Clipe de groază în telescaun. Pasagerii au fost surprinşi de rafale de vânt de 110 km/h - VIDEO

News.ro acum o ora
Imagini surprinse joi după-amiază în Valle d'Aosta, în Alpii italieni, arată cum pasagerii dintr-o instalaţie de telescaun sunt zguduiţi violent de rafale de vânt extrem de puternice, relatează Le Figaro. Vântul s-a înteţit pe neaşteptate la Breuil-

Oficial de la ISU Dobrogea despre explozia de la Rafinăria Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
O explozie urmată de incendiu a avut loc în această dimineață la Rafinăria Petromidia, cu degajări foarte mari de fum. Potrivit IGSU, la nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea resurselor m

Ciolacu a discutat cu Armata despre drona căzută la Brăila: Nu este prima, mi-aş dori să fie ultima

Mediafax acum 2 ore
„Acum câteva minute am discutat cu ministrul Apărării. De aseară s-a închis perimetrul şi se desfăşoară o anchetă. Nu este prima, mi-aş dori să fie ultima. Nu a pus viaţa în pericol nimănui. (...) Momentan nu avem victime şi nu sunt astfel de proble

Terminalul Schengen de pe Aeroportul Timișoara, inaugurat. A costat 40 de milioane de euro și este cel mai modern din țară FOTO VIDEO

Adevarul acum 27 minute
Noul terminal de plecări externe de pe Aeroportul Timișoara, denumit Terminal Schengen, a fost inaugurat vineri, 29 martie 2024. A costat aproape 40 de milioane de euro și este cel mai modern terminal din România.

Adrian Câciu: România se dezvoltă prin investiţii / În ultimii doi ani s-au investit în România peste 35 de miliarde de euro

News.ro acum 3 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a afirmat că România se dezvoltă prin investiţii şi a precizat că în ultimii doi ani s-au investit în ţara noastră peste 35 de miliarde de euro.

Un copac a căzut peste o mașină aflată în mers. Trei copii au ajuns la spital

HotNews acum 6 ore
Un copac a căzut peste o mașină care se deplasa pe raza localității Mureşenii Bârgăului, din Bistriţa-Năsăud, conform News.ro. În autoturism se aflau șapte persoane, dintre care cinci copii. Pompierii Smurd, ambulantaFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.

Cod galben de vânt în Moldova, estul şi sud-estul Transilvaniei

Mediafax acum 5 ore
Potrivit ANM, este cod galben de vânt în Moldova, în estul şi sud-estul Transilvaniei. Vântul va sufla în rafale cu viteze în general de 55...65 km/h, iar în Carpaţii Orientali, la altitudini mari rafalele vor depăşi 90 km/h. Este vorba de judeţele

Vremea

București
acum

24°
vin.

11°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/25°
lun.

15°/27°
Constanta
acum

22°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/22°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

10°/18°
sâm.

10°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

21°
vin.

9°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

14°/25°